Biblioteca Municipală din Vatra Dornei, un loc în care se respiră cultură

scris de Codrin Antoniu
în Cultural
26 oct. 2018
26 oct. 2018, ora 20:13

Cu ceva timp în urmă am scris un articol în care am evidențiat, la modul general, care sunt evenimentele pe care le găzduiește Casa de Cultură „Platon Pardău” din orașul nostru și consider că a venit momentul să fac același lucru și în cazul Bibliotecii „G. T. Kirileanu”, fără a uita faptul că între cele două instituții de cultură există o strânsă colaborare concretizată, în principal, în promovarea reciprocă a evenimentelor culturale pe care le găzduiesc, în acest caz rolul decisiv revenind doamnei Nicoleta Todașcă, directoarea bibliotecii.

Așa cum este firesc, instituția de cultură este specializată pe împrumutul cărților către cititorii interesați, dar este și organizatoarea unor evenimente culturale și tocmai la acestea mă voi referi în rândurile care urmează. Astfel, periodic Salonul de Artă Contemporană, aflat la etajul clădirii, găzduiește expoziții de pictură la ale căror vernisaje sunt prezenți specialiști în domeniu și mă limitez acum la a-i nominaliza pe domnișoara profesoară de istorie Victoria Ostaficiuc și artistul plastic David Croitor.

A existat o perioadă când acolo se întrunea Clubul Femina, la care participau mai multe doamne și domnișoare din oraș și mă voi rezuma la câteva nume, și anume profesoara Violeta Gherman, poeta Rodica Ulea, profesoara Tațiana Vlad Guga, Gabriela Danci și lista poate continua. Cu acest prilej participantele făceau schimb de rețete, discutau diverse subiecte și de fiecare dată se despărțeau mai bogate sufletește.

În ultima perioadă a vieții sale, domnul profesor Ion Cruceanu mergea cu o deosebită plăcere acolo pentru a prezenta cu farmecul său inegalabil elemente de spiritualitate populară legate în principal de renașterea naturii, evident, primăvara, dar și de perioada premergătoare sărbătorilor Pascale.

Tot aici a avut loc în urmă cu câțiva ani un eveniment emoționant, și anume sărbătorirea într-un cadru festiv a doamnei profesoare Tațiana Vlad Guga cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, faptul în sine evidențiind recunoașterea meritelor deosebite pe care domnia sa le-a avut pe plan pedagogic, literar sau în cadrul Asociației Arboroasa. Persoanele care au organizat acest eveniment fără putință de tăgadă au dat dovadă de o noblețe sufletească rar întâlnită în zilele noastre.

Este în natura firii ca la o bibliotecă să se lanseze cărți și, din fericire, așa ceva se întâmplă destul de des și la „G. T. Kirileanu” în prezența unui public avid de cultură autentică. În ceea ce mă privește, rămân la convingerea că pentru instituția de cultură dorneană a fost o onoare să fie gazda poetului basarabean Grigore Vieru, a cărei personalitate este evocată în fiecare an pe 14 februarie, atunci când s-a născut cel care a slujit prin vers nobilul ideal al reunificării Basarabiei cu România, el plătind cu propria viață acest nobil crez și nu cred că aș greși numind această dată ca Ziua Îndrăgostiților de Poezie.

Tot la această „oază de cultură” sunt evocate, la vremea potrivită, și alte personalități ale culturii naționale românești, cazurile cele mai relevante fiind Mihai Eminescu (15 ianuarie și 15 iunie) și Ion Creangă (1 martie), ocazie cu care este evocat și mărțișorul ca simbol al renașterii naturii.

Este de reținut faptul că acolo îi regăsim adesea pe elevii de la școlile din oraș, sub coordonarea domnilor învățători sau profesori de Limba și Literatura Română, scopul acestor activități fiind acela de a-i atrage pe copiii talentați spre studiul aprofundat al literaturii, dar și de cultivare a gustului pentru creațiile literare în cazul elevilor cu asemenea înclinații, valorificându-se în acest sens programul „Școala altfel”. De câte ori are posibilitatea, cu o plăcere deosebită vine acolo istoricul Nichita Adăniloaie, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai plaiurilor dornene.

Sala „Ion Luca” găzduiește majoritatea evenimentelor culturale care se desfășoară la bibliotecă, acolo regăsindu-se și câteva obiecte care au aparținut omului de cultură dornean Ion Luca și mă refer în mod concret la birou, mașina de scris, câteva tablouri și o oglindă, iar Sala Personalităților Dornene cuprinde cărți scrise de autori din Țara Dornelor, dar și un fond de carte în limba engleză destinat elevilor, faptul acesta fiind posibil datorită eforturilor depuse în acest sens de profesorul Mihai Cioată.

Mă apropii de încheiere, dar nu voi pune punct acestor rânduri înainte de a-i mulțumi doamnei Nicoleta Todașcă pentru sprijinul acordat în elaborarea acestui articol și mai precizez faptul că domnia sa, împreună cu colega dumneaei, Simona Iftimie, au tehnoredactat 15 articole cuprinse în cartea „Iarba verde de acasă”, scrisă de profesorul Ion Cruceanu și apărută la începutul anului 2018.

imagine din articol via destepti.ro

1 comentariu publicat:

  1. Gutenbergus spune:

    La bibliotecă este foarte mult de lucru și atunci când sunt activități și cititori, dar și atunci când nu sunt așa de mulți pentru că trebuie implementată o directivă europeană privind informațiile și lista de inventar în format electronic și digitizarea unor volume rare de carte. Nu știu când au timp să se ocupe serios de asta și dacă au făcut asta pentru că pe doamna Simona I. nu o prea mai văd pe acolo, plimbă recent niște copii prin oraș, are alte treburi. Dacă se ia în serios treabacu formatul electronic o să râdă toată țara de noi și apoi o să curgă și amenzile.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.