VIDEO/FOTO. O nouă zi de căutări a celei de-a treia persoane dispărute în avalanșa din munții Călimani

scris de Ciprian Pardău
16 ian. 2018
16 ian. 2018, ora 9:34

Asemeni cum anunțam acum două zile, Serviciul de Salvamont din municipiul Vatra Dornei a organizat luni, 15 ianuarie 2018, o acțiune de căutare de mare amploare în munții Călimani pentru găsirea celui de-al treilea salvamontist dispărut în avalanșa petrecută la data de 1 decembrie 2017. Pompierul și salvamontistul Liviu Sorin Pandelea, în vârstă de 40 de ani, este în continuare dat dispărut de nu mai puțin de 47 de zile.

Urmărește aici un material video de la căutarile din 15 ianuarie 2018:

Acțiunea de căutare, denumită sugestiv „Avalanșa din Călimani”, a adunat numeroase echipe de salvamontiști din cadrul Serviciilor de Salvamont din Vatra Dornei, Suceava, Mureș, Neamț, Sibiu, Maramureș și Bistrița-Năsăud. Cu toate că Salvamont Vatra Dornei anunța că la acțiune nu vor lua parte voluntari din cauza temperaturilor resimțite foarte scăzute, de până la -26 de grade Celsius, luni, 15 ianuarie, în Călimani au fost prezenți și circa 20 de voluntari, majoritatea pompieri și vânători de munte, prieteni și colegi ai salvamontistului Liviu Sorin Pandelea.

Redăm comunicatul de presă emis de Serviciul de Salvamont din municipiul Vatra Dornei după acțiunea din 15 ianuarie 2018:

„În data de 15 ianuarie a avut loc acțiunea denumită generic „Avalanșa din Călimani”. La acțiune au participat echipe de salvamontiști din Vatra Dornei, Suceava, Mureș, Neamț, Sibiu și Bistrița-Năsăud, adică un total de 28 de salvamontiști. La locul de intervenție erau sosiți și aproximativ 20 de voluntari din Vatra Dornei, colegi și prieteni ai lui Sorin Pandelea (pompieri și vânători de munte). Temperaturile au fost destul de scăzute, temperatura resimțită fiind de aproximativ – 26 de grade Celsius. S-a lucrat foarte mult, dar fără rezultatul dorit. S-a găsit doar un schiu al lui Nathy Josse”.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.