Bolile învățământului românesc (ep. 1): despre perfecţionism sau un sistem educaţional putred

scris de Maria Dranca
în Opinii
8 apr. 2019
8 apr. 2019, ora 17:23

Săptămâna trecută am fost acasă şi am găsit carnetul meu de note din școala generală. Note de 10, medii de 10, visul oricărui părinte și profesor, însă pe mine m-au pus pe gânduri. Mi-au adus aminte de un sistem educațional infect, mult prea teoretic și prea puțin practic, monologal, lipsit de comunicare și colaborare.

Am stat și m-am gândit la câți profesori au încercat să ne dezvolte gândirea critică, gândirea în general și îi pot număra pe degete. Cei mai mulți au reușit să ne reducă numărul de neuroni prin invitații la memorarea unor noțiuni care au ieșit pe urechea opusă celei pe care au intrat. Ceea ce este mai trist este că același sistem jenant a fost perpetuat generații succesive și nici măcar acum nu s-au schimbat prea multe.

Avem acces la toate informațiile din lume și școala încă ne testează memoria. În acea perioadă ce a însemnat nota 10 pentru mine? O formă de validare din partea părinţilor, o luptă pentru a fi cea mai bună, faptul că luam nota maximă existentă. Ce înseamnă acum? Nimic, o adunătură de pagini inutile. Mergi la interviu şi nimeni nu o să te întrebe cât face radical din nu știu cât, important e să știi să te adaptezi, să corelezi informații, să sintetizezi.

În afară de cei șapte ani de acasă care sunt și vor rămâne mereu importanţi, învăţământul în forma actuală nu dezvoltă foarte multe aptitudini. Că tot veni vorba de a fi cea mai bună, perfecţiunea este un lucru destul de uzitat, dar care face mai mult rău decât bine.

Da, te motivează să excelezi, însă din punctul meu de vedere perfecţionismul ascunde multă nesiguranţă în forţele proprii, neîncredere în ceilalţi şi o dorinţă nesănătoasă de a te încadra în tiparele sociale. Mereu trăieşti după nişte standarde foarte ridicate și pe care ajungi să le impui şi celorlalţi. Consider că greşelile sunt sănătoase atât timp cât învăţăm din ele şi nu le repetăm la nesfârşit, iar slăbiciunile ne fac mai umani, însă mi-a luat destul de mult timp să înţeleg acest lucru.

Asta cultivă învăţământul românesc şi societatea noastră bolnavă în general, să fii perfect. În familie să fii copilul model, cuminte şi ascultător, la şcoală să ai nota 10, să ai jobul perfect, familia perfectă, casa şi maşina visurilor.

Dar uite că sunt copii care sparg geamuri, elevi mediocri conform standardelor care ajung adulţi fericiţi şi asumaţi, angajaţi care nu vor neapărat o carieră, oameni care preferă să îşi urmeze un hobby sau un vis în detrimentul familiei sau a unui anumit număr de pereţi sau cai putere. Şi acest lucru este perfect normal pentru că perfecţiunea este o iluzie.

Sper ca la un moment dat sistemul educaţional să se scuture de mucegai, relicve şi scursuri şi să pregătească oamenii pentru viaţă. Să fie un loc unde la sfârşitul zilei să te cunoşti mai bine pe tine şi pe ceilalţi, să vezi ce anume te pasionează şi te face fericit.

Articol preluat de pe blogul Mariei Dranca

1 comentariu publicat:

  1. Gaftone spune:

    Ați deschis cutia Pandorei. Învățământul românesc este la pământ și cel dornean nu face excepție. Profesorii nu mai fac lecții, fac maraton. Să ajungi să vezi cum mai mult de jumătate din elevi iau meditații din clasa a cincea pentru că nu pricep nimic la ore! Se lucrează numai cu doi, trei elevi vedetă și de restul nu ne interesează. Notele nu se iau pe merit, ci pe pile, abonament la meditații sau atenții. Sunt curios ce spun părinții care au curaj să arate dezastrul din Vatra Dornei. Mulți profesori sunt expiraț, iar alții habar nu au de materia pe care o predau. Trăim într-un sistem corupt, idiot și formăm incompetenți cu diplome care sunt depășiți de situație.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.