Astăzi27 octombrie 2020

Boomerang: cultura marțafoiului

Ziua de 20 iulie a fost una nu numai de sărbătoare creștină, ci, din păcate, una de mare tristețe: a dispărut dintre noi marele actor Radu Beligan. E greu de trecut peste astfel de momente, mai ales într-o societate de consum care a pus mâna pe noi și ne-a anihilat toate simțurile. O generație de actori de excepție, pe care, nepoții noștrii, din păcate, nu o vor mai întâlni prea curând, a reușit să mențină cultura română, prin teatru, prin film și instituțiile de cultură pe care le-au creat, condus și dezvoltat de-a lungul anilor, la un nivel de invidiat de multe ori de occidentalii care, privind România în anii comunismului, ne considerau de pe altă planetă.

Toate turneele acestor mari actori au fost elogiate de întregul mapamond, nivelul atins de aceștia punând în umbră mari trupe consacrate din „lumea liberă”. Cum am fi traversat cei 50 de ani de comunism fără ei? Vă amintiți cozile de la teatru sau cinematografe când erao premieră? Erau singurele cozi la care se stătea cu plăcere. Pe durate unui spectacol uitam de frigul din sală, de cel de acasă, de frigiderul gol sau cotidianul imbecil în care ne „scurgeam” existența. Acești mari actori au fost „colacul de salvare” al generației noastre!

Fără ei traumele suferite în timpul comunismului ar fi îmbrăcat forme greu de cuantificat. VĂ puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut în timpul formării noastre ca tineri, sau mai târziu, doar „cultura” de tip stalinist pe care au încercat să ne-o impună? Cum am fi arătat noi azi?

Dincolo de talentul pe care l-au avut și îl mai au, cei rămași în viață, acești mari actori și oameni de cultură, au sacrificat totul pentru ca noi să fim altfel: mai buni, mai sensibili la frumos, mai umani. Nu a contat, pentru ei, că și-au neglijat, majoritatea, familiile, sănătatea, viața personală, scopul lor a fost permanent unul singul: să pună în scenă tot ce a fost mai bun în cultura română și universală. Și când spectacolele s-au terminat, discret, s-au retras fără să se plângă sau să se vaite, cum din păcate o facem majoritatea dintre noi.

Durerile lor rar au ajuns până la noi; le-am aflat în cele mai multe cazuri mult mai târziu și am fost mirați cum de au putut să joace încontinuare, în condițiile în care noi, ceilalți, am fi abandonat. Pe noi ne-a interesat doar cancanurile din jurul acestora. Spectacolul de pe scenă de multe ori, mulți „spectatori” nici nu l-au văzut, celălalt „spectacol” din afara scenei a fost mai captivant. Să ai șansa să fi contemporan cu acești titani ai artei este o binecuvântare pe care multe generații și-ar dori-o! Noi însă cum o fructificăm și cum o apreciem?

Din păcate nu reușim, aproape niciodată, să ieșim din niște „tipare” de comportament, denumite generic „balcanice”. Numai că, folosind acest atât de uzitat termen, aș duce, mai mult ca sigur, unor vecini din Balcani prejudicii de imagine nemeritate. În „oaza” noastră de latinitate avem cel mai „barbar” comportament față de valori de orice natură af fi ele. Și nu de acum, nu datorită comunismului, ci, din păcate, de când ne știm! La mai puțin de două ore de la anunțul dispariției lui Radu Beligan, posturi TV, agenții de știri, ziare online, țineu să ne sublinieze, în primul rând, legăturile acestuia cu securitatea lui Ceaușescu, că a fost membru al Comitetului Central al PCR.

Apoi câte neveste a avut, câți copii, unde sunt, ce fac, și mai la coadă, despre cariera artistică! Lipsa de respect autentic în prezentarea acestei știri a fost mai mult decât evidentă, din păcate, pe multe canale de știri. Ne interesează mai mult dacă o personalitate a fost, sau este, un bețiv, afemeiat sau implicat în orice, decât realizările pe plan cultural, științific sau umanitar desfășurate de-a lungul unei cariere pusă în slujba comunitățiiși cu rezultate recunoscute atât în țară cât și pe plan internațional. Otevizarea României în ultimii 20 de ani a accentuat și mai mult acestă latură a caracterului nostru „latin”.

