Gena rea

scris de Mihai Cioată
în Editorial
28 dec. 2018
28 dec. 2018, ora 17:49

Natura umană posedă o genă „rea”. Ea este cea care se face vinovată de toate atrocitățile pe care le-a înfăptuit și le înfăptuiește specia umană. De la cruciade și până la jihadism, de la lagărele de exterminare sovietice și naziste și până la Inchiziție, de la torturile din beciuri și până la atacurile teroriste, această „genă rea” le înglobează pe toate, fiind mai presus de orice ideologie.

Nu Satana, nu Occidentul, nu Orientul, nu Globalizarea, nu Stânga, nu Dreapta, nu Sionismul, nu Imigranții, ci „gena rea”, cea care sălășluiește în adâncul ființei noastre. Toți cei care au studiat-o de-a lungul vremii, după ce au pus diagnosticul, i-au dat și un nume: fanatism. Iar după ce boala a fost identificată, s-a propus și leacul: „iubește”. Un remediu imperativ, demn de o poruncă dumnezeiască.

Sunt încă marcat de câtă ură s-a putut declanșa în „războiul” româno-român din timpul campaniei așa-zisului „Referendum pentru familie”. Cea mai mare mâhnire mi-a fost cauzată de unele fețe bisericești. Că sunt ignoranți mulți dintre ei, căzând în capcana unei teme aduse din spațiul nord-american, pe filiere neo-protestante, e problema lor, însă intoleranța, lipsa compasiunii, chiar ura, apoi dorința nebună de a-i pedepsi pe cei care au absentat de la vot, arată că „gena rea” nu i-a ocolit.

Unde sunt dreptatea și îndurarea, compasiunea și înțelegerea? Toți oamenii mint, toți au secrete, toți ascund lucruri de ceilalți. Iar fețele bisericești nu fac excepție. Și atunci cine îți dă dreptul să judeci? Îndrăznești să ridici primul piatra? Tocmai tu? Tu care nu ai curajul de a te arăta lumii? Primul aș cădea în genunchi în fața ta și te-aș urma și-n Iad dacă mi-ai cere-o, dacă aș vedea în tine un dram de omenie.

Dar să arăți că și tu ești slab, că și tu ai pofte, că și a ta carne e slabă, că și tu râvnești la femei, la ale altora, poate chiar și la bărbați, pentru toate astea ai nevoie de putere? Tocmai de aceea nu se văd urme de penitență pe chipul tău, nici dâre de sânge, de la autoflagelare. Dimpotrivă. Fanatismul din tine îți întunecă mintea și uiți de marele rol pe care ți l-a dat Dumnezeu.

Și începi s-ameninți, s-acuzi, să pui etichete, să dușmănești. De ce tocmai tu? Tu, pe care oamenii îl iartă pentru opulență, pentru mașinile scumpe, pentru aerul aristocrat pe care-l afișezi tu și neamul tău. Tu, cel ar trebui să fii cel mai smerit. Știu, punând problema astfel, e de mirare că mai credem pe cineva, darămite să mai și urmăm pe cineva. Supraviețuiești și tu, omule, în nimicnicia ta pentru că ascunzi, în primul rând față de tine, ceea ce ești cu adevărat. Și dacă n-ai face-o, n-ai putea să-i supraviețuiești nici măcar unei singure zile.

Conștient fiind, te-ar strivi apăsarea lui Dumnezeu, adică exact cel în numele căruia pretinzi că vorbești. Acum s-a lăsat tăcerea. Să ne rugăm ca ea să vină dintr-un sentiment de rușine, cauzat de un prim moment de luciditate. Nouă nu ne mai rămâne decât să ne lepădăm de zicala ucigătoare de suflete și să nu-i mai urmăm pe cei care nu se identifică până în ultimul ungher al ființei lor cu ceea ce și spun.

* Titlul editorialului a fost inspirat de către scriitorul israelian Amos Oz, care tocmai a încetat din viață, și care, în multe dintre conferințele sale, punea un semn de egalitate între fanatism și această „genă rea” care nu-i permite omului deschiderea către celălalt.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.