Astăzi5 martie 2021

Elisei Todașcă, fostul primar al comunei Poiana Stampei, s-a stins din viață

Unul dintre cei mai cunoscuți primari din județul Suceava, în perioada în care ocupa această funcție, Elisei Todașcă, s-a stins din viață în cursul zilei de duminică, 15 ianuarie 2017. Omul care odată și-a pus amprenta asupra dezvoltării comunei Poiana Stampei și care a ocupat atât funcțiile de primar și viceprimar a trecut la cele veșnice la vârsta de 76 de ani.

Actualul primar al comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a vorbit despre eveniment:

„Am învățat de la Elisei Todașcă că omul nu este doar așa cum îl vedem noi în exterior. Am învățat că răbdarea și calmul pot rezolva situații grele. Am învățat ABC-ul administrației publice locale și multe altele. Este un om care a contribuit mult la dezvoltarea mea ca om și ca primar. Consider că Elisei Todașcă a făcut parte din familia noastră, de aceea astăzi această veste mă întristează la fel de mult ca și pe apropiații din familia sa. Transmit condoleanțe sincere familiei și îi asigur că sunt alături de ei. Elisei Todașcă nu va muri niciodată în sufletele noastre”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Organizația PSD Poiana Stampei a transmis condoleanțe familiei

„Pentru contribuţia adusă ca om, primar şi membru PSD, pentru promptitudinea, amabilitatea şi sufletul imens de care a dat dovadă, va rămâne mereu în inimile noastre”, a afirmat viceprimarul comunei Poiana Stampei, Vladimir Popescu.

Fostul primar al comunei Poiana Stampei, Elisei Todașcă, va fi înmormântat la Mănăstirea Podu Coșnei la data de 19 ianuarie 2017, după 76 de ani de viață și iubire pentru cei din comuna natală. Elisei Todașcă s-a născut pe 14 noiembrie 1940.

fotografie via suceavalive.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.