Brandul „Țara Dornelor” prinde contur

scris de Mihai Cioată
în Editorial
25 feb. 2018
25 feb. 2018, ora 13:42

Din ce în ce mai mulți dorneni încep să realizeze că promovând Bucovina prea puțin se răsfrânge asupra Dornei și Țării Dornelor, beneficiarii fiind în special cei din Humor și împrejurimi. Bucovina fiind identificată la nivel național cu mănăstirile, Dorna a cam rămas pe dinafară în mentalul colectiv românesc.

Cu siguranță că cineva și-a și dorit acest lucru, însă ștergerea identității noastre turistice s-a întâmplat în primul rând din cauza celor care vremelnic s-au aflat în fruntea orașului. Iar explicația se poate reduce la faptul că nu am știut ce vrem de la stațiunea Vatra Dornei, dar nici de la zona în care trăim.

Și asta într-un moment în care brandul nostru încă mai există în România, atât datorită apelor minerale care ajung pe masa românilor, cât și ca stațiune balneo-climaterică. E bine știut faptul că omul care nu știe să-și gestioneze bogăția ajunge în final să și-o risipească, iar acest lucru ni se aplică și nouă prin faptul că la nivel de reprezentare turistică ne-am dorit să fim de toate și am sfârșit prin a reprezenta „de toate și nimic”.

Dorința factorilor de decizie de a promova și turismul balnear, dar și pe cel activ, de relaxare, de afaceri, a sfârșit prin a-i face ezitanți pe cei care ne-ar alege. Zăpada din iarna trecută i-a făcut pe cei din mediul de afaceri să se amăgească, să se relaxeze, că stăm bine.

Lipsa zăpezii din această iarnă i-a făcut pe aceiași să realizeze, în sfârșit, lipsurile acestui oraș nu numai la nivel de agrement și de infrastructură, dar și de strategie. Din ce în ce mai mulți realizează că trebuie promovată și regiunea, nu doar Dorna, iar tipul de turism pe care să-l promovăm, unitar, să fie ECOTURISMUL.

Acesta include turismul montan, de sănătate, iar dacă vrei să faci turism de aventură sau de afaceri, doritorii se vor gândi că tot departe de „lumea dezlănțuită” o pot face, adică prin ECO-turism. Astfel, regiunea turistică pe care o promovăm se micșorează, incluzând comunele din jurul nostru, fără a mai fi doar un „satelit” care se învârte în jurul unei regiuni care are în centrul ei Humorul.

Promovarea va fi una mult mai eficientă, iar identitatea mult mai bine definită. În loc să spunem „hai s-aducem turiștii în Bucovina pentru că vor ajunge și la Dorna”, vom putea spune: „Hai s-aducem turiștii în Țara Dornelor pentru că vor rămâne aici, iar de ei vor beneficia mai mulți”.

După ce ne-am stabilit o activitate principală, ecoturismul, le putem apoi dezvolta pe cele secundare. Dacă am fi avut o strategie eficientă nu am fi ajuns în situația de a fi fiecare pe cont propriu. Un mic grup de oameni au înțeles de ani buni acest lucru, au demarat o asociație care s-a zbătut pentru implementarea brandului de zonă, însă bruma de înțelegere din partea administrațiilor și a oamenilor din turism a cam lipsit.

Coagularea s-a făcut în jurul Parcului Național Călimani, iar în perioada următoare se va declanșa o campanie prin care identitatea noastră va fi în sfârșit definită, iar brandul de „Țara Dornelor” să fie adoptat nu numai de administrații și hotelieri, ci și de către fiecare cetățean care trăiește în această regiune. Iar odată identitatea asumată, detaliile unei strategii de succes vor prinde contur.

2 comentarii publicate:

  1. Virgil spune:

    La sărăcia zonei și a imaginii munților cu păduri făcute zob, brandul acesta e sigur cel mai bun.

  2. Asociația 2 spune:

    Dar Iohannis nu este politruc? El însuși s-a numit așa! Cred că era corect „de la Trump la Iohannis”, ca de la președinte la președinte. De la același nivel. Ei, ce ziceți? Am dreptate?

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.