La Dorna Candrenilor s-a înființat un club de inițiativă comunitară pentru tineri

scris de Mirela Nedelea
12 Mai 2018
12 Mai 2018, ora 14:43

Prin proiectul Green Impact, cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi, Fundației Româno-Americane și Lidl, în luna ianuarie 2018 a fost înființat în comuna Dorna Candrenilor, din Bazinul Dornelor, un club de inițiativă comunitară pentru tineri. Clubul este deschis exclusiv într-o zonă cu destinație ecoturistică, al cărui scop este de a promova patrimoniul local și ecoturismul cu ajutorul proiectelor de învățare prin serviciul în folosul comunității.

La Dorna Candrenilor, clubul își desfășoară activitatea la Liceul Tehnologic din localitate, cu un număr de 23 de elevi, coordonați de către doi lideri, și anume profesoara Mirela Nedelea și bibliotecara Daniela Pentelescu.

Proiectul de serviciu în folosul comunității pe care membrii clubului Green Impact s-au gândit să-l realizeze este acela de a promova patrimoniul cultural material și imaterial din comuna Dorna Candrenilor, prin punerea în valoare a meșteșugarilor iscusiți din localitate, precum și a casei tradiționale, care este insuficient valorizată.

Dintre activitățile pe care tinerii voluntari și-au propus să le realizeze în cadrul acestui proiect de service-learning pot fi enumerate următoarele:

– relaționarea cu meșteșugarii pentru culegerea de date în vederea realizării unei broșuri cu meșteșugurile practicate;
– constituirea unui fond de carte de specialitate în incinta casei tradiționale;
– organizarea unui eveniment în incinta casei tradiționale din Dorna Candrenilor, unde meșteșugarii vor dezvălui din tainele practicării diferitelor meșteșuguri și îi vor învăța pe tineri și turiștii prezenți la acest eveniment să realizeze diferite produse;
– realizarea unor pliante de promovare a localității;

Partenerii implicați în demersul acestui proiect, care își vor oferi sprijinul în realizare, sunt ambasadorii profesoara de învățământ primar Pușcașu Manuela, Pprofesoara de Limba Engleză Mitric Natalia, profesorul doctor în ecoturism Ion Iuga, inginerul Ortoanu Cristian, de la Parcul Național Călimani, Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor și, nu în ultimul rând, Primăria și Consiliul Local din Dorna Candrenilor.

Pe lângă promovarea patrimoniului local, proiectul Green Impact va contribui și la întărirea relației dintre copii, familie, școală și comunitate. Aceștia suntem noi, Clubul Cercetașii Green Impact Dorna Candrenilor.

Scrie un comentariu la articol