Astăzi19 octombrie 2020

VIDEO: Protestele lucrătorilor de la mina de uraniu Crucea au intrat în a patra zi

Lucrătorii minieri din cadrul exploatării de uraniu de la Crucea au intrat în cea de-a patra zi de proteste spontane, începute luni, 26 ianuarie. În jur de 400 de muncitori refuză să lucreze, amenințând cu greva foamei în condițiile în care reprezentanții Companiei Naționale a Uraniului nu se vor prezenta la negocieri și nu vor dori să soluționeze cele zece doleanțe stabilite de protestatari.

proteste_crucea_2

Mai mult de atât, minerii amenință că se vor baricada în mină, împreună cu soțiile și copiii, și nu vor ieși la suprafață până când membri ai Guvernului nu vor veni la fața locului pentru a discuta revendicările, care ar putea fi soluționate prin acte normative.

Oficialități județene, prezente în fața protestatarilor

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, și directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Ioan Moraru, au sosit astăzi (n.r. joi) în mijlocul mulțimii pentru a îi calma pe muncitorii minieri și a le spune că au discutat cu cei de la București pentru ca Ministrul Energiei, Andrei Gerea, să fie prezent la exploatarea minieră Crucea pentru negocieri, în ziua de vineri, 30 ianuarie, ora 10:00.

protest_crucea_1

Oficialitățile prezente, alături de un reprezentant al Sindicatului, au dezbătut cele zece cereri ale minerilor, după care Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a apărut în fața acestora pentru a cere în jur de zece reprezentanți din rândul angajaților pentru a le afla punctele de vedere.

Protestatarii au stabilit o listă de 10 cereri

Lucrătorii minieri au stabilit, în cele patru zile de proteste, o listă ce conține un număr de zece dolianțe, pe care au predat-o oficialităților prezente la Crucea. Cererile muncitorilor au fost discutate într-un birou al clădirii administrative și sunt prezentate în cele ce urmează:

1. respectarea contractului colectiv de muncă, plecând de la salariul minim pe economie, înmulțit cu 1,5% înmulțit cu 1,4% (40% fiind intrarea în subteran);
2. respectarea grilei de salarizare și grupei de muncă în subteran;
3. la ieșirea la pensie să fie acordate cinci salarii medii pe campanie;
4. modificarea bazei de calcul a pensiilor minerilor;
5. creșterea valorii mesei, antidot de la 10 lei la 14 lei;
6. acordarea biletelor de tratament;
7. acordarea celor trei premii de Ziua Minerului, Paște și Crăciun a câte 800 lei;
8. continuarea contractului de muncă pentru încă un an de la primirea deciziei de pensionare;
9. angajatorul este obligat să achite drepturile salariale cuvenite și neacordate salariatului prin acordarea acestora la data constatării erorii; acordarea drepturilor salariale cuvenite și neacordate se efectuează în mod automat pe statul de plată, cu sau fără întocmirea unui act adițional, la contractul individual de muncă al salariatului după caz;
10. demisia liderilor de sindicat;

Presa a fost direcționată către un loc unde nu se întâmpla nimic

Reprezentanți ai postului național de televiziune Prima TV au fost direcționați greșit de către autoritățile prezente la protest, pentru a păstra liniștea publică, pentru a nu putea transmite la nivel național evenimentele de la mina de uraniu Crucea. Mai mult de atât, conducerea Companiei Naționale a Uraniului a cerut firmei care se ocupă cu transportul minerilor navetiști ca autobuzele să nu mai circule pe timpul grevei, pe motiv că nu se lucrează. Însă adevăratul motiv este acela de a împiedica adunarea unui număr și mai mare de manifestanți în fața Sucursalei CNU Crucea.

Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a amenințat indirect protestatarii

În timpul discursului purtat de Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, în fața celor câtorva sute de muncitori mineri aflați în grevă spontană, acesta a lansat o amenințare indirectă la adresa angajaților, amintind de un astfel de protest, petrecut în anul 2008, la exploatarea de uraniu din județul Bihor, care a ajuns să fie închisă din cauza muncitorilor care au refuzat să mai coboare în subteran.

Revenim cu informații! Stați aproape!

3 comentarii publicate:

  1. adi

    am si eu o intrebare

    de ce oamenii nu se pensioneaza la 15 ani de mina mai stau inca 3 – 4 ani, iar altii care vor sa ii angajeze le cere 3 mii de E pentru o simpla angajare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.