Știrile zilei de4 decembrie 2023

Locuințe ANL pentru tinerii din comuna Poiana Stampei

Într-un moment în care ne întrebam cu toții de ce la Vatra Dornei nu s-a mai depus niciun proiect pentru construcția de locuințe ANL din mandatul lui Ioan Moraru încoace, primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea, vine cu un anunț pe care mulți l-ar considera surprinzător, și anume acela că Primăria și Consiliul Local intenționează să efectueze demersuri în vederea finanțării construirii unui bloc de 20 de apartamente prin Ministerul Dezvoltării Regionale – Agenția Națională pentru Locuințe.

Surprinzător ar putea părea că într-o zonă atât de frumoasă din punct de vedere natural va fi construit un bloc și nu case. Problema constă în faptul că cele 70 de cereri pentru acordarea/concesionarea de loturi de teren pentru construcția de locuințe nu pot fi soluționate, ținând cont de legislația în vigoare, de restricțiile APIA privind diminuarea suprafețelor de teren, dar și de categoria de folosință a izlazurilor (pășune).

Astfel, familiilor de tineri li se vine în ajutor prin construirea de locuințe în regim ANL. Ideea, deși în fază de proiect, începe să prindă contur, tinerii fiind așteptați să depună o cerere. În funcție de numărul acestor cereri se vor demara demersurile către Ministerul Dezvoltării Regionale.

Terenul alocat construirii blocului se află în apropiere de biserica din centrul comunei, acesta fiind recent achiziționat de la SC Dorna Lactate S.A. Cetățenii comunei au salutat achiziționarea suprafeței de 5808 de metri pătrați de teren, mai ales că acesta fusese lăsat în paragină, inclusiv cele trei clădiri care au deservit cândva prelucrării laptelui.

Din ceea ce ne-a declarat primarul Viluț Mezdrea, se va trece urgent la demolarea acestora, iar întreaga zonă va fi igienizată și ecologizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *