Astăzi25 septembrie 2020

A fost inaugurată noua clădire a Școlii Gimnaziale nr. 4 din Vatra Dornei

Una dintre cele mai moderne școli din județul Suceava, Școala Gimnazială nr. 4 din stațiunea montană Vatra Dornei, a fost inaugurată în cursul zilei de ieri, 11 februarie, cu două zile întârziere față de planurile pe care directoarea instituției, Ancuța Voievod, și le propusese, conform unui interviu acordat pentru Orion MEDIA. Cele spuse de dumneaei arată că cei 350 de elevi și cele 23 de cadre didactice ale Școlii Gimnaziale ar fi trebuit să se mute în noua clădire începând cu prima zi a celui de-al doilea semestru școlar.

scoala4_1

foto de Ciprian Pardău / Orion MEDIA

La inaugurare au luat parte numeroase oficialități locale, dar și județene, printre care se numără primarul localității Vatra Dornei, Ilie Boncheș, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dar și deputatul Cezar Cioată. Pe lângă edilul dornean, la festivitatea de inaugurare au luat parte și viceprimarul stațiunii, Nicușor Cojocaru, dar și mai mulți consilieri locali, în timp ce din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava a fost sosit și inspectorul general, Gheorghe Lazăr, care s-a arătat impresionat de felul în care arată clădirea.

Lucrările la noua clădire a Școlii Gimnaziale au început în anul 2007 de Ministerul Educației, cu fonduri acordate de Banca Mondială, însă lucrările au fost abandonate la scurt timp. În anul 2009, Primăriei Vatra Dornei i s-a transferat întregul proiect, lucrările fiind reluate după ce Consiliul Județean și Primăria stațiunii montane au investit câte 800.000 de lei fiecare, în cursul anului trecut.

În ultimii ani, elevii Școlii Gimnaziale au învățat în clădirea unui fost han, Curtea Runcului, veche de peste 100 de ani. Siguranța copiilor, dar și a cadrelor didactice, era amenințată de starea avansată de degradare a claselor și holurilor, drept pentru care era absolut necesar ca noua clădire să fie terminată într-un timp cât mai scurt, iar orele să fie mutate.

scoala4_2

„Recunosc că încă mi se pare un vis faptul că am reușit să ne mutăm în noua clădire a școlii. Sunt fericită pentru elevii noștri, pentru cadrele didactice, pentru părinți și pentru orașul acesta că am reușit să facem ca Vatra Dornei să beneficieze de una dintre cele mai moderne școli din județ”, a spus directoarea școlii, Ancuța Voievod.

Mai mult de atât, directoarea școlii se arăta extrem de fericită de faptul că lucrările la noua clădire au ajuns la final, cu toate că acestea fuseseră oprite în 2009 din cauza lipsei de fonduri, declarând că a meritat așteptarea, în toți acești ani, pentru ca acest proiect să fie dus la bun sfârșit.

„Am întâlnit foarte mulți pesimiști în privința școlii nr. 4, dar cu cât bulgărele s-a rostogolit, iar echipa s-a mărit, ne-am dat seama că se poate realiza ceva. Începând de la președintele CJ Suceava și până la parlamentari și senatori, toți cei care au trecut prin biroul meu și m-au întrebat cu ce pot să mă ajute, le-am răspuns un singur lucru: Școala Nr. 4”, a spus primarul stațiunii, Ilie Boncheș.

Într-un interviu acordat la finalul festivității de inaugurare, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a propus ca Școala Gimnazială Nr. 4 să primească și un nume, cel al unei personalități dornene, așa cum Liceul Teoretic „Ion Luca” și Grupul Școlar „Vasile Deac” o fac deja de ani buni.

1 comentariu publicat:

  1. darling

    Parcă se mai mişcă ceva şi în Vatra Dornei, au renovat şcoala, au mai făcut o canalizare deşi au stricat drumurile, parcă tot e bine cât de cât….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.