Astăzi27 noiembrie 2020

Amintirile lui David Croitor: tata (a doua parte)

Prima parte a articolului poate fi citită aici.

După toate cele petrecute tata părea că intră în normal, se ţinea oarecum de treabă, nu chiar că ceilalţi copii de vârsta lui, dar oricum, era mult mai bine, lucra alături de bunica cu animalele şi la câmp, ba uneori chiar mergea cu căruţa după lemne, ceea ce nu era chiar de aruncat pentru un băiat de 15 ani. Chiar şi în relaţia lui cu mama sa lucrurile se schimbaseră mult, nu se mai punea în gură cu bunica, mergea acolo unde-l trimitea, cu mici excepţii, însă una peste alta George se arata a deveni un bărbat pe cinste.

Dar cum viaţa e făcută din suişuri şi coborâşuri, ar fi fost prea frumos ca tata să devină peste noapte un băiat model, căruia să nu i se mai poată reproşa nimic. În primăvara aceea, Paştele cădea prin aprilie. Zăpada se topise, însă pământul rămăsese încă plin de apă, iar pe alocuri, pe uliţe sau pe pajişti mai erau bălţi cu apă în care legiuni de broscăret îşi petreceau zile şi nopţi într-un amor nesfârşit şi orăcăitor.

Fiind prima zi de Paşti, bunica se pregătea să meargă la biserică încă de dimineaţă devreme, ca să nu ajungă prea târziu şi s-o bârfească oamenii. Tata trebuia şi el să meargă, deşi nu avea niciun chef, dar apucase să-i promită bunicii cu vreo lună înainte că măcar în prima zi de Paşti va merge şi el la biserică, crezând că ziua aceea va veni nu peste o lună, ci peste câţiva ani sau nu va veni deloc. Dar iată că duminica paştelui sosise, iar el trebuia să se îmbrace şi să plece. Foarte bine, şi-a zis el, o s-o fac şi pe asta, am trecut eu prin momente şi mai grele şi am scăpat.

Deci se îmbracă tata, băiatul de 15 ani, în cele mai bune haine de sărbătoare, îşi ia cămaşa albă cu cioareci, cizme înalte de piele lucioase, brâu înflorat, peste cămaşă bundiţa cu prim cusută cu flori şi mărgele, iar pe cap îşi potriveşte căciula de Caracul, neagră ca smoala şi făcută „topor”. Odată îmbrăcat, bunica îl pune să se rotească să vadă cum îi şade, îl sărută pe frunte şi zice, na, hai să mergem! Tata, ofensat, îi răspunde că el nu merge odată cu ea, ea să se ducă cu babele ei, iar el o ajunge din urmă, astfel că bunica iese din ogradă şi pleacă spre biserică.

După vreo zece minute, iese şi tata, mândru nevoie mare şi cu buletinul la el, (doar e sărbătoare, i-a zis bunicii, aşa că dă-mi buletinul, doar nu vrei să treacă Paştele şi eu să n-am buletinul la mine, iar bunica i l-a dat), se îndreaptă spre centrul satului, trece de bufet şi coboară spre bahna satului, hotărât să mergă aţă întinsă spre biserică. Dar cum se întâmplă de obicei că atunci când vrei să mergi spre Dumnezeu, diavolul îţi taie calea, la fel s-a întâmplat şi cu tata, astfel că trecând el pe lângă bahna satului, vede o grămadă de tineri jucând fotbal sau ceva asemănător.

Se face că nu-i bagă în seamă, numai că unul dintre ei îl fluieră şi-i zice: „Bă, Geo, hai bă, la fotbal, că ne trebuie un om în apărare, iar tu eşti bun a boalei!” Tata nici vorbă, priveşte înainte spre biserică, mai ales că nu mai are atât de mult şi ajunge, doar să treacă puntea peste Şomuz şi gata. Totuşi un gând nu-i dă pace, iar băiatul de pe bahnă insistă să vină măcar puţin, să joace până apare un înlocuitor, apoi el va fi liber să meargă la biserică, dacă tot l-a apucat credinţa.

Tata se opreşte şi-i spune insului că nu poate juca deoarece e încălţat cu cizme şi ceea ce-i mai rău este că şi-ar murdări toate hainele astea albe şi ar fi păcat. Dar dracul nu doarme, astfel că îi asmute pe toţi tinerii pe tata şi în cele din urmă aceştia îl conving să intre în echipă. După cinci minute de alergat după minge prin iarba de abia încolţită şi pe terenul îmbibat de apă, după câteva căzături prin noroi, costumul lui tata s-a făcut de aceeaşi culoare ca şi căciula, adică negru ca păcura. Nu cunosc rezultatul meciului, însă ceea ce ştiu este că tata după toată tărăşenia asta n-a mai ajuns la biserică, ci s-a întors acasă nu pe drum, ci pe undeva prin fundul grădinii şi a dat nas în nas cu bunica care tocmai se întorsese de la biserică.

Când l-a văzut pe tata negru ca fundul ceaunului şi ud din cap până-n picioare, bunica era să leşine, dar n-a făcut-o, iar după câteva clipe de nedumerire l-a întrebat: „Ce ai făcut, măi băiete, pe unde te-a mai pus împieliţatul să umbli?” Tata a răspuns foarte senin şi spontan: „Păi mergeam spre biserică şi când să trec puntea peste Şomuz m-am întâlnit cu părintele exact pe mijlocul punţii, iar eu când să mă dau înapoi ca să-l las să treacă, am căzut în apă şi uite ce am păţit.”

Bunica a cântărit răspunsul, s-a gândit la bietele haine, dar şi la tata, astfel că i-a zis: „Săracu’ de tine, cred că eşti înfrigurat, mai ales că stai de azi dimineaţă ud, hai dezbracă-te, mănâncă o zeamă caldă şi bagă-te sub plapumă, nu cumva să răceşti. Iar cu părintele o să am eu o vorbă de n-o să-i cadă prea bine. De abia după vreo lună, bunica chinuită de întrebări fără răspuns legate de întâmplarea din ziua de Paşti l-a întrebat pe tata: „Măi George, ia spune-mi tu mie cum te-ai întâlnit tu cu părintele la mijlocul punţii dacă şi tu şi el vă duceaţi în acelaşi sens, adică spre biserică? Uite eu asta nu reuşesc să înţeleg”. Tata n-a răspuns, a zâmbit doar.

După aceste întâmplări lucrurile au intrat în normal, tata n-a răcit, dar şi-a dat seama că a cam întins coarda şi că ar fi cazul să se maturizeze şi să intre în rândul oamenilor. A predat buletinul bunicii, s-a apucat serios de treabă, devenind un tânăr harnic şi priceput în multe. După trei ani, adică la 18 ani, s-a dus la Frumoasa, un sat de lângă Liteni, a răpit-o (la propriu) pe mama, iar peste un an, din dragostea lor se năştea un băiat blond şi rotofei care, crescând, avea să fie o copie fidelă a tatălui său. Acel băiat sunt eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.