Lumină și culoare pe simeze la vernisajul expoziției de pictură a lui Radu Bercea

scris de Paraschiva Abutnăriței
în Cultural
30 nov. 2017
30 nov. 2017, ora 10:59

Când vine Bercea și Bodnar / Se umple Casa de lumină, / Căci sunt artişti cu mare har / Din mândra noastră Bucovină. Prefaţez cu aceste cuvinte simple exprimarea sentimentului de profundă bucurie pe care au trăit-o cei care au fost prezenţi la vernisajul expoziţiei de pictură cu lucrări semnate de Radu Bercea, Ioan Bodnar şi Carmen Ohmt, care s-a deschis recent la Casa de Cultură din Vatra Dornei.

Fie că a fost vorba de peisaje de iarnă sau de toamnă, de flori, de pictură nonfigurativă, cuvântul care exprimă cel mai bine atmosfera degajată de lucrările de pe simeze este lumina, starea de bine, de bucurie a sufletului şi de încântare a ochiului pe care aceste lucrări le transmit privitorilor.

Participanţii la vernisaj, și anume scriitori, membri ai filialei „Arboroasa” a ACPBB, prieteni şi admiratori ai pictorilor, profesori și elevi, au fost întâmpinaţi de gazda evenimentului, directoarea Casei de Cultură, Violeta Codorean, care a prezentat activitatea celor trei artişti, cu menţiunea că Radu Bercea şi Ioan Bodnar au mai expus la Vatra Dornei, fiind consideraţi prieteni apropiaţi ai dornenilor (opinie pe care şi domniile lor au împărtăşit-o), iar Carmen Ohmt este prezentă pentru prima dată într-o expoziţie.

Cu talentul oratoric deja cunoscut, cu pertinenţă, profesoara Victoria Ostaficiuc s-a referit la lucrările celor trei artişti: „Carmen Ohmt este un frumos nou la Vatra Dornei, pictura sa nonfigurativă este deschisă la multiple interpretări, exprimă trăiri fierbinţi: durere, bucurie , speranţă, veselie, toate vizibile în tuşe viguroase, cu forţă artistică. Radu Bercea este un explorator al drumurilor artelor şi al drumurilor Terrei, care se întoarce cuminte, de fiecare dată acasă, în Bucovina.

Lucrările sale sunt expresia unei ierni blânde, luminoase, cu imagini specifice locurilor: căsuţe, uliţi acoperite de zăpadă, cerul care poate fi de orice culoare conform viziunii artistului, ochiului său interior. Lucrările despre toamnă ale lui Ioan Bodnar degajă şi ele multă luminozitate, pornind de la auriul frunzelor, de la mesteceni, de la soarele blând filtrat printre copaci. Florile sale sunt intens colorate, aşa cum sunt toate florile, excluzând pe cele albe, care au irizări transparente. Este o expoziţie complexă şi completă care conferă confort spiritual şi artistic deosebit”, a spus, printre altele, prof. Ostaficiuc.

Cunoscutul pictor David Croitor a rememorat modul în care i-a cunoscut pe cei trei artişti, a vorbit despre colaborările din tabere şi expoziţii şi a caractrizat prin două cuvinte lucrările de debut ale lui Carmen Ohmt: „ardere şi explozie”. Pictoriţa Valentina Anechitei Petrescu a subliniat faptul că „în artă nu e niciodată pre târziu”, cu referire la debutul lui Carmen Ohmt şi a mai menţionat: „Paleta cromatică din aceste lucrări denotă tinereţea sufletească a artiştilor, ne transpun în frumuseţea mirifică a copilăriei”.

Scriitorul dornean Gruia Ungurian a dedicat artiştilor prezenţi un poem.

„Am ales să expun pentru prima dată la Dorna, îl cosider un oraş cultural fierbinte”, a spus pictoriţa Ohmt şi a mulţumit celor care au încurajat-o să lucreze şi să expună. Maestrul Radu Bercea a mărturisit că aici se simte „acasă”, dornenii fiindu-i apropiaţi de suflet, iar Ioan Bodnar a exprimat aceleaşi sentimente de prietenie, cu menţiunea că a dorit să transpună pe pânze poveşti dragi tuturor şi că a urmărit, ca orice artist, să promoveze Bucovina şi România în lume.

„Să vă ningă cu flori în suflet”, a urat artistul, frumuseţea urării fiind impresia pe care ne-a lăsat-o această expoziţie, ca un dar, înainte de sărbători. Directoarea Casei de Cultură a expus pentru cei prezenţi bogatul calendar al manifestărilor ce se vor desfăşura la Vatra Dornei până la Anul Nou.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.