Astăzi19 octombrie 2020

Boomerang: votăm schimbarea schimbării?

A venit din nou acel moment când toate canalele de știri sunt sufocate de o „faună” de personaje care ne mint cu nerușinare și, după 27 de ani, mai cred că noi mai suntem atât de naivi și îi credem. După momentul Colectiv, când tragedia a scos în stradă oamenii revoltați și nemulțumiți, cei care de atâția ani își bat joc de noi și de țară, speriați un moment, au renunțat de frică, la a fi actorii principali, împingând în față un guvern de o altă natură: de tehnocrați.

Aceștia aveau, sub un strict control, rolul de a le asigura timp de un an, adăpostul și liniștea în spatele căruia eu să-și poată „cloci” noile strategii pentru anul electoral 2016. Același guvern trebuia să le rezolve tot ce nu reușiseră ei, într-un singur an, ca și cum ar fi avut o baghetă magică. Se neglija un lucru esențial: sistemul era cel care nu mai funcționa!

Prin absurd, dacă în acel moment pe fiecare post de ministru am fi avut numit câte un laureat al premiului Nobel, în mai puțin de o lună, i-am fi transformat în niște incompetenți notorii. Sistemul i-ar fi sufocat! Asta nu au înțeles mulți dintre cei care au ieșit atunci în stradă și vedeau soluția tehnocrată ca salvatoare. Winston Churchill, „prietenul” nostru, cel care ne-a vândut pe nimic, dar irecuperabil rușilor, a spus la un moment dat în Parlamenul britanic: „dacă vrei să desființezi orice principiu al democrației, coboară cinci minute în stradă și stai de vorbă cu cei care votează”.

La adăpostul guvernului tehnocrat, „actorii” de la butoane și-au văzut liniștiți de treabă și de afaceri. Mimând democrația au ieșit, din când în când, să critice miniștrii și guvernul și, mai ales nerealizările, „uitând” că nu se putea mișca nimic într-un timp atât de scurt, pe de o parte, și mai ales „tălpile” grosolane puse în Parlament, ori de câte ori se încerca ceva care le-ar fi stricat lor socotelile. Sistemul creat de ei est enumai pentru ei. El nu poate funcționa decât cu oameni ca ei la butoane. Orice intrus în sistem nu are nicio șansă.

După ce anii trecuți au compromis ideea unei clase politice formată din tineri, acum au reușit să o facă și cu tehnocrații, care, conjunctural, le țineau locul cald. Nestingheriți de nimeni ei au clocit în acest timp noi strategii de a obține, fără efort, noi și noi mandate de parlamentari, pentru ei și neamurile lor. S-a terminat și cu tehnocrații.

Nici ăștia nu fac mare lucru! Asta s-a vrut, asta , acum, a prins foarte bine în mintea cui trebuia. Românul nu trebuie să aibă certitudini, el este învățat să aibă numai dileme! În rest, aproape că nu mai contăm, nici măcar ca simpli pioni. Ne ducem, votăm, iar votul nostru, prin redistribuire, ajunge exact la partidul pe care nu l-am dorit și astfel acesta, alături de alți acoliți, face o majoritate care timp de patru ani ne va râde în nas fără rușine.

Actualele liste de candidați sunt formate din tot ce îți doreai să revezi în Parlament: soții, mame, amante, frați, secretare, veri, bunici, tot ce este nevoie la casa omului, ca timp de patru ani, după înscăunare, Parlamentul să aibă de toate! Dacă jumătate din familie este cercetată penal, sau chiar la beci, cealaltă jumătate, oameni de nădejde ai partidului, asigură „rotația” cadrelor și partidul rămâne veșnic „viguros”.

Cum să te strecori în sistem, când totul este controlat în amănunt, astfel că nimic din ce ar putea să-i deranjeze, sau, Doamne Ferește, să-i înlăture de la putere pe o perioadă mai lungp de timp să nu aibă nicio șansă? România anului 2016 este ca un spărgător de gheață blocat în ghețurile polare! Nu-și poate folosi energia de care dispune și așteaptă „dezghețurile primăverii”. Campania electorală nu mai interesează pe nimeni. Apatică prin lipsa mesajelor reale, partide care nu mai au nimic de spus, cu platforme reîncălzite, texte fără cap și coadă.

Acum se poartă „trâmbițașii de partid” care ies ca într-un ritual, pe unde apucă, cu două tipuri de mesaje: jos tehnocrații și noi vom aduce bunăstarea. Simpla însumare a promisiunilor financiare (investiții + venituri salariale) ar transforma România în cel mai prosper stat din lume, cu investitori în toate cătunele țării, locuri de muncă și pentru cei plecați în bejanie, ritmul creșterii economice ar fi invidiat de grupul G20, pe care i-am depăși.

Oare cei crae îi trimit pe acești „analfabeți funcționali” să ne citească aceste cifre, într-o română arhaică, au avut curiozitatea să însumeze aceste cifre și la final să vadă dacă știu să citească ce rezulă? Coborând în stradă, România anului 2016 arată cu totul altfel. Oare tot ce am citit în această campanie electorală este despre o altă țară? Poate. Oricum am da-o e clar că politicienii noștrii, mai noi sau mai vechi, nu vorbesc despre România noastră. Poate a lor, dar unde se află ea că noi nu o vedem pe nicio hartă?

A noastră se află pe ultimile locuri la tot ce înseamnă standarde moderne de viață. A lor este una în care nu lipsește nimic, niciodată. Și atunci se ridică o întrebare: votăm pentru România lor? Pentru a noastră când votăm? Cine strânge voturile pentru noi și mai ales, cine le numără? Cum ar fi arătat România dacă nu am fi fost „vânduți” la Ialta? Tot ne convergentă?

Dar dacă există și o a treia Românie? Cea pe care nu o cunosc politrucii și pe care nu o vedem deocamdată nici noi? Nu merită să o căutăm? Măcar pentru nepoții noștrii, că pentru noi e clar acum: nu se mai poate, e prea târziu. Ne-am irosit inutil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.