Fotografii cu prima zăpadă din anul 2017 din pasul Tihuța și pasul Mestecăniș

scris de Ciprian Pardău
30 Oct 2017
30 Oct 2017, ora 11:15

A nins în abundență în zona de munte a județului Suceava încă din dimineața zilei de duminică, 29 octombrie 2017 și până în noaptea de duminică spre luni. În Pasul Tihuța, pe DN 17, la peste 1.200 de metri altitudine, circulația se desfășoară în condiții de iarnă din cauza ninsorii și a poleiului depus pe carosabil. În Pasul Tihuța, care face legătura între Ardeal și județul Suceava, stratul de zăpadă depus măsoară câțiva centimetri.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, contactat de Monitorul de Dorna, mai multe echipaje ale ISU Suceava supraveghează zonele de munte ale județului, iar autoritățile sunt pregătite să intervină acolo unde este cazul. Poliția, Jandarmeria și angajați ISU verifică autoturismele pentru a fi echipate corespunzător pentru condițiile de drum, iar conducătorii vehiculelor de peste 3,5 tone sunt obligați să aibă lanțuri și material antiderapant, altfel sunt pasibili de sancțiuni contravenționale.

„Începând cu urcarea pe Mestecăniș avem echipaj pregătit de intervenție, un altul la urcarea în Pasul Tihuța, un altul la ieșirea din Vatra Dornei către Poiana Stampei și încă un echipaj la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Mestecăniș. Probleme deosebite nu s-au înregistrat până la această oră nicăieri în zona de munte. Deocamdată nu s-a așezat un strat de zăpadă pe carosabil. În Pasul Tihuța se circulă în condiții de iarnă, însă fără restricții. Șoferii cu autovehicule de peste 3,5 tone sunt obligați să aibă lanțuri și material antiderapant, altfel sunt pasibili de sancțiuni contravenționale”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, în seara zilei de duminică.

Și în pasul Mestecăniș s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri, iar drumarii din județul Suceava împrăștie sare și material antiderapant. ISU Suceava are și în această zonă echipaje pregătite să intervină acolo unde este nevoie sau unde sunt solicitați.

Conform prefectului județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Ferent, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență încă de duminică: „Viscolul deja se simte, avem și utilaje și antiderapant, oamenii sunt pregătiți. S-a acționat deja cu sare pentru a preîntâmpina formarea poleiului. Se circulă în condiții de iarnă, dar se circulă”, a declarat acesta pentru Digi24 duminică seara, 29 octombrie 2017.

Fotografii din pasul Tihuța de duminică, orele 16:00:

Fotografii din pasul Mestecăniș de luni, orele 10:00:

Dacă aveți fotografii cât mai recente cu zăpada din Țara Dornelor ni le puteți trimite pe pagina de Facebook a Monitorului de Dorna. Imagini din articol via ISU Bucovina.

1 comentariu publicat:

  1. cr1 spune:

    Nu este prima zăpadă din anuș 2017. De la 1 ianuarie a mai căzut zăpadă.

Scrie un comentariu la articol