Astăzi20 ianuarie 2021

Mortul e de vină

Știrea „caldă”, care într-o țară normală ar fi adus ministrul Mediului la fața locului, a fost scurtă: o ursoaică a fost găsită moartă într-o pădure din apropierea orașului Vatra Dornei. Dintre pui, trei la număr, doi zăceau alături, morți, al treilea fiind luat de către personalul silvic spre a fi îngrijit.

E mică probabilitatea ca o ursoaică ce a adus pe lume trei pui și i-a alăptat până la vârsta de vreo patru luni, căci puii erau bine dezvoltați, să fi fost bolnavă. Cum urme de rănire, prin glonte sau arme albe, nu existau, suspiciunea otrăvirii de către ciobani rămâne alternativa viabilă. Stabilirea cauzelor acestei cvadruple morți depinde așadar de onestitatea investigatorilor toxicologi.

Cvadruple, fiindcă și puiul „salvat” s-a stins după câteva ceasuri de la găsire. Sunt aproape sigur că puiul a fost tratat amatoristic, încercându-se, fără mare convingere, alăptarea lui. Adică, a fost hidratat doar pe gură, într-o fază de șoc hipovlemic în care numai perfuziile i-ar fi salvat viața. Dacă așa a fost, malpraxisul medico-veterinar poate fi invocat.

* Un articol publicat de Nicolae Dărămuș pe pagina sa de Facebook

1 comentariu publicat:

  1. Anonim

    Nu vreau să învinuiesc, dar se știe cine are exact în zona Vatra Dornei stână. Așadar au avut ei grijă. Dar or avea recompensă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.