Transrarăul, deschis pe toată perioada iernii începând cu anul 2016

scris de Ciprian Pardău
6 Noi 2016
6 Noi 2016, ora 22:50

În urma unei decizii luate în plenul Consiliului Județean Suceava, desfășurat luni, 31 octombrie 2016, drumul TransRarău, care face legătura între Pojorâta și Munții Rarău, va fi deschis pe toată perioada iernii, după ce a fost trecut la un nivel superior de viabilitate față de cel pe care îl avea până acum. Decizia vine ca un răspuns la dorința de a atrage un număr cât mai mare de turiști în Bucovina în fiecare anotimp al anului.

transrarau_foto

Această decizie arată că TransRarăul va beneficia, începând cu iarna din sezonul 2016-2017, de intervenții rapide pentru prevenirea și combaterea lunecușului și înzăpezirii, conform informațiilor publicate de svnews.ro. Traseul dintre Pojorâta și Pietrele Doamnei va fi deszăpezit periodic, iar marea parte a drumului va fi stropit cu sare, ca măsură de prevenire a accidentelor pe tot parcursului anotimpului rece (fotografie via transraraul.ro).

Decizia luată de Consiliul Județean Suceava nu va fi valabilă pentru întregul traseul al TransRarăului, porțiunea dintre Pietrele Doamnei și localitatea Chiril fiind în continuare închisă pe timpul anotimpului rece din cauza terenului accidentat, înclinațiilor foarte mari și a lățimii reduse a carosabilului, factori care ar putea contribui foarte ușor la desfășurarea unui accident în timpul iernii.

Despre Transrarău, drumul care concurează cu Transalpina și Transfăgărășanul

Șoseaua Transrarău face legătura între localitatea Pojorâta și localitatea Chiril, traversând munții Rarău. Drumul ajunge până la o altitudine de 1.400 de metri, înlesnind accesul spre Cabana și Schitul Rarău, precum și spre vestitele monumente naturale Pietrele Doamnei.

Scrie un comentariu la articol