Astăzi20 ianuarie 2021

Amintirile lui David Croitor: tata (prima parte)

Primăvara anului 1952. Tata avea 14 ani împliniţi şi nu rata niciodată prilejul de a-şi arăta vârsta scoţând tacticos din buzunarul de la piept al bundiţei buletinul nou-nouţ învelit într-o bucată de ziar. Nu anii voia el să şi-i arate, pentru că erau destui care aveau ani şi mai mulţi decât el, ci buletinul era motivul pentru care aducea de fiecare dată în discuţie vârsta sa.

Până la război oamenii nu aveau buletine, fiecare îşi avea numele, data şi locul naşterii trecute într-un certificat de naştere. Nimeni însă nu-şi purta certificatul la el pentru că nu avea de ce şi apoi unde să pui bucata aia de hârtie ca să nu se păteze sau să se rupă, aşa că oamenii îl puneau întotdeauna undeva în lada cu zestre sau după icoană şi-l scoteau de acolo foarte, foarte rar, numai atunci când aveau de rezolvat vreo problemă de nuntă, înmormântare, vânzare sau cumpărare de pământ sau, uneori, şi mai des, când se duceau la tribunal ca să se judece pentru că cineva a mutat hatul sau a furat ceva.

Odată cu apariţia buletinului, mentalitatea oamenilor din sat s-a schimbat oarecum, mai ales că au fost informaţi că buletinul e la fel de important ca şi omul, ai buletin exişti, n-ai buletin nu exişti. De asemenea, li s-a adus la cunoştinţă că toate treburile importante din viaţa fiecăruia se pot rezolva numai cu buletinul, aşa că ar fi bine că fiecare să-l poarte la el sau să-l aibă la îndemână pus undeva acasă, de unde îl poată lua în cel mai scurt timp.

Bunica povestea că atunci când i s-a înmânat buletinul i s-a spus că trebuie să aibă mare grijă să nu-l piardă, la care bunica a întrebat: „Cam câtă grijă să am, că doar n-oi sta toată ziua să păzesc buletinul, că mai am şi altă treabă, am de prăşit, de păzit vaca””, la care funcţionarul de la Sfat i-a zis că mai mare grijă să aibă de buletin decât de vacă, că vacă mai găseşte ea, dar buletin niciodată.

Din cauza acestor sfaturi privitoare la buletin toată lumea era speriată că ar putea să piardă sau să i se fure buletinul, aşa că oamenii ori îl cărau cu ei peste tot învelit în ştergare şi pus în desagi când mergeau la câmp sau la târg, ori îl ascundeau acasă în cele mai nebănuite cotloane, astfel încât atunci când chiar aveau nevoie de el uitau unde l-au pus, ceea ce făcea ca mulţi dintre ei să-şi întoarcă casa pe dos în căutarea preţiosului act.

De ale adolescenţei

Tata aştepta încă de la 12 ani sosirea marelui eveniment, când va putea în sfârşit să ţină în mână cărţulia cenuşie cu coperţi pânzate, lucioase, cu poza lui pe prima foaie şi cu numele lui scris citeţ cu litere de tipar. Atunci o să le arate tuturor cine-i el de fapt, cum îl cheamă şi al cui e, şi dacă cineva comentează, pac, i-am pus buletinul sub nas, zicea el, arătând o hotărâre de neclintit în atitudinea lui.

Ba mai mult, de când împlinise 14 ani şi avea buletin în toată regula nu se mai înţelegea deloc cu bunica. Tot timpul o ameninţa că el de acum face ce vrea, pleacă unde şi când vrea şi nu dă socoteală nimănui, deoarece el e mare şi are buletin, aşa că să nu-l frece nimeni la melodie, că n-are timp de explicaţii. La început bunica nu l-a luat în serios, închipuindu-şi că-i ceva trecător, specific vârstei, aşa că-i trecea cu vederea toate apucăturile, mai ales că era şi singurul ei copil, ceilalţi doi pe care i-a mai avut muriseră de mici.

Odată cu primirea buletinului, tata s-a uitat în oglindă şi deodată i s-a părut că a crescut în ziua aceea cât în trei, patru ani, devenind flăcău în toată puterea, aşa că şi-a uns părul cu ulei, l-a pieptănat peste cap şi a plecat să-şi cumpere ţigări, gândindu-se că n-ai cum să fii în rândul lumii dacă nu ai o ţigară sau măcar un chiştoc în colţul gurii.

La început s-a ferit de ochii bunicii, dar asta până într-o zi, când odată cu intrarea lui în casă a adus după sine şi un miros de cârciumă împuţită, astfel că bunica şi-a dat seama cam care sunt noile preocupări ale fiului ei, dar nu l-a certat pentru că ar fi fost în zadar. A stat ea cât a stat, s-a gândit la diverse metode de a-l aduce pe calea cea bună şi într-o dimineaţă, pe când băiatul dormea dus, obosit fiind după o noapte mai grea, i-a luat frumuşel buletinul din buzunarul de la piept al bundiţei şi l-a ascuns numai ea ştie unde.

Când tata s-a trezit era ora amiezii, aşa că a cerut de mâncare ceva conform prânzului. Bunica n-a zis nimic, i-a adus într-un castron supă de găină şi pui cu smântână, mâncare de domni, i-a zis ea. El a mâncat ca lumea, gândindu-se totuşi, pentru că era băiat isteţ, ce-o fi apucat-o pe bunica şi cu ce ocazie i-a dat lui asemenea bucate, conştient fiind că nici pe departe nu ar merita, dar nici n-ar fi recunoscut asta. După masa copioasă s-a îmbrăcat ca de obicei şi a plecat să-şi caute un loc mai ferit pentru o pacioacă gustoasă care merge atât de bine după asemenea festin.

