Concursul de șah „Cupa Primăverii” de la Vatra Dornei a ajuns la final

scris de Paul Brașcanu
5 iun. 2018
5 iun. 2018, ora 11:47

Micii şahişti dorneni duc mai departe o tradiţie de care suntem mândri cu toţii, iar competiția „Cupa Primăverii” la șah desfăşurată în perioada 2 martie – 26 mai 2018 a demonstrat pe deplin acest lucru. Concursul în sistem turneu s-a ținut în zilele de sâmbătă, pe durata a două ore și cel mult două partide/concurent, în sala de recreere a Clubului Pensionarilor Dorneni și a fost susținut de Primăria Vatra Dornei, Consiliul Local, Clubul Copiilor și Serviciul de Salvamont al Municipiului Vatra Dornei.

Au participat concurenţi din bazinul Dornelor, băieți și fete, organizați pe grupe de vârstă, care un jucat un număr de 18 partide fiecare, iar în baza punctajului obținut s-a făcut clasamentul individual și cel pe unități școlare. În data de 2 iunie 2018 a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor.

La categoria celor mai mici participanți, sub 8 ani, la fete, pe locul întâi s-a clasat Pantază Aiana de la Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei, pe locul al doilea s-a clasat Macovei Maria, elevă la Școala Nr. 2 Vatra Dornei. Iar la băieți, pe locul întâi s-a clasat Voloșeniuc Matei de la Școala Nr. 4, pe locul al doilea s-a clasat Boiarinof Andrei, iar Cara Lanciu Andrei a ocupat locul al treilea, ambii elevi fiind de la Școala Nr. 1 din Vatra Dornei.

La categoria de vârstă 8-10 ani, Școala Nr. 1 din Vatra Dornei a dominat clasamentul. La fete, Ecaterina Cara Lanciu s-a clasat pe locul întâi, Ianovici Simona s-a situat pe locul al doilea, iar Gâdea Antonia a obținut locul al treilea, toate trei fiind eleve ale Școlii Nr. 1. Pe locul al patrulea s-a clasat eleva Covaliu Ioana de la Școala Nr. 2 Vatra Dornei. La băieți, Muraru Radu Paul a ocupat locul întâi, Poliec Radu s-a situat pe locul al doilea, ambii fiind elevii Școlii Nr. 1 din Vatra Dornei, iar locul al treilea i-a revenit lui Berculean Constantin de la Școala Nr. 4 din Vatra Dornei.

La categoria de vârstă 10-12 ani, locul întâi, la fete, a fost adjudecat de eleva Landa Crina de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, în timp ce locul întâi, la băieți, a fost ocupat de elevul Candrea Ionuț, iar locul secund a fost ocupat de elevul Arvinte Cristian de la Școala Gimnazială din Coşna.

La categoria de vârstă 12-14 ani, locul întâi a revenit elevei Sara Brașcanu de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, cea care a realizat cel mai mare număr de puncte în concurs, și anume 16 puncte. Locul al doilea, la fete, i-a revenit elevei Macovei Ştefana de la Școala Gimnazială Nr. 2, iar locul al treilea a fost ocupat de Boiarinof Andra. Locul al patrulea a fost adjudecat de eleva Pantază Arina, ambele fiind eleve la Școala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei.

Clasamentul şcolilor reprezentate în concurs a fost următorul. Pe locul întâi s-a clasat Școala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, iar pe locul al doilea s-au plasat Școala Gimnazială Nr. 2 din Vatra Dornei și Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dorneim ambele la egalitate de puncte. Locul al treilea a fost câștigat de Școala Gimnazială din Coșna.

Concurenţilor clasaţi pe primele trei locuri le-au fost oferite, în cadrul unui moment festiv, medalii simbolizând aurul, argintul şi bronzul, premii în bani şi diplome deosebite, realizate prin amabilitatea Marianei Coman și a lui Petru Ariciuc. La momentul festiv au participat părinţi şi cunoscuți, premiile fiind înmânate de un juriu din care au făcut parte primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, Teodora Moroșan, Mihai Sorin Voloșeniuc și Hasna Stelian, instructor de şah şi arbitru atestat de Federaţia Română de Şah.

Cu toții i-au felicitat călduros pe toţi concurenții şi i-au asigurat că-i vor susţine pentru a participa și organiza viitoare competiții în zonă și nu numai. Legat de aceasta, copiii au primit cu plăcere invitația de a participa la concursul de șah desfășurat la Căminul Cultural din Coșna, de pe 10 iunie 2018, de la ora 09:00, organizat de Asociația Cultural-Umanitară „Speranța”.

Având în vedere modul foarte bun de organizare, corectitudinea, spiritul de fair-play și ospitalitatea cu care participanții au fost întâmpinați de această localitate în anii precedenți, suntem siguri că și concursul de anul acesta va fi o frumoasă reușită.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.