Cronică de festival. A treia ediție a Festivalului de Cultură Urbană Dorna Art

de Iustin Buculei
1 Aug 2017
1 Aug 2017, ora 17:12
1304 vizualizări

A treia ediţie a Dorna Art, deja cunoscutul Festival de Artă şi Cultură Urbană, s-a desfăşurat la Vatra Dornei în perioada 28–30 iulie 2017. Timp de trei zile în Grădina Cazinoului din Vatra Dornei au fost organizate atelierele de teatru, performance, handmade, activităţi sportive, atelier de educaţie juridică, spectacole, workshop-uri pe diverse teme.

În clădirea Vilei Cembra s-au desfăşurat spectacole de teatru senzorial labirint, „Călător prin amintiri” realizat de trupa “Instinctiv”, împreună cu voluntari din Vatra Dornei, proiecţii de filme, expoziţii de fotografie. În fiecare zi, după ora 12:00 s-au organizat şi tururi ghidate în clădirea Cazinoului la care au participat un număr mare de turişti.

Evenimentul a avut ca scop recâştigarea unor spaţii urbane de către comunitate şi tragerea unui nou semnal de alarmă asupra stării deplorabile în care se află două monumente istorice din oraşul staţiune, să tragă din nou un semnal de alarmă şi să îi convingă pe dorneni că prin artă şi cultură aceste spaţii merită reintroduse în circuitul oraşului.

„Anul acesta am încercat să avem o diversitate mai mare a activităţilor ce pot fi făcute în grădina Cazinoului. Scopul acestui festival este în continuare reactivarea spaţiilor problematice şi semiabandonate de comunitate şi încurajarea comunităţii de a le folosi. Am reuşit ca pentru câteva zile să reanimăm vechea grădină a Cazinoului, dar tot la fel de important este şi faptul că reintrăm pentru a doua oară în vila Cembra, o altă locaţie foarte cunoscută pe care am deschis-o pentru trei zile şi în care avem proiecţii de scurtmetraje de la Câmpulung Film Fest, o expoziţie foto cu imagini din Vatra Dornei din Primul Război Mondial, o expoziţie de pictură şi teatru labirint.

Ne bucurăm că părinţii se implică în ateliere pentru că noi încurajăm genul acesta de atitudine, activităţile pe care le aducem nefiind dedicate numai copiilor. Încercăm să aducem şi persoanele adulte la activităţi, să se implice în ateliere, să vină să discute, să vină să viziteze Cazinoul, să vină să socializeze în acest spaţiu. Scopul este ca după ce se va termina festivalul oamenii să circule în acest perimetru şi să petreacă tot mai mult timp în aceste locaţii şi de ce nu şi în altele care sunt aflate într-un stadiu avansat de degradare sau abandonate, să asocieze aceste spaţii cu activităţi care le-au adus o bucurie şi pe care şi le doresc a fi realizate la ediţiile viitoare ale festivalului.

Ne dorim ca tinerii să înţeleagă că se pot face lucruri frumoase pentru ei la Vatra Dornei, încurajăm voluntariatul, toţi voluntarii fiind liceeni şi elevi de gimnaziu din orașul Vatra Dornei. I-am încurajat să vină cu propuneri dacă vor să organizeze evenimente sau dacă vor să implementeze un proiect îi vom sprijini pentru că ne dorim ca tinerii să se implice tot mai mult în viaţa acestui oraş şi să avem tot mai mulţi turişti tineri”, ne-a declarat Cătălin Apăvăloaei, unul dintre organizatori, membru al asociaţiei „Redescoperă Vatra Dornei”.

Părinţii au luat lecţii împreună cu copiii

Pe durata festivalului statuile vivante s-au întors în Vatra Dornei, iar un căţel pe nume Pim a trecut prin diverse aventuri împreună cu actorii Florin Suciu Buh şi Silviu Ruşti pentru a îi învăţa pe cei mici că un erou este acela care câştigă prin isteţime şi întotdeauna face fapte bune. Tot pentru cei mici concursurile sportive s-au reîntors la Dorna Art 2017, fiind coordonate de prietenii de la Sarco Energy.

La Festivalul Dorna Art părinţii s-au arătat foarte interesaţi de ceea ce fac copiii lor, au învăţat împreună să picteze ceramică, să facă experienţe cu produse din bucătărie, să creeze obiecte decorative din materiale reciclabile, să ia lecţii de educaţie juridică de la unul din cei mai cunoscuţi judecători, Cristi Danileţ, fost membru al CSM ales din partea judecătorilor în perioada 2011–2017, sau au învăţat obligaţiile şi benefiicile voluntariatului de la membrii celei mai mari asociaţii de voluntari din ţară, Beard Brothers din Cluj.

Frăţia bărboşilor cu spirit de iniţiativă îşi doreşte să schimbe mentalităţi prin implicarea activă în societatea civilă şi să lupte împotriva stereotipurilor sociale şi a discriminării de orice fel.