Perpelirea

Zile în şir tata nu şi-a dat seama că el nu mai are buletinul la purtător şi continua să se comporte ca şi cum l-ar avea, adică făcea ce făcea şi mai înainte, umbla brambura şi nu asculta de nimeni. Asta până într-o zi când într-o confruntare pe bază de data naşterii cu nişte băieţi a vrut să scoată buletinul şi să le arate cum stă treaba, aşa că a băgat mâna în buzunar şi mai, mai să facă atac de inimă când şi-a dat seama că buletinul nu-i la locul lui.

Galben de spaimă, a lăsat totul şi a pornit spre casă. Odată ajuns, a început să se învârtă prin ogradă fără nicio ţintă, mai băga mâna în buzunar doar, doar o apărea de undeva buletinul, dar nici urmă. Să se plângă nu avea cui pentru că, ştia asta, prea s-a dat mare şi prea i-a tratat de sus pe toţi, iar despre bunica, mama lui, ce nădejde să mai tragă de la ea dacă tot i-a spus de atâtea ori că el nu mai are nevoie de nimeni, că el e mare de acum şi se descurcă, aşa că să nu-l mai bată la cap, să-l lase în pace.

Au trecut vreo două ceasuri şi tata fierbea, nu-şi găsea liniştea, „unde-oi fi pus, domnule, buletinul ăla, că doar n-a intrat în pământ, nu l-am mâncat, chiar aşa prost să fiu? Mi l-o fi furat cineva?”. Se tot întreba într-una şi de supărare ar fi vrut să plângă, însă nu se cădea pentru un flăcău de vârsta lui şi cu buletin.

„Of, iar buletinul ăsta o să mă bage în mormânt”, se gândea tata. Între timp bunica privea din casă, din dosul ferestrei, înţelegea prin ce trece copilul ei, i se sfâşia inima, i-ar fi dat buletinul pe loc însă nu, mai bine nu, o să fie supărat o vreme, apoi o să-i treacă. Lasă că-i mai bine aşa, să înveţe o lecţie, să ştie pe viitor cum trebuie să se poarte cu oamenii şi cu mamă-sa, zicea bunica în sinea ei, nu foarte liniştită, ce-i drept, cu durere-n suflet, dar şi cu speranţă.

Discuţia

După ce s-a perpelit bine vreo câteva zile, zile în care nici de mâncat nu-i mai ardea, tata şi-a călcat pe mândrie şi i-a mărturisit bunicii că şi-a pierdut buletinul şi că-i foarte necăjit din cauza asta. Bunica s-a făcut că nu ştie despre ce-i vorba, i-a spus că-i pare rău pentru el şi că ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi încăpăţânat să poarte buletinul la el în loc să-l lase acasă în grija ei, pentru că acum l-ar fi avut.

Tata recunoaşte că într-adevăr era mai bine să lase actul acasă şi jură că dacă-l găseşte i-l predă bunicii să aibă ea grijă de el. După această mărturisire, bunica, care era o femeie înţeleaptă, trecută de 40 de ani, simţind schimbările din atitudinea tatii, îi propune să caute amândoi, fiecare în alt loc, buletinul şi cine ştie, „poate că o să-l găsim”, zice ea „că doar n-o intrat în pământ”.

Tata este de acord cu propunerea, deşi nu nădăjduia mare lucru, însă se baza pe bunica, ştiind el din experienţă că ea avea darul de a găsi întotdeauna ceea ce căuta. Seara, bunica şi tata stau de vorbă, bunica spunându-i că poate dacă s-ar mai îndrepta şi ar asculta de ea, cine ştie dacă Dumnezeu, pe care el l-a neglijat total, nu-l va ajuta să găsească şi buletinul, dar mai ales să-şi găsească liniştea şi să se apuce de ceva, pentru că, iată, stă pământul acela nemuncit, iar ea singură nu mai dovedeşte.

Tata ascultă smerit, trist, cu capul plecat şi în cele din urmă recunoaşte şi el că nu a fost aşa cum ar fi trebuit să fie, cum sunt de fapt ceilalţi băieţi de vârsta lui, băieţi care deja lucrează cot la cot cu părinţii, iar pe deasupra ştiu să mâne caii şi căruţa.

„Găsirea” buletinului

A doua zi, tata se trezeşte mai devreme ca de obicei şi, după ce mănâncă, se duce în grajd, face curat la vite, la porci şi la cai, le dă de mâncare, după care se furişează undeva pentru doar câteva fumuri, nu mai mult, asta până le lasă de tot. Bunica între timp pregăteşte strategia găsirii buletinului, astfel că după ce tata termină treburile ea iese bucuroasă din casă spunându-i că are o veste straşnică pentru el.

„Măi, George, ţi-am găsit buletinul, mamă!”. „Cum aşa?”, întreabă tata, „Unde l-ai găsit?”. „Era jos sub pat, cred că ţi-a căzut din bundiţă când te-ai dezbrăcat”. Tata nu mai poate de fericire, sare în sus de bucurie, însă deodată se opreşte şi-o întreabă pe bunica: „Dar de unde ai ştiut matale că eu ţin buletinul în buzunar la bundiţă?”. „Ei, am zis şi eu aşa, poate ţi-o fi căzut din alt buzunar, nu ştiu”, răspunde prompt bunica.

După toate acestea, tata se îndreaptă spre bunica şi-i zice: „Bine că l-ai găsit, acum dă-mi-l”, la care bunica zice: „Nu, nu ţi-l dau, de azi înainte buletinul rămâne la mine. Eu îl voi păstra la loc sigur şi o să ţi-l dau când ai nevoie neapărat”. Tata n-are încotro, se supune şi înghite găluşca murmurând ceva nu prea plăcut auzului.

Va urma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.