Rezultate foarte bune pentru juniorii de la CSM Dorna la un turneu din Bistrița

scris de Ciprian Pardău
în Sport
14 feb. 2018
14 feb. 2018, ora 14:42

Început de an foarte bun pentru micii fotbalisti de la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei. Susținut de Primăria municipiului Vatra Dornei, dar și de mai mulți sponsori, CSM Dorna a participat cu grupele de vârstă 2008, 2010 și 2011 la evenimentul sportiv Turneul de Fotbal Cupa „Viitorul” organizat la Năsăud de către clubul de fotbal local.

Grupa 2008 a CSM Dorna a obținut cel mai bun rezultat la această competiție, reușind să câștige locul întâi la categoria sa de vârstă, acumulând următoarele rezultate: CSM Dorna – LPS Bistrița (5-0), CSM Dorna – Viitorul Năsăud (5-0), CSM Dorna Ardealul BN (4-0) și CSM Dorna – Transilvania BN (2-2).

A venit rândul grupei 2010 a CSM Dorna să participe, fiind la primele competiții de acest gen, însă juniorii au reușit să treacă peste emoții și să termine compețiția cu o victorie, două egaluri și două înfrângeri. Cea mai mică categorie de vârstă a fost 2011 care, după un parcurs foarte bun, a reușit să termine competiția pe locul secund, pierzând finala cu scorul de 0-2 împotriva echipei ACS Transilvania BN.

Celelate rezultate înregistrate în grupe și semifinală au fost: CSM Dorna – ACS Transilvania BN (2-4), CSM Dorna – Viitorul Năsăud (9-0), CSM Dorna – Kids Gurghiu (2-0) și semifinala dintre CSM Dorna – Universitatea Cluj (3-0).

Antrenorul Ionel Nemes a declarat pentru Monitorul de Dorna: „Consider că la aceste categorii de vârstă rezultatele nu sunt atât de importante. Copiii sunt la vârsta în care descoperă fotbalul și trebuie să le dezvoltăm pasiunea pentru acest sport pentru a-l practica cu plăcere și bucurie într-un mediu care să le permită să se dezvolte ca jucători și ca oameni. Felicit toți copii pentru participare și multumim parintilor și celor care ne sustin”.

Grupa 2008 a CSM Dorna este formată din jucătorii Șpac Teodor, Videanu Luca, Muraru Radu, Nacu Alex, Boca Elvelin, Baicu Marian și Boboc Eric. Grupa 2010 a CSM Dorna este formată din jucătorii Colibaba Corina, Coliba Lucas, Parfeni David, Holobîcă Andrei, Tarca Leo și Dolhascu Vald. Grupa 2011 a CSM Dorna este formată din jucătorii Șincari Luca, Rîpan Nicolas, Odochian Tudor, Iordache Răzvan, Cazac Luca și Sincari Matei.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.