Andrei Dorin Rusu și Gabriel Bularda, în primii zece la Campionatul Mondial de Cros Montan

scris de Ciprian Pardău
în Sport
3 Aug 2017
3 Aug 2017, ora 16:36

Duminică, 30 iulie 2017, în localitatea Premana din Italia, a avut loc Campionatul Mondial de Cros Montan, eveniment sportiv la care au luat parte și doi dintre atleții legitimați la Clubul Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, și anume Andrei Dorin Rusu și Gabriel Bularda.

La finalul competiției, sportivul Andrei Dorin Rusu a reușit să se claseze pe locul al patrulea, în timp ce Gabriel Bularda a reușit să ocupe locul al optulea. Înainte de start, ambii atleți ai CSM Dorna își propuseseră o clasare cât mai bună, iar două locuri în top zece nu este un rezultat deloc rău, fiind apropiat de obiectivele cu care au pornit cursa cei doi dorneni.

Clasamentul general pe echipe a arătat că România a ocupat locul secund, prima poziție la națiuni fiind ocupată de Uganda. Medalia de bronz pe țări a fost adjudecată de țara gazdă a competiției, Italia.

Evenimentul sportiv din Premana a adunat la start 83 de concurenți din 14 țări.

„Rezultatele obținute de sportivii mei mă bucură și îmi arată că pregătirea pe care o desfășurăm este de calitate. Medalia pe națiuni obținută este una dintre cele mai importante premii adjudecate de clubul nostru”, a declarat Cristian Prâsneac.

Scrie un comentariu la articol