Astăzi28 noiembrie 2020

Amintirile lui Valeriu Branişte despre Bucovina

Printre cărturarii ardeleni care au lăsat lucrări despre Bucovina şi activitatea lor în această provincie se numără şi Valeriu Branişte. În cei trei ani petrecuţi la Cernăuţi, el a desfăşurat o bogată şi rodnică activitate în mai multe domenii. În lucrarea „Amintiri din închisoare”, dedică 81 de pagini locuitorilor, întâmplărilor şi locurilor din această parte de ţară românească. S-a născut la 22 ianuarie 1869, în Cincul Mare, comitatul Târnava Mare. Şcoala primară a frecventat-o în trei comune, absolvind-o în Sălişte. În 1887 a absolvit liceul din Sibiu. A studiat filozofia la Budapesta, fiind unul din bursierii Fundaţiei ”Gojdu”.

bucovina

După absolvire, la 22 de ani, obţine şi doctoratul. Debutează ca ziarist, după ce a fost profesor la Braşov, la prestigioasa ”Tribuna”, la 29 august 1893. Apoi, ca ziarist la ”Dreptatea”, publică articole critice la adresa guvernului maghiar care îi aduc o condamnare la doi ani de închisoare, 1.300 florini amendă şi suportarea cheltuielilor procesului în noiembrie 1894. În iunie 1897, soseşte la Cernăuţi, avea 28 de ani din care trei ani în învăţământ ca profesor, 15 luni de închisoare politică şi doi ani ca ziarist. Este angajat la ziarul ”Patria” de către generosul boier Modest Grigorcea.

Primul număr va apărea la 14 iunie 1897, iar ultimul număr va apărea în 4 mai 1900. O dată cu sosirea sa în Cernăuţi, se înscrie şi ca student ”extraordinar” la cursurile profesorului I.G. Sbiera, pentru a putea motiva prezenţa lui în Cernăuţi. Cu toate acestea, cum a pus piciorul în Bucovina, a fost urmărit pas cu pas. Principala grijă a lui Branişte, odată stabilit la Cernăuţi, a fost să cunoască temeinic viaţa în toată complexitatea ei ”în această ţărişoară subminată de patimi şi invidii”, cum o caracterizează el.

În mod firesc, ziarul fiind patronat de boieri, a ajuns să cunoască viaţa boierilor din Bucovina, la ei acasă, pe moşiile lor, cu toate părţile ei luminoase şi umbroase. Pentru a le câştiga adeziunea, interesul şi sprijinul pentru politica sa, guvernul vienez „a echivalat rangurile boiereşti cu ale propriei nobilimi, tinând seamă de titlu, vechime şi avere, boierii păstrându-şi şi privilegiile vechi moldovene, corespunzând cu denumiri noi, austriece”.

Hurmuzăcheştii au devenit baroni, apoi familia Stârcea, din care l-am cunoscut mai bine numai pe baronul Victor Stârcea – om de ştiinţă şi cu deosebit tact politic. Dintre cavaleri – îi aminteşte pe cei 3 fraţi Flondor (Tudor, Iancu şi Nicu), pe 2 fraţi Grigorcea, pe Volcinschi. Lista se continuă cu Popovici, Goian, Buchental-Dobrowolski – compozitor român apreciat. Nu-i uită pe cei scăpătaţi – erau apoi şi ”cavaleri” fără moşii, răzeşii de peste Prut şi alţii, cărora nu le mai rămăsese din gloria străbună decât strălucitorul titlu. În privinţa educaţiei în spirit românesc, Branişte observa că femeile erau superioare bărbaţilor. Nobilii, proprietari de pământ, în bună parte îşi administrau moşiile singuri. Sub raport administrativ, marile moşii formau unităţi administrative, separate de comune, cu secretar şi poliţie proprii. Primarul comunei nu avea dreptul de a se amesteca în nici un fel pe moşie. În schimb, dacă moşierul avea pământuri în comună, atunci acesta devenea primarul comunei