In memoriam: Ștefan Dîrțu

scris de Delia Drăgan
în Opinii
7 Mai 2017
7 Mai 2017, ora 17:34

Era în septembrie, începutul primului meu an de școală ca elevă. O fetiță timidă, liniștită, dar cu o dorință extraordinară de a învăța. Totul mi se părea minunat, dar cel mai mult am fost fascinată de doamna învățătoare Maria Chirlejan. O priveam discret, fără ca ea să știe, și mă simțeam atât de fercită că am avut norocul să o întâlnesc deoarece o consideram cea mai frumoasă și bună ființă din lume.

După emoțiile primei zile de școală, a doua zi am revenit cu mare nerăbdare, deși mă aștepta o surpriză: doamna Chirlejan avea prea mulți copii în clasă și a hotărât să mute câțiva dintre ei la o altă doamnă, lucru care s-a și întâmplat. Printre aceștia eram și eu nominalizată. Am simțit că totul se prăbușește în jurul meu. Eram un copil modest, nu cunoșteam pe nimeni nici eu, nici părinții mei și în mintea mea inocentă singura modalitate de a face față situației disperate în care mă aflam a fost să plâng cu multe lacrimi.

Noua doamnă nu m-a observat, dar la un moment dat s-a deschis ușa și domnul director Ștefan Dîrțu și-a fixat privirea asupra mea. S-a aplecat și m-a întrebat ce se întâmplă. În naivitatea mea i-am spus plină de speranță că această doamnă nu îmi place și vreau să mă întorc în clasa doamnei Chirlejan. Îmi amintesc și acum privirea plină de compasiune a domnului director Ștefan Dîrțu care m-a luat de mână și m-a dus spre clasa „visurilor mele”.

Fericirea mea a fost nemărginită, dar nu-mi amintesc să-i fi mulțumit vreodată. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu marele profesor, și mai ales om, Ștefan Dîrțu. Peste ani ne-am reîntâlnit, de data aceasta eu eram tânără profesoară care își începea activitatea ca psiholog, iar dumnealui era directorul Grupului Școlar Vatra Dornei. În anul 1990, psihologia era un domeniu cvasinecunoscut pentru majoritatea românilor, dar nu și pentru domnul director Dîrțu, care avea o minte deschisă ce se hrănea cu informații de calitate.

M-a primit cu aceeași căldură umană și cu același zâmbet fascinant, deși eu mai păstram încă din timiditatea și inocența copilăriei, dar aveam un imens respect față de acest extraordinar profesor. Și de această dată întâlnirea noastră a fost mult prea scurtă. Pentru mine însă a constituit un prilej extraordinar de a cunoaște un om integru, cinstit, demn, incoruptibil, în care exista o aliniere între ceea ce gândea, spunea sau făcea.

Îi asculta pe ceilalți și le răspundea cu aceeași sinceritate pe care o simțisem la domnia sa când eram copil. Din punctul meu de vedere, domnul Ștefan Dîrțu a fost un om de mare succes, așa cum l-am denumi astăzi, cu o minte rațională, structurată, sănătoasă și care iubea viața, familia și profesia mai mult decât se iubea pe sine, dornic mereu de a învăța, de a înțelege și de a rezolva probleme.

Din păcate, nu i-am povestit niciodată cât de mult a însemnat pentru mine intervenția domniei sale din prima mea zi de școală și nici nu i-am mulțumit, dar sunt unele amintiri sub formă de trăiri sau emoții care au rămas vii în mintea mea, cum este și aceasta pe care am simțit nevoia să o împărtășesc peste ani.

1 comentariu publicat:

  1. Dorin Stanica spune:

    Un mare om, un mare caracter! Dumnezeu să-l odihnească!

Scrie un comentariu la articol