Vatra Gropilor

scris de Mihai Cioată
în Editorial
24 mart. 2019
24 mart. 2019, ora 16:21

Pentru că legenda Dorinei nu ni se mai pare actuală, cochetăm cu ideea schimbării numelui comunității în Vatra Gropilor, un nume mult mai apropiat de realitatea în care trăim. Frumoasa Dorina, cea ucisă din greşeală de Dragoş Vodă la o vânătoare, nu pare să ne mai reprezinte.

Dorna nu mai e nici frumoasă, nici pură, nici imaculată şi nici nevinovată. Singurul lucru pe care-l mai avem în comun cu Dorina e faptul că şi noi suntem „ucişi” în fiecare moment al existenţei noastre, într-un orăşel căruia i se refuză dreptul de a deveni „o perlă a Bucovinei”.

Gropile ne-au făcut să ne schimbăm stilul de viaţă. Gropile din caldarâm fac ca maşinile să se mişte ca într-un cortegiu funerar. Par a se mişca în reluare, cu încetinitorul, imagine cu imagine. Parcă nu era suficient că trăim într-o văgăună, care are forma unei gropi, a unui cavou.

În groapa asta suntem plouaţi şi ninşi un an întreg. În groapa asta trăim, murim şi ne îngropăm visele şi vieţile. În această groapă am mers la vot şi am sperat ca proștii că „gospodarul gospodarilor” ne va face să trăim într-un oraş civilizat. De ani de zile tot visăm la un ambient urbanistic reconfortant, la drumuri bune, la faţade plăcute, la un parc curat.

Dacă ar fi fost aşa, ne-am mai fi amăgit şi am fi acceptat că trăim într-o groapă, dar care e totuşi frumoasă. În loc de drumuri asfaltate avem nişte site, mai ceva decât găurile din caşcavalul de renume pe care tot noi îl facem. În loc de aer curat ne „îmbăiem” în praful de care nu apucăm apoi să scăpăm în cele 5 minute de apă caldă. Parcă nu era suficientă viaţa grea din România pentru a ne face îngânduraţi.

Trotuarele sparte, băltoacele fără fund ne fac şi mai fixaţi de sol. Nimeni nu riscă să-şi ridice privirea din pământ pentru a nu se trezi cu o entorsă sau cu şosetele murate. Dacă întâmplător priveşti spre Cazinou ai toate şansele să-ţi strici ziua pentru că păcătuieşti cu gândul la adresa popilor care „au pus mâna” pe el.

Dacă refuzi să priveşti acest imobil aflat în suferinţă, privirea îţi cade dincolo de faleză, pe gunoaiele de la marginea apei. Treci podul şi te întristezi din nou la vederea Gării Băi. Ar fi fost culmea ca tocmai această bijuterie urbanistică să se păstreze într-un oraş care moare încet.

Nu te aventurezi prea mult prin oraş deoarece rişti să cazi în gropi. Pavelele au fost înghiţite din loc în loc sau au început să se unduiască. Ce contează, important e că şi-au luat banii firmele clientelare ale regimurilor care s-au perindat la conducerea orașului.

Teama gropilor te ţine cu privirea în pământ, dar te scuteşte de priveliştea jalnică a faţadelor. Eşti străfulgerat de un gând sinistru: oare n-ar fi mai bine ca acest oraş să fie înghiţit de o groapă şi să vină alţi oameni, mai pricepuţi, pentru a-l reconstrui din temelii?

1 comentariu publicat:

  1. Liviu spune:

    Perfect adevărat! Mai puneți că este poate singurul municipiu care nu are piste pentru biciclete!

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.