Apele minerale și stațiunea balneoclimaterică Dorna Candrenilor

scris de Ion Cernat
în Cultural
24 sept. 2017
24 sept. 2017, ora 17:02

Primele mențiuni scrise despre izvoarele de pe raza comunei Dorna Candrenilor, despre compoziția și proprietățile lor, ni le dă naturalistul Hacquet de Nuremberg care face o călătorie în Bucovina între anii 1778- 1790.

Călătorind pe valea râului Dorna a dat de un “izvor acidulat, care este însă inundat adesea de pârâul Dornei”, folosit de cei “câțiva locuitori pentru băut”, dar care nu a fost analizat științific. Călătorul, interesat de a afla și descrie cele văzute, ne spune că “Dorna Candrenilor (Kandrin) se găsește într-o regiune destul de plăcută, în care câteva case se găsesc împrăștiate la poalele muntelui Oușor, unde terenul constă din solul mlăștinos și calcaros al unei poieni în care se găsește un izvor acidulat și foarte gustos, pe care l-am cercetat cu mijloacele de analiză pe care le aveam la mine.

Apa izvorului din actualul centru al satului Candreni era, la analiza făcută de Hacquet, cu 9-10 grade Reaumur mai rece ca atmosfera la 20 iulie și în afară de bioxid de carbon, ea conține puține săruri dizolvate, nici fier, nici impurități de pământ, deci este foarte folositoare atunci când trebuie să diluezi sucurile”.

Neștiind sau ignorând cercetările și descoperirile lui Hacquet, medicul districtual Ignatie Plusk, făcând în 1806 o inspecție în zona sa de competență, află despre izvoarele de apă minerală, în special despre izvorul de la Poiana Negri și întocmește un raport prin care informează că a descoperit izvoare cu ape minerale de calitate, solicitând o sumă de bani (200 florini) pentru lucrări minime de folosire și de efectuarea analizelor chimice.

clădirea izvorului din parcul din Dorna Candrenilor

Era un fapt cunoscut că stăpânirea reprezentată de Guberniul de la Lwov (Lemberg) nu-și desfăcea baierele pungii decât după o matură chibzuință, așa că cere lui Franz Schuberth, inspector al domeniilor din Bucovina, un economist deci, să concentreze la fața locului izvoarele și să-și asume răspunderea că suma de 200 de florini este justificată pentru a se cheltui cu folos. Despre izvoarele din Dorna Candrenilor zice că ar trebui să se folosească pentru ameliorarea suferințelor, atât a celor din zonă cât și pentru cei din regiuni mai îndepărtate, din Galiția sau Transilvania.

Spiritul lui de economist îl determină să arate unele dezavantaje în exploatarea și folosirea izvoarelor, adică să se amenajeze o baie și un hotel pentru vizitatori, pentru Poiana Negri propune să se ridice o clădire cu baie și locuri de dormit. Știm, de asemenea, cât necaz le-a pricinuit Candrenilor izvorul de apă minerală de la Poiana Negri, exploatat de Domeniu, pentru care trebuiau să facă zile de clacă la cărat butoaiele cu apă, depă ce au fost puși să facă drum de acces spre izvor, unit cu Drumul imperial. Acesta era un motiv în plus să nu se grăbească cu punerea în valoare a acestei bogății care, pentru localnici, ar fi adus obligații și necazuri.

actualul sediul al Primăriei Dorna Candrenilor

De-abia la sfârșitul sec. al 19-lea, în 1898, Dorna Candrenilor a fost declarată stațiune balneo-climaterică, a treia după Vatra Dornei și Iacobeni și de rangul 2 în Europa. Până a se ajunge la asemenea stadiu au fost încercări repetate de valorificare a zonei și a apelor carbogazoase, constând din rapoarte către Guberniul de la Lemberg (Lvov), prin care se urmărea obținerea banilor necesari pentru construirea unei băi, a unui hotel, considerându-se că ar avea căutare deoarece, “în întreaga Bucovină și Moldovă, ca și în regiunile mărginașe ale Galiției și Transilvaniei, nu se află nici un asemenea stabiliment”.

Propunerile au ajuns la Viena, la Cămara Aulică. Secția Monetară și Montanistică din Viena răspunde negativ la ideea de a întemeia o stațiune balneară la Dorna Candrenilor și Vatra Dornei, dar, pentru continuarea cercetărilor și amenajarea izvoarelor, curățirea și podirea cu scândură, ca apa să poată fi băută, acordă o sumă de 200 de guldeni.

Începând cu anul 1898 s-au construit în zona izvoarelor cu “burcut” un stabiliment balnear, “o mică bază de tratament cu un sistem de încălzire primitiv”, cu băi carbogazoase și de nămol. Consultațiile medicale erau asigurate de medicul Samuel Harth din Vatra Dornei. Cabinele dotate cu băi de cupru, cu ceasuri de nisip, iar băile se preparau printr-un sistem modern de încălzire, cu vapori de apă minerală.

Efectul curativ al celor două izvoare cu apă minerală din parcul comunal și din centrul comunei și-au dovedit efectul benefic pentru cei suferinzi cu mult înainte de anul 1898, chiar dacă nu i s-a făcut analiza chimică. Izvoarele de burcut au fost captate în anul 1900 în puțuri cu pereți de olane în forma unei calote cilindrice, iar în 1938 au fost captate după cele mai noi metode de atunci, de către medicul Gh. Vasilache, iar malurile au fost betonate, păstrate până anul 1960 (imagine: izvorul de apă minerală).

Stabilimentul construit în 1898 a durat numai până în primul război mondial, în 1914 fiind distrus de operațiunile militare. Atât timp cât au fost folosite băile interne și externe cu apele minerale carbogazoase, bogate în săruri de fier și puține urme de acid arsenic, empiric confirmate, au avut o acțiune binefăcătoare în tratarea bolilor de inimă, a arterelor și vaselor sangvine, în neurastenii, anemii, în presiunile din regiunea inimii, în sufocări, etc.

Deservirea stabilimentului balnear s-a făcut cu apa minerală din izvoarele situate pe partea sudică a muntelui Oușor, care au un debit mare și sunt similare celor din Vatra Dornei, având același efect terapeutic, numai că instalațiile balneare nu erau în pas cu cerințele vremii. Pentru cazarea vizitatorilor, administrarea comunei, prin primarul Cosma Donisă, a cosntruit în anul 1902 clădirea numită Hotelul Comunal cu 15 camere mobilate, tocmai pe locul unde anterior fusese cârciuma evreului Sollner.

Tot sub primarul Cosma Donisă s-a construit în 1905 pavilionul băilor în formă de vilă, care a adăpostit până prin anii ’60 cinematograful sătesc, iar Hotelul Comunal a adăpostit sediul cooperativei și localurile pentru comerțul socialist. După evenimentele din ’89, fostul hotel a intrat în reparații capitale, a fost reutilat și mobilat servind ca Primărie (țărancă din zonă).

Mult timp după distrugerea stabilimentului balnear au lipsit fondurile pentru refacerea instalațiilor, până când Primăria, care era proprietara băilor, s-a hotărât în august 1922 să arendeze pe 25 de ani stabilimentul, scoțându-l la licitație în 1923. “Primăria era proprietara stabilimentului băilor neterminat, 26 ha teren destinate pentru parc, 6 ha nămol de turbă, alături de parc; trei izvoare de apă minerală captate și cinci necaptate, un locomobil cu toate accesoriile și una pompă Workthenton, hotelul comunal cu 21 de încăperi și dependințele, vila de lângă hotel cu 16 camere, din care 8 mobilate, 3,5 ha teren destinat pentru construcția de vile, în apropierea stabilimentului balnear și una casă în fața stabilimentului menită pentru medicul balnear”.

S-a întocmit documentația pentru licitație, în care au fost inventariate toate lucrările de investiții care trebuiau făcute: lărgirea stabilimentului cu încă 20 de cabine, construirea unui hotel cu circa 100 de camere, construirea unei uzine electrice, locuințe pentru director și medic, pentru muzica militară, în total o investiție de 15.000.000 lei. Licitația nu a dat rezultate, investitorii nu prezentau garanții suficiente morale și materiale, așa că primăria s-a decis să realizeze singură, în regie proprie, reconsruirea și dezvoltarea băilor.

clădirea fostei primării a comunei Dorna Candrenilor în 1940-1970

În 1925 s-a dat în funcțiune stațiunea și băile de la Dorna Candreni, banii fiind obținuți din vânzarea a 8000 m3 de lemn din pădurea comunală, după ce s-a stabilit în comisia interimară la data de 31 martie 1924. Băile au fost mărite și s-a făcut și parcul balnear, s-a introdus lumina electrică, hotelul “Comunal”, cu 26 de camere a fost renovat.

Pe lângă investițiile făcute de Primărie (primar era inimosul Ilie Ursu) s-au făcut și investiții particulare: proprietarii hotelului “Bruder” au făcut propriul parc care și ștrand. Băile din Dorna Candrenilor, cu băi de bioxid de carbon și nămol au ajuns să fie cunoscute și apreciate, fiind vizitate de 200 de oaspeți la nivelul anului 1934 și de peste 1000 în 1936.

Un consorțiu particular a luat în arendă principalele izvoare (izvorul Bazilius, fântâna de lângă izvor, fântâna de lângă stabiliment) de apă minerală, în 1939, a elaborat un proiect pentru un nou stabiliment înzestrat cu tot confortul, dar din cauza evenimentelor politice (anul 1940, războiul mondial), proiectul nu a putut fi pus în practică. Comuna a rămas numai cu stabilimentul balnear particular al lui Ilie Ursu, care a funcționat până în 1948.

peisaj din comuna Dorna Candrenilor

Primarul Sofronie Mezdrea a construit în 1946, lângă șosea, aproape de locul unde în 1937 a ars stabilimentul balnear comunal, o clădire fără etaj, menită să fie începutul unui nou stabiliment. Clădirea a rămas neterminată, apoi a fost adăugită și transformată în Cămin Cultural, în anul 1953, dar finisările și darea în folosință s-a făcut în 1958.

Comuna Dorna Candrenilor a rămas fără stabiliment balnear, nu mai are nici un hotel din cele trei care mai funcționau în 1940 (Bruner, Bruder, Comunal), nu este stațiune balneoclimaterică activă, dar sunt recunoscuți factorii naturali de cură, motiv pentru care, după al doilea război mondial, localitatea a fost inclusă în Fondul Balnear de Rezervă.

După pierdea unui timp prețios (70 de ani), ar fi de dorit ca organele locale, Primăria și Consiliul Local, să preia inițiativa reînființării stabilimentului balnear, transformarea localității în stațiune balneoclimaterică, care, alături de turismul montan ar putea accelera procesul de modernizare a locului. Un proiect judicios argumentat, cu o investiție de la U.E. ar putea salva izvoarele de apă minerală, nămolul și tot ceea ce ne-a dat natura binefăcătoare și darnică de la soarta ingrată de a fi doar apă de băut la cafeaua de dimineață și nămolul pe care-l călcăm în picioare.

O veche vorbă românească spune bine: “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă!”.

PS: În mandatul primarului comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, s-au făcut toate demersurile necesare pentru obținerea titulaturii de stațiune de interes local. Mai mult de atât, s-a captat un izvor de apă plată și s-a amenajat pentru ca cei care tranzitează zonă să poată bea apă curată de munte.

izvorul de apă plată de la poalele Oușorului

Scris de Ion Cernat, „Dorna Candrenilor, satul de la poalele Oușorului”

2 comentarii publicate:

  1. Lefter (Capră) Elvira spune:

    Născută în localitatea Dorna Candrenilor, sunt interesată de tot ceea ce se publică în presă despre ea. Am citit mai demult istoricul comunei și mi-am notat multe lucruri pe care nu le știam. M-am întrebat atunci cum se face că cei care stau pe o asemenea comoară, într-o zonă turistică de mare interes, nu încearcă s-o valorizeze, acum, când, printr-un proiect bine documentat, ar putea obține fonduri europene. Mă bucur să aflu că edilul comunei este un om întreprinzător și-i urez succes în realizarea proiectului său.

  2. Anonim spune:

    Dacă nu știați asta până acum: puteți ajunge în Bucovina inclusiv pe calea aerului, cu aterizare și parcarea avionului pe Aerodrom Dealu Floreni din Dorna Candrenilor.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.