Dosar penal pentru un bărbat din Broșteni pentru conducere fără permis auto

scris de Ciprian Pardău
9 Feb 2018
9 Feb 2018, ora 13:15

Pe 8 februarie 2018, Poliția municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune pe raza de competență pe linia prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto, a vitezei și depășirilor neregulamentare. Astfel au fost testaţi cu aparatul etilotest 20 conducători auto, fiind constatată o infracțiune şi aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.900 lei.

Astfel, la data de 8 februarie 2018, în jurul orelor 08:40, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control, pe DN 17 B, în orașul Broșteni, autoturismul condus de un localnic în vârstă de 30 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, care urmează să fie soluționat procedural.

1 comentariu publicat:

  1. Murphy spune:

    Dacă ar face asemenea acțiuni zilnic, la piață își vor face planul la amenzi pentru parcări aiurea și țigări de contrabandă.

Scrie un comentariu la articol