Ansamblul „Balada Dornelor” a participat la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii din Istanbul

de Vasile Moroșan
în Cultural
30 Apr 2017
30 Apr 2017, ora 12:41
1123 vizualizări

În perioada 18-24 aprile 2017, Ansamblul „Balada Dornelor”, alcătuit din elevi cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, a participat la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii din orașul Sariyer, Istanbul, Turcia. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Suveranității Copiilor, care este sărbătorită anual în Turcia pe data de 23 aprilie (23 Nisan Cocuk Bairami) de primăria orașului Sariyer (300.000 de locuitori), oraș care face parte din marea metropolă Istanbul, cu peste 18 milioane de locuitori.

În Turcia, Ziua Copilului este sărbătorită în cinstea primei convocări a Marii Adunări Naţionale, care a avut loc în anul 1920, în Ankara. Respectivul eveniment a fost consacrat pregătirii de război pentru eliberarea naţională. Primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk, a declarat atunci că viitorul naţiunii îşi are temelia în copilărie, de aceea, de Ziua copiilor, maturii ar trebui să cedeze din autoritatea lor.

Principalele străzi din Turcia şi curţile şcolilor sunt înfrumuseţate cu flori, baloane, drapele turceşti şi tradiţionalele portrete ale lui Mustafa Kemal Ataturk. În această zi, elevii sunt aleşi în funcţii de deputaţi, miniştri, primari, iar unii dintre ei sunt admişi şi în departamentele de resurse umane. De asemenea, pentru copii se organizează diferite concerte, festivaluri, competiţii sportive, precum şi seminare, olimpiade, conferinţe la care participă alături de copiii din Turcia, copii din diferite ţări ale lumii.

La festivalul din Sariyer au participat peste 450 de copii din Albania, Cipru, Macedonia, România, Rusia, Ucraina și Turcia. Micii artiști dorneni au pregătit, sub îndrumarea profesorilor Dorin Pardău și Vasile Moroșan, suite de jocuri populare din Țara Dornelor, Bucovina și Oltenia, cântece instrumentale la nai (Andrea Lupescu), trompetă (Robert Florea), acordeon (Iulian Deac), dar și cântece vocale reprezentative din Țara Dornelor, interpretate de Teodora Negrea. Cei peste 1500 de spectatori au apreciat cu aplauze îndelungate performanța scenică a copiilor din România, dar și frumusețea costumelor populare pe care aceștia le-au purtat cu mândrie.

În decursul celor șase zile ale festivalului copiii au fost implicați în multiple activități educative colaterale. Profesorul Mirela Nedelea a coordonat realizarea expoziției de artă populară românească și atelierelor de lucru la care participanții au descoperit incondeiatul ouălor, confecționarea măștilor tradiționale de Anul Nou și realizarea cusăturilor populare, atelierele de lucru fiind susținute de elevele Andreea Lupescu, Andreea Boancheș, Tania Dobrincu, Roxana Popovici, Cîrnu Cleopatra și Alida Macovei.

Timp de două zile, Sabina Năstase, Alexandra Oprișan și Alida Macovei au participat la conferința copiilor, având trei teme de lucru: pacea, parcul păcii, copiii și republica, teme comunicate de către organizatori odată cu lansarea invitațiilor de participare la festival. Reprezentantele țării noastre au prezentat în limba engleză propria viziune referitoare la temele propuse în fața primarului orașului Sariyer, a guvernatorului regiunii, a numeroși reprezentanți ai mass-media și ai colegilor din cele șapte țări participante.

În dimineața zilei de joi 20 aprilie, toți copiii au plantat arbori într-un cunoscut parc din Sariyer, iar doi dintre arbori au primit numele ansamblului „Balada Dornelor”. Gazdele din Turcia au organizat o plimbare de patru ore cu vaporul pe apele Bosforului, copiii fiind fascinați de podurile care leagă cele două continente Europa și Asia, de minunatele peisaje de pe cele două maluri ale strâmtorii. De asemenea, participanții la festival au vizitat Palatul Dolmabahce și spectaculosul acvariu din Istanbul.

La spectacolul final de duminică, 23 aprilie, organizatorii festivalului au oferit în fața a peste 1500 de spectatori medalii și diplome pentru toți copiii și profesorii care au participat la festivalul de folclor din Sariyer. Finalul evenimentelor cultural-educative a fost foarte emoționant, micii artiști legând deja prietenii, ei sperând la o nouă întâlnire la un viitor festival de folclor. Copiii din Sariyer vor fi invitați la Vatra Dornei la ediția a XI-a a Festivalului „Dorna, Plai de Joc și Cântec” din anul 2018.

Pentru copiii din Vatra Dornei va fi o amintire de neuitat și pentru faptul că a fost prima participare la un festival în afara granițelor țării a aceastei noi generații a ansamblului „Balada Dornelor”, ansamblu care în acest an aniversează 40 de ani de activitate artistică. Deplasarea elevilor dorneni la Istanbul a fost susținută de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Plaiurile Dornelor.

Alături de profesorii Dorin Pardău, Mirela Nedelea, Paul Bereholschi și Vasile Moroșan, opt părinți inimoși au însoțit copiii, fapt care a contribuit la succesul și performanțele artistice ale micilor artiști.

Scrie un comentariu la articol