Păreri după Festivalul „Dorna Art”

scris de David Croitor
9 aug. 2016
9 aug. 2016, ora 21:26

La sfârşitul lui iulie am participat alături de foarte mulţi dorneni şi turişti veniţi în staţiunea noastră la Festivalul de artă şi cultura urbană, inspirat intitulat Dorna Art. Nu voi intra în detalii despre ce a însemnat şi înseamnă această manifestare/protest, desfăşurată nu întâmplător în grădina din spatele Cazinoului din Vatră Dornei.

Fiind o manifestare de anvergură, cu un puternic impact asupra vizitatorilor, aceasta s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni. Mie mi-a revenit răspunderea organizării şi coordonării unui atelier de pictură în plein air, atelier care urma să se desfăşoare în premieră în cadrul acestui festival.

dorna_art_2016_3

Fiind pus în temă şi ştiind că voi lucra cu copiii şi adolescenţii, am acceptat solicitarea din partea organizatorilor cu oarecare reţinere, deoarece nu mai făcusem lucrul acesta niciodată. Am lucrat cu „oameni mari” în diferite ocazii, mai ales în tabere, şi ştiu din experienţă că artiştii sunt foarte greu de strunit, dacă nu aproape imposibil.

În fine, până la urmă am făcut-o de dragul copiilor şi nu regret absolut deloc, dimpotrivă, declar cu mâna pe inimă că am trăit o experienţă aparte. Când am ajuns în parc, la locul unde trebuia să ne instalăm, erau adunaţi deja câţiva copii care mă aşteptau cu nerăbdare, am citit asta în ochii lor mari.

După câteva minute s-a dus vestea că atelierul de pictură este pe cale de a prinde viaţă, astfel că m-am trezit înconjurat, aproape asaltat de o mulţime de alţi copii şi adolescenţi, toţi dornici să treacă direct la culoare.

dorna_art_2016_2

Cu oarece greutate, pentru că erau plini de energie, i-am strâns în jurul meu şi le-am comunicat „planul de bătaie”, astfel că prima operaţiune a fost aceea de a face rost de nişte stinghii de brad pentru a începe atelierul de la zero, ca să zicem aşa, adică să ne construim singuri şevaletele pe care urma să aşezăm pânzele. Am primit de la organizatori un fierăstrău, cam tocit, o filetantă şi câteva holşuruburi. Am făcut rost de o ruletă şi ne-am apucat de treabă. Prima dată le-am explicat copiilor cum se face un şevalet de câmp, apoi am trecut efectiv la construirea lui.

Când totul a fost gata, toţi copiii au năvălit pe stinghiile deja aduse, şi-au ales fiecare câte două bucăţi mai lungi, au început să măsoare piesele şevaletului făcut şi în aproape o oră fiecare îşi avea şevaletul său. Pânze, culori şi pensule au primit de la organizatori. N-a fost nevoie să le spun mare lucru, pentru că tinerii şi copiii au început să deseneze şi să coloreze cu frenezie, încât eu aproape că fusesem scos din ecuaţie. După câteva ore toate pânzele înfloriseră sub mâinile dibace ale copiilor.

dorna_art_2016_1

Erau în culmea fericirii, se vedea asta cu ochiul liber, iar când i-am pus să semneze lucrările deja se simţeau artişti în toată regula. Una peste alta, a fost o experienţă deosebită. Personal am învăţat de la ei un lucru, şi anume faptul că ei, copiii, nu pun bariere imaginaţiei, nu au complexe şi sunt de o sinceritate dezarmantă în tot ceea ce fac. E mare lucru să fii copil şi să poţi rămâne aşa, ca să poţi fi fericit şi să nu te bântuie întrebarea: de ce? Pur şi simplu pentru că viaţa privită prin ochi de copil este atât de frumoasă.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.