Pedepse corporale și tratamente degradante în școli

scris de Delia Drăgan
2 Noi 2017
2 Noi 2017, ora 10:19

Din ce în ce mai frecvent întâlnim în societatea modernă manifestări multiple ale agresivității. La nivelul școlii aceeași agresivitate capătă noi valențe psihologice, fiind un proces complex cu o condiționare multiplă: psihică, familială, socială, educațională și culturală. Mediul educațional aflat într-o transformare permanentă trebuie să asigure un climat echilibrat, calm și lipsit de griji în care nu își găsesc locul pedepsele corporale sau tratamentele degradante.

În abordarea acestei teme plecăm de la ideea potrivit căreia pedepsele corporale și tratamentele degradante care se mai manifestă în școli reprezintă o disfuncție a relației dintre copil și adult. Consecințele aplicării pedepselor corporale și a relelor tratamente ating toate laturile bio-psiho-socio-culturale ale ființelor umane implicate și reprezintă un fenomen de încălcare a drepturilor omului.

Un prim argument care susține cele afirmate este acela că pedepsele corporale și tratamentele degradante vin în contradicție cu nevoia de afecțiune, securitate, stimă și respect pe care o resimte orice persoană. În opinia mea, aplicarea pedepselor corporale și a tratamentelor degradante în școală, familie, societate au consecințe nebănuite în plan psihologic, dar și comportamental.

Pe termen scurt pot avea o relativă eficacitate în atingerea comportamentelor așteptate, dar pe termen lung există un risc crescut ca, la rândul său, copilul devenit adult să aplice aceleași tratamente celor din jur, să aibă rezultate cognitive mai mici sau chiar să dezvolte forme severe de boală. Teoria traumei a dezvăluit faptul că buna funcționare a creierului are nevoie de continuitate, predictibilitate și emoții pozitive, arată Speckhard în 1999.

Consider că în prezent cel mai des răspândit și mai puțin studiat în școli este fenomenul tratamentelor degradante aplicate atât de profesori, cât și de elevi și uneori de părinți. A umili, a forța, a lovi o ființă, a o reduce la liniște sau imobilitate sunt jocuri crude „savurate” de sadici iresponsabili. Un al doilea argument în sprijinul celor afirmate este acela că jignirile, formulările ironice, zeflemiste, au un efect frustrant asupra oricărei persoane și pot crea un complex de inferioritate și un sentiment de descurajare.

La vârsta școlarității, mai ales, copiii au o personalitate în curs de formare și prin urmare orice experiență neplăcută își lasă amprenta. Nu putem nega că există agresivitate în raportul educator-educat de ambele părți. În școli una din formele cele mai periculoase de tratament denigrant poate deveni cuvântul. Prin cuvânt se pot atinge valorile esențiale ale ființei, se țintește degradarea personalității, reprezentării de sine, dizolvarea identității și demnității.

De exmplu, când umilești sau jignești este exclusă înțelegerea reciprocă și „fair-play-ul” omului civilizat și neintegrarea valorilor de bază (demnitate, bunătate). Persoanele care aplică celorlalți tratamente denigrante precum ironia, sarcasmul, denigrarea, devalorizarea sau pedepsele sunt incapabile să își formeze un simț moral și să îl exprime în comportamente. Astfel se atentează la valorile cele mai importante și necesare care stau la baza formării eului și personalității.

Prin urmare e nevoie de schimbare, dar rămâne mereu o întrebare. De unde să pornim acest proces? În opinia mea, acțiunile de prevenire a acestor comportamente neadecvate, ar putea avea următoarele direcții de acțiune:

a) Informație și cercetare. Orice măsură de prevenire trebuie să se bazeze pe datele unei cercetări care să dezvăluie amploarea, cauzele și modul de manifestare a fenomenului;

b) O selecție minimală de ordin psiho-relațional, precum și o temeinică pregătire psihopedagogică, o cunoaștere în profunzime a psihologiei pentru persoanele care doresc să devină dascăli. Pătrunderea în sistemul de învățământ a unor indivizi lipsiți de vocație, ținută morală sau aptitudini pedagogice conduce la un învățământ mediocru în care singura modalitate de disciplinare rămâne abuzul fizic;

c) Extinderea rețelei de consilieri școlari care să intervină prin metode specifice în soluționarea situațiilor legate de aplicarea pedepselor corporale sau a tratamentelor degradante;

d) Educația/formarea are în vedere comunitatea în sens larg, dar în primul rând elevii, părinții, ceilalți membri ai comunității. Acțiunile cu scop educativ pot fi făcute începând de la nivelul școlii la ore de dirigenție, lectorate cu părinții, programe educative, prin intermediul mass-media, dar și prin campanii de sensibilizare reale și nu formale, privind efectele negative asupra personalității omului, ale pedepselor corporale, tratamentelor degradante. Mesajele transmise trebuie să fie clare și corecte, formultate de specialiști, dar în același timp să cuprindă modalități constructive de soluționare a conflictelor sau de comunicare eficientă;

e) Îmbunătățirea cadrului legislativ existent cu metodologii, norme de aplicare precise pentru elevi, cadre didactice, părinți în cazul în care sunt supuși unei agresiuni în școală sau în timpul procesului instructiv-educativ. Expresii vagi precum „elevul, cadrul didactic, părintele trebuie să aibă un comportament civilizat” nu asigură o responsabilizare individuală. Existența unor proceduri clare, coerente, reale și nu formale privind pașii pe care elevul, cadrul didactic, părintele, directorii trebuie parcurși în cazul în care sunt supuși unei agresiuni sunt necesare imperios;

f) Promovarea uni cod normativ clar în privința agresivității de orice fel, cu expresii individualizate de tipul „nu voi agresa alți colegi”, „voi încerca să-i ajut pe colegii care au fost agresați”, „Voi învăța să rezolv constructiv un conflict”, „voi avea răbdare și mă voi gândi înainte de a acționa”.

În concluzie, impactul educațional și psihologic al pedepselor corporale sau a tratamentelor degradante este deosebit de puternic asupra elevilor, cadrelor didactice, părinților și, în final, asupra comunității. Ele se manifestă prin efecte direct observabile sau de natură psihologică și rămâne sarcina școlii, a părinților, a comunității să le identifice și să găsească cele mai adecvate soluții de înlăturare sau diminuare.

Scrie un comentariu la articol