In Memoriam: profesorul Gheorghe Buțincu

scris de Mihai Cioată
în Opinii
11 oct. 2018
11 oct. 2018, ora 10:53

Mă gândesc la cum se împletesc viețile noastre și cum merg împreună pentru o vreme. Acum, când mă uit înapoi la acei ani în care, ca elev, sau în calitate de profesor coleg, mi-am împărțit timpul cu domnul profesor Gheorghe Buțincu, sunt mult mai mișcat decât am crezut. Nu pot să nu mă întreb în ce măsură pe omul din fața clasei, profesorul, dirigintele sau colegul de cancelarie l-am cunoscut cu adevărat.

Cât din el a lăsat să se cunoască sau cât de interesați am fost să-l cunoaștem? Profesorul Gheorghe Buțincu nu a fost un mister pentru majoritatea dintre noi, ci mai degrabă o „carte deschisă” care ne-a invitat la lectură. Ne-a lăsat fiecăruia dintre noi câte un lucru sau două. Pe unul îl voi aminti eu, iar pe celălalt îl las pe fiecare să-l descopere. Domnul profesor a fost un om care a refuzat să fie trist până în ultimele zile de viață, iar asta mă face să cred că a trăit fără regrete, fără ca ceva din trecutul lui să-l bântuie și să-i bată obrazul.

„Hai să vă spun un banc!”

Așa își începea ziua și tot așa și-o încheia. Această dorință de a râde, de a ne face să râdem, a fost ca un „pansament” pe frământările și încercările noastre de zi cu zi. A apelat la glume, aceste forme lejere de manifestare ale intelectului pentru a face față greului.

La ultima vizită pe care i-am făcut-o la căsuța din Argestru tot bancuri mi-a spus, de parcă ar fi încercat să-mi predea o ultimă lecție, și anume că nimic pe lumea asta nu merită să fie luat în serios în afară de mântuirea sufletului. Revenind la școală, de multe ori, atât eu cât și colegii mei intram la ore cu zâmbetul pe buze pentru că tocmai ascultasem o glumă bună sau un lucru inteligent spus cu mult umor. Nu ne zgâlțâiam la glumele dumnealui, însă un surâs tot ni-l răpea.

Un om cu simțul umorului are o bunătate aparte. Dacă domnul profesor a supărat sau a rănit pe cineva nu a făcut-o cu intenție. Ceea ce voi spune poate surprinde, însă oamenii care au o sensibilitate extremă sunt capabili să și rănească. Nu a fost cazul domniei sale, însă sensibilitatea pe care eu unul i-am simțit-o îi producea adesea mici supărări sau dezamăgiri pe care și le manifesta, o să zâmbiți, prin… alintături.

Da, domnului Gicu, cum îi spuneau cei apropiați, îi plăcea să se alinte, iar noi toți, în special elevii, recurgeam la tot arsenalul de cuvinte și de gesturi, ca să-l „îmbunăm”. Era și un mare teatru în tot acest ritual al supărării și împăcării și asta pentru că domnului profesor îi plăcea să se joace.

Pe lângă dimensiunea umorului îi atașez în egală măsură latura umană și cea profesională, unde a excelat din plin. Gheorghe Buțincu a fost un foarte bun profesor de chimie. Oare la devenirea câtor adulți a contribuit? Cu siguranță că nici dumnealui n-ar putea răspunde la această întrebare. Iar aici nu mă refer doar la cei pe care i-a pregătit pentru examene, ci la toți aceia cărora le-a influențat viața ca pedagog.

Ar trebui să ne surprindă că un om cu o cultură vastă, o adevărată enciclopedie, excela și în bucătărie, putând da oricând lecții de gastronomie sau recomandări gospodinelor în privința dulcețurilor zacuștelor sau a murăturilor? Tocmai de aceea colegii și directorii liceului nu au fost surprinși când a propus la câteva clase opționalul „Să ne descurcăm în bucătărie”.

Pentru domnul profesor viața nu a fost „în altă parte”, așa cum e pentru mulți dintre noi. Viața lui a fost școala, liceul în care a predat, și pentru care a trăit cu atâta intensitate, dar și căsuța din Argestru, micul lui „rai” în care era răsfățat de iubirea și prietenia soției și unde își răsfăța, la rândul lui, această mare doamnă a sufletului lui, dar și păsările și animăluțele din gospodărie.

Domnul profesor se odihnește acum nu numai pe „deluțul” din Argestru, acolo unde ne-a tot zis că se duce, ci și în sufletele și memoria noastră, a celor care i-am fost elevi, colegi, vecini, prieteni sau familie. Dumnezeu să te odihnească, Gicule, iar dacă acolo unde ești este cum ne-ai spus tu că va fi, fă-i pe toți să râdă pentru că altfel o să te plictisești în Eternitate!

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.