Și din păcate, nu este doar un comportament individual izolat, de grup sau comunități de interese. De nenumărate ori, și în trecut și aziacest comportament a fost o politică la nivel de Stat. În acestă perioadă se desfășoară o „chetă” națională sub sloganul: „Brâncuși este și al meu”, cu scopul strângerii de fonduri pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului”. Frumos gest! Dar uităm că Brâncuși, în 1951, a oferit Academie Republicii Populare Române întreaga sa operă și a fost refuzată! Ba mai mult, în 1954, autoritățile comuniste au avut o tentativă de demolare a „coloanei infinitului”! Refuzat de propria țară, acesta a cerut cetățenia franceză și nu s-a mai întors niciodată.

Acum Statul, cel care a refuzat opera, stă cu mâna întinsă la noi, „marii iubitori de artă” să salvăm de la plecarea din țară a unei dintre ultimele opere rătăcite pe plaiurile mioritice. Ce iubire și ce respect! Și, din păcate, lista cu marile valori de talie mondială terfelite de societatea românească, care s-au realizat și au fost recunoscute de alții, nu de noi, a atât de mare că poate forma un volum aparte. Ne-am supărat și îi purtăm și acum, după atâția ani, ranchiună lui Brâncuși, dar ce dreptate a avut când a spus: „V-am lăsat săraci și proști și vă găsesc la fel de săraci și de proști”. Chiar nu suntem în stare să ne lecuim de metehnele care ne-au izolat de-a lungul istoriei ca o nație paradoxală?

Din păcate, istoria noastră, cea adevărată, ne-a demonstrat că nu și toți cei care de-a lungul timpului au venit în contact direct cu noi, au plecat cu aceeași concluzie: „România din afară este de neînțeles, iar din interior de neschimbat”. Genialul Caragiale, printr-un singur cuvânt ne-a definit cum nimeni nu ar fi putut să o facă: „marțafoi”. Da, dar asta l-a costat: – a murit exilat la Berlin!

4 comentarii publicate:

  1. Gelu BV

    UN ARTICOL EXCELENT !!!!! Într-adevăr, demonstrăm că nu merităm ceea ce avem bun, pentru simplul motiv că nu suntem capabili să apreciem aceste lucruri la justa lor valoare. Suntem încărcaţi de invidie, de prostie, de ţigăneală. Semănăm foarte bine cu nişte porumbei care se cască în capul unor statui de oameni celebri. Porumbeii, săracii, fac asta inconştient – e legea firii lor. Noi o facem de dragul de a o face, dar – ceva mai încolo, lingem găinaţul în speranţa reabilitării noastre în faţa istoriei. Vax Albina.

  2. jeny

    autorul face regretabila confuzie a miticilor de b. cu restul tarii , ne iubim tara si ne doare cand ne confundati cu jigodiile care nu au nimic sfant pe acest pamant.

  3. romanul

    Asa-i doar ca, mass-media romaneasca, jurnalismul romanesc este *plin pana la refuz de *incultura, masluire si tot ce vreti voi doar … cultura NU, promovarea excesiva a*inculturii, a celor mai inculte si declasate *paramatii feminine sau masculite* la rangul de *mari dive* duce la un moment dat la …*normalitate*, normalitatea inculturii. La asa jurnalism, asa culltura *incultura*. Si nu numai jurnalismul ajuns *parf*, reusesc sa *masluiasca pana si istoria romanilor, falsificand-o fara jena, fara sa fie opriti de cineva. Doar ca, ar fi totusi o problema, toate acestea sunt intro masura mare *clone ale falsului *MARTAFOI* ajuns in parlamentul tarii, in alte institutii pe baza de *vot universal*, copiaza pentruca nu are cine sa-i opreasca. Ce fel de oameni gospodari isi aleg conducatori, pe cei mai mari *mincinosi, hoti si tradatori DOVEDITI ?*.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.