Angelica Fădor: PSD şi ALDE au respins proiectul prin care autorităţile locale pot primi 80% din redevenţa minieră

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunţat că parlamentarii PSD şi ALDE au respins în mod politicianist proiectul pentru modificarea Legii minelor. Angelica Fădor a precizat că în şedinţa de ieri a Comisiei pentru administraţie a fost dezbătut un proiect foarte important iniţiat de PNL, cel de modificare a Legii minelor.

Coiniţiator al acestui proiect de lege, Angelica Fădor a explicat că prin această propunere legislativă PNL vine în sprijinul autorităţilor locale, propunând o soluţie imediată pentru completarea bugetelor primăriilor, care sunt grav afectate de introducerea noilor măsuri fiscale ale Guvernului PSD-ALDE.

„În viziunea PNL, comunităţile locale trebuie să beneficieze direct de pe urma exploatării resurselor naturale deoarece, în multe cazuri, ele suportă consecinţele schimbărilor la care este supus mediul în urma acestor exploatări”, a spus deputatul PNL de Suceava.

Angelica Fădor a explicat că PNL a propus prin acest proiect ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărei teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă, procent din care 55% să revină bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

„Considerăm că se impune ca o parte din banii încasaţi de statul român, în baza acestor redevenţe, să fie redistribuiţi către bugetele localităţilor şi judeţelor unde au loc aceste exploatări ale resurselor naturale. Chiar dacă reprezentanţii Guvernului şi ai puterii au apreciat proiectul de lege, ne-au anunţat că Executivul va veni în luna martie cu Legea minelor şi Legea redevenţei prin care se vor stabili cote din taxe şi redevenţe care să rămână la nivel local. Însă, argumentul PSD-ALDE este unul neconvingător şi politicianist”, a declarat parlamentarul liberal.

Angelica Fădor a explicat că Parlamentul este forul legislativ al României, iar reprezentanţii Guvernului şi parlamentarii PSD-ALDE pot aduce amendamente proiectului PNL pentru a nu întârzia aplicarea acestor prevederi extrem de importante pentru administraţiile locale.

„Din păcate, prin votul negativ dat în şedinţa Comisiei de administraţie, parlamentarii PSD-ALDE au arătat că nu îi preocupă soarta comunităţilor locale, care resimt în mod direct efectele negative ale activităţilor de exploatare şi care nu dispun de veniturile necesare acţiunilor de refacere a cadrului natural şi de protecţie a mediului”, a încheiat Angelica Fădor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *