Dorneanul Gabriel Bularda a obținut două medalii de aur la Câmpulung Moldovenesc

de Ciprian Pardău
în Sport
20 Aug 2017
20 Aug 2017, ora 19:17
701 vizualizări

Sâmbătă, pe 19 august 2017, în orașul Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Campionatului Național de Alergare Montană, eveniment sportiv la care s-au aliniat și atleți legitimați la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei.

La proba de juniori, sportivul dornean Gabriel Bularda pornea în cursa de 8.000 de metri ca favorit. Fără mare efort, acesta a confirmat statutul de „cap de afiș” și a trecut primul linia de finish cu circa trei minute mai repede față de concurentul sosit pe locul al doilea, Adrian Garcea, legitimat la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu. Locul al treilea a fost obținut de Petru Herman, de la CSȘ Mediaș.

Dincolo de titlul de campion național, atletul Gabriel Bularda a reușit să obțină o a doua medalie de aur, însă de această dată alături de echipa de juniori compusă din Marius Rădoi, Alexandru Miron și sportivul dornean. Astfel Gabriel Bularda se întoarce acasă cu nu mai puțin de două medalii de aur de la Campionatul Național de Alergare Montană.

„Mă așteptam la aceste două medalii de aur de la toți acești sportivi care au muncit foarte mult și care au dat dovadă de seriozitate. Ținând cont că sunt încă juniori, trebuie să recunoaștem că aceșt tineri au făcut sacrificii pentru a putea obține astfel de rezultate. Felicitări lor”, a spus Cristian Prâsneac, antrenor al CSM Dorna.

1 comentariu publicat:

  1. Darling spune:

    Felicitări!

Scrie un comentariu la articol