Pictură pe ceramică

Caolin (Festivalul Internaţional de Ceramică Contemporană) a suţinut workshopuri de pictură pe obiecte ceramice, fiecare participant păstrând obiectul pictat. „Noi astăzi pictăm cu culori acrilice obiecte ceramice, astfel încât fiecare copil să înţeleagă tridimensionalitatea formei. Este un tip de pictură deosebit de cel pe hârtie sau pânză, iar după atelierul de astăzi participanţii vor putea să-şi decoreze obiectele ceramice pe care le deţin în casă. Materialele sunt puse la dispoziţie de Asociaţia Caolin, care are ca obiect de activitate şi organizarea singurului festival internaţional de ceramică contemporană din ţară”, ne-a spus designerul Ioan Sumedre Jr., preşedintele Asociaţiei Caolin din Cluj.

Reacţiii chimice cu produse din bucătărie

Cu ajutorul Magic Puppet cei mici au descoperit secretele ştiinţei combinând soluţii fermecate de prin cămară adunate şi au înţeles câteva dintre legile fizicii prin experimente trăznite. „La atelierul de experimente ştiintifice am folosit substanţe utilizate în bucătărie, pahare, sticle, borcane, baloane, pentru a creea tot felul de reacţiii chimice şi de a învăţa un pic şi din tainele fizicii şi chimiei.

Din păcate chimia şi fizica experimentală nu se mai face în toate şcolile, cu toate că experimentele ar ajuta copiii să fie mai receptivi la metodele de învăţare. Am vrut să fie un atelier prin care copiii să poată vedea şi prin altă prismă toate aceste ingrediente pe care le avem la îndemână şi pentru a putea face experimente şi cu părinţii acasă”, ne-a declarat Silviu Ruşti, coordonatrul atelierului.

Tururi ghidate în Cazinou, o clădire abandonată din 1990

Activităţile s-au derulat în preajma Cazinoului pentru a sensibiliza autorităţile locale, judeţene, Ministerul Culturii, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (proprietarul clădirii) că trebuie să găsească cât mai repede soluţii pentru a debloca începerea lucrărilor de restaurare la acest obiectiv de patrimoniu care trebuie să arate ca fratele său geamăn din Baden, Austria.

Cei interesaţi au putut vizita Cazinoul în grupuri de câteva persoane, cu căşti de protecţie şi însoţiţi de profesorul Claudiu Cozianu. Atât dornenii, cât şi turiştii, şi-au arătat nemulţumirea vizavi de faptul că nimeni nu ia nici o măsură pentru a stopa degradarea continuă a acestei clădiri şi că accesul este permis doar o dată pe an în timpul festivalului Dorna Art.

„Cei mai în vârstă cunosc cum era până în anii 1990. Este important ca şi tinerii să cunoască istoria oraşului Vatra Dornei, cazinoul fiind un monument istoric important pentru istoria întregii Bucovine. Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenţiei celui mai important primar pe care l-a avut oraşul nostru, Vasile Deac, la împăratul Franz Joseph al Austriei, care a şi contribuit cu bani pentru construcţia cazinoului. Istoricii spun că aici a venit împăratul Franz Joseph, arhiducele Ferdinand al Franţei şi multe alte personalitaţi din ţară şi străinătate”, a precizat prof. Claudiu Cozianu, cel care timp de trei zile a prezentat ca voluntar istoria cazinoului.

Clădirea a fost inaugurată în 1899, în interior aflându-se o sală de teatru iluminată cu trei policandre de cristal de Murano, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spaţii de utilitate şi nelipsita sală pentru jocuri. În anul 1936 s-a amenajat în spatele clădirii o terasă cu vedere spre parcul balnear. În perioada comunistă clădirea a devenit club muncitoresc, apoi cantină pentru cei veniţi la tratament în staţiune.

În 1986, s-a început efectuarea unor lucrări ample de renovare a clădirii, dar din decembrie 1989, în trei luni, s-au furat candelabre, marmura de Carrara, cristaluri şi multe alte obiecte, lucrările fiind oprite din lipsă de fonduri şi a schimbării repetate a proprietarilor.

Fotografie de aviaţie şi Circle Sounds

De la aparatul de fotografiat la subiecte, locaţii şi până la poveşti despre şedinţe foto, toate au fost prezentate la workshopul despre fotografia de aviaţie. Liviu Dnistran este fotograf de aviaţie de peste șapte ani şi a avut colaborări cu diferite entităţi din domeniul aviaţiei, precum Aeroportul Internaţional Cluj Napoca, Tarom, Forţele Aeriene Române sau Aeroclubul României.

După workshop, participanţii au putut vedea, pe lângă fotografiile cunoscutului fotograf, şi o colecţie rară cu imagini din Vatra Dornei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Workshopurile de Circle Singing (cântat improvizat în grup) şi body-percussion susţinute de Petra şi Ana-Maria Guguian pentru grupuri de toate vârstele, indiferent de formarea muzicală, i-a fascinat pe cei prezenţi.

Circle Singing este o practică ce presupune improvizaţie muzicală spontană în grup, condusă de un leader care „inventează” o linie muzicală simplă pe loc, care va fi preluată şi cântată repetitiv de grup, construind un cântec pe mai multe voci, care se poate altera apoi prin schimbări de volum, opriri, schimbări de registru sau ritm, în combinaţie cu dans improvizat „în cerc”.

Festivalul „Dorna Art” este organizat de Asociaţia Redescoperă Vatra Dornei cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Vatra Dornei, împreună cu peste 20 de tineri voluntari din Vatra Dornei şi cu contribuţia câtorva sponsori.

Scrie un comentariu la articol