Deceniul iluziilor spulberate

de George Teo Șaptefrați
în Opinii
28 Apr 2017
28 Apr 2017, ora 20:09
1855 vizualizări

„Iarna Pascală instalată în această perioadă, cu zăpezi și temperaturi ce ne duc cu gândul la sărbătorile de iarnă și ne derutează și mai mult din activitățile curente, ne face pe unii dintre noi mai retrospectivi în lipsa unor activități specifice primăverii. Cenușiul așternut de această iarnă întârziată peste orașul Vatra Dornei se suprapune peste un deceniu de la intrarea în Uniunea Europeană, momentul acela în care toți am avut, în afară de speranțe, iluzia că totul se va schimba în bine și la nivelul localităților noastre, mai mici sau mai mari.

Trecusem, la 1 ianuarie 2007, printr-o perioadă de tranziție sălbatică, care pusese la pământ tot ce se mișca în folosul societății în 1990: industrie, agricultură, infrastructură rutieră și căi ferate, turism, industria mică, locală. Nimic nu mai rămăsese în picioare. Marele proiect european era colacul de salvare al României, atât la nivel macro, cât și la nivel micro.

Localitățile țării aveau nevoie de un astfel de proiect, chiar și importat. Generos în formă și în fond, proiectul oferea, pe etape, posibilitatea dezvoltării coerente a infrastructurii în toate domeniile: rutieră, căi ferate, rețele de apă, canalizare, reabilitări și anvelopări de clădiri, microferme, microintreprinderi etc. Da, dar tot ce este frumos nu este pentru noi! Cei care au confiscat, în nume propriu, „revoluția” și timp de 17 ani au avut grijă să vândă angro sau la bucată „marile realizări ale epocii de aur” au avut imediat o revelație: banii europeni.

După ce devalizaseră și puseseră la pământ cele mai importante bănci din România anilor 90, banii europeni luceau prea ademenitor ca să le scape din mână. Așa că au confiscat și acest proiect, chiar dacă nu le aparținea. O puzderie de „organe” și organizații, din ministere și din afară, „specialiști” în proiecte europene, dar mai ales interpușii interpușilor au făcut și, din păcate, fac în continuare, accesul foarte greu la fondul proiectului european: lucrări pentru interesul cetățeanului european.

Și când, mulți sau puțini, acești bani au ajuns acolo unde trebuiau să se execute lucrări de utilitate publică, ne-am dat cu stângul în dreptul, până s-a ales praful și de bani și de lucrări. Cu foarte mici excepții, la nivel local, la un deceniu de la intrarea în Uniunea Europeană, nu se vede nimic concludent. Clanurile politice perindate în administrațiile locale și centrale au avut grijă ca totul să curgă doar în folosul lor.

Au început să se plimbe ei și neamurile lor prin Europa, pentru documentare, după care firme de clan au fărâmițat proiectele, cu scopul clar de a se pierde urma banilor decontați. S-a crezut că nimeni nu va verifica ce se va întâmpla cu acești bani, dar mai târziu s-a văzut că nu e tocmai așa. A început totul, prin 2007-2008, cu o adevărată campanie națională de schimbare a bordurilor și, ulterior, de construcție a unor trotuare cu pavele. De toate culorile și forme cât mai ciudate, de o calitate mai mult decât îndoielnică, care, nu după mult timp (la mai puțin de doi ani), au fost schimbate cu altele la fel de proaste ca primele. La noi, s-a întâmplat același lucru.

Nu s-a ținut cont că într-o zonă de munte, cu temperaturi scăzute și un grad ridicat de umiditate tot timpul anului, acest tip de placări a trotuarelor nu pot fi, pe termen mediu și lung, o soluție viabilă. Așa s-a întâmplat și cu trotuarele din orașul nostru care au trebuit (o parte din ele) să fie refăcute, tot cu pavele (dacă tot avem bani de ce să nu-i cheltuim!), care încet-încet dacă nu au crăpat, au început să se afunde, denivelările punând în pericol pietonii atât vara, cât mai ales iarna.

O altă campanie națională, chiar la începutul crizei economice, prin 2008-2009, a fost cea cu anveloparea blocurilor, campanie care seară de seară, pe toate posturile de televiziune, ne intoxica cu marile beneficii pe care urmează să le avem dacă vom accesa tot felul de variante de cofinanțări. La această „campanie” Vatra Dornei, marele municipiu al județului, a fost, de departe, pe locul întâi. Nici un bloc anvelopat! Foarte bine, veți zice, am făcut o economie. Fals!

S-au plătit vreo 800 de milioane pe proiectele de anvelopare a șase blocuri din oraș, din bugetul local, dar, mereu există un dar, până când edilii noștri s-au deplasat la București, vai! criza a blocat programul și în loc de anvelopări, guvernul ne-a servit tăieri de salarii și pensii!

Dincolo de situația tragi-comică, un lucru este foarte bine conturat după un deceniu de apartenență la marea familie europeană: Vatra Dornei nu a avut și nu are nici în prezent edili care să fie la nivelul cerințelor elementare ale timpurilor pe care le-am trăit și le trăim. Altfel cum le putem explica locuitorilor că în zece ani, în oraș, s-a făcut o reabilitare a parcului (de o calitate mai mult decât îndoielnică) cu bani europeni nerambursabili, o canalizare pe o porțiune de stradă sau dotarea cu pubele și containere pentru gunoi, plus câteva mașini de colectare a gunoiului? Vorbim de bani europeni.

A, la un parc reabilitat era nevoie și de o toaletă de aproape o sută de mii de euro! Păcat că atunci când ai nevoie de ea e închisă și tot în boscheți ajungi. Unde sunt marile proiecte și beneficii europene? Numai de atât am avut nevoie în orașul municipiu? Chiar atât de puțin? Străzile asfaltate se numără pe degetele de la o mână. În rest numai cârpeli și alea de foarte proastă calitate.

Centrala termică pe rumeguș e într-un stadiu avansat de uzură după câte a pătimit timp de 13 ani din partea unei „faune” mai mult decât bizară care s-a perindat prin bătătura ei. Când, în martie 2007, ieșeam la ORION FM, să atrag atenția ce riscuri sunt din modul mai mult decât infantil de exploatare și întreținere a centralei, primarul „părinte” al centralei ne recomanda nouă, cetățenilor, să închidem vanele și robinetele din apartamente dacă este prea cald! Anii au trecut și „fauna” din jurul centralei a dispărut, nu înainte de a-și umple buzunarele, pe banii noștri, însă prețul gigacaloriei stabilindu-se ca la ruletă. Cât de mare!

Acum săraca centrală abia mai rezistă, cu costuri de mentenanță din ce în ce mai mari. Zeci și sute de tone de funingine în ultimii ani cad peste oraș, fără să-i pese cuiva din administrație, cenușiul orașului accentuându-se și mai mult, devenind apăsător și, mai grav, devenind încet, încet o emblemă a orașului. Despre aducțiunea de gaz și centrala cu cogenerare ce să mai vorbim! A devenit de mult o „fata morgana”! Cu 3-4 blocuri ANL în 20 de ani, cu o infrastructură urbană rudimentară și cu o lipsă totală de viziune în dezvoltarea pe termen scurt, mediu și să nu mai vorbim de lung, e greu de crezut că ne vom putea considera prea curând, noi, dornenii, cetățeni europeni.

Cu manifestări precum „Cântarea României”, fără oferte în trend cu linia generală din turismul modern, în continuă schimbare și dotare, stațiunea nu va fi ceea ce își doresc azi turiștii. O masă bucovineană și o plimbare cu un telescaun antic nu mai mulțumește pe nimeni. Sunt activităţi și de o oră – două, pentru cei în tranzit. Din păcate speranțele și iluziile de la aderarea din 2007 încet, încet s-au spulberat.

Politicul, orgoliile personale nemărginite și lipsa totală a dorinței reale de a face ceva pentru noi (pentru ei și-au dat silința, cu vârf și îndesat) au făcut ca orașul să arate în 2017 dezolant de anost și lipsit de perspectivă. Cetățenii europeni nu acceptă decât în foarte mică măsură promisiuni, ei vor și discută proiecte și nu acceptă amânări la nesfârșit, taxând orice tentativă de tergiversare. Noi nu trecem niciodată de faza asta.

„Primarii trec și vin, orașul rămâne și arată la fel de prăfuit”. („Cu bastonul prin București”, 1936 – Tudor Arghezi)

3 comentarii publicate:

  1. Viorel spune:

    Foarte bine ați punctat tot ce s-a întâmplat în Vatra Dornei și din păcate va continua!

  2. bucovineanul spune:

    Despre Copșa Mică din Vatra Dornei este deja nu o banalitate, ci un pericol pentru sănătate, dar și cunoscut la fel și firul subțire care mai leagă centrala pe rumeguș de viață, centrala cu (sau de) cogenerare – naiba mai știe cum îi. Păi aia nu a funcționat NICIODATĂ și probabil îi ieșită din garanție fără măcar o singură probă tehnologică de funcționare, dar probabil că poate avea o utilitate să-și facă în ea cuib CUCII! Blocurile ANL! Păi alea – cred 40 de apartamente – de vis a vis de Penny Market unde naiba ați mai văzut voi blocuri fără un dram de spațiu verde în jur sau locuri de parcare? Ce naiba, trăim în AFRICA dunelor de nisip sau a betoanelor într-un orășel de munte?

    Dar probabil actualul primar poartă o parte de vină pentru ceea ce sau nu se face acum, dar cei de dinainte UNDE SUNT? Cui răspund de dezastrul în care a ajuns orașul? Ca fiecare, după vină și responsabilități!, nu poți studia doar efectele momentului fără să iei în considerare și să analizezi mai ales cauzele care au perpetuat starea de degradare. Priviți-i pe cei care în fața dezastrului în care a ajuns orașul s-au dosit la umbră! Nu-i știți? Cum naiba, că doar au demolat orașul ani la rând.

  3. Dorin Stanica spune:

    E foarte trist că acum orașul nostru natal a devenit cenușiu și sălbatic, când, chiar în comunism, era o oază de liniște și sănătate pentru localnici, dar și pentru cei care veneau să se trateze de bolile vârstei a treia! Sunt desigur vinovați toți cei care au avut în mână conducerea administrativă, dar acum nu se mai pot întoarce acele vremuri, așa că o revenire la normal ar însemna ca actualul primar și ceilalți din consiliul local să înceapă reconstrucția urbei! Nu cred că știu cum să o facă, nu cred că pot să o facă și chiar nu cred că vor să o facă! E nevoie de multă voință și implicare, iar aceasta există doar în TINERI! Vă rog, pe cei TINERI din oraș, să vă organizați într-un ONG numit simbolic SALVAȚI DORNA și intrați în primărie cu proiecte de refacere a orașului-stațiune! Eu vă susțin cu toată puterea de care dispun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.