Dornisme: o alegere nefericită

scris de Redacţia
în Dornisme
5 iun. 2017
5 iun. 2017, ora 11:02

Serviciul de ambulanţă din Vatra Dornei a rămas ultimul nemodernizat din judeţ. Faptul că după cinci ani de când au preluat conducerea oraşului edilii s-au gândit la rezolvarea acestei probleme e de salutat. Alegerea însă a spaţiului în care ar trebui mutat acest serviciu nu a fost una prea inspirată.

Chiar dacă clădirea fostei băi comunale s-ar preta pentru ceea ce trebuie să reprezinte un astfel de serviciu, spaţiul destinat ambulanţelor este mult prea mic. Intrarea din Mihai Eminescu spre fosta baie comunală este prea îngustă pentru ca pe acolo să intre şi să iasă permanent salvările.

Mai mult decât atât, spaţiul interior dintre clădiri este mult prea mic pentru parcarea unui număr mai mic sau mai mare de ambulanţe. În caz de urgenţă, la ieşirea înspre strada Mihai Eminescu ar putea fi puşi în pericol inclusiv pietonii de pe trotuar (nu există suficientă vizibilitate pentru astfel de maşini). În afară de asta, în acel spaţiu interior se face şi accesul către magaziile de lemne ale locuitorilor din zonă, plus locul de parcare al acestora.

Totul trebuie privit şi în perspectiva măririi parcului auto cu ambulanţe care la un moment dat nu vor mai avea unde să parcheze. Nu putem să ne gândim că vom rămâne de-a lungul timpului cu o dotare atât de slabă şi cu un număr atât de mic de ambulanţe. Şi atunci, ce se va întâmpla, vom muta din nou locaţia?

1 comentariu publicat:

  1. Dr. Tabarcea spune:

    Colectivul Substației de Ambulanță Vatra Dornei mulțumeste colectivului de redacție a ziarului Monitorul de Dorna pentru „sprijinul” acordat în obținerea în sfârșit a unui spațiu nou de desfășurare a activității conform legii, în condițiile în care oferta de clădiri ce ar fi putut fi destinate este foarte redusă. Cu stimă, Dr. Tabarcea.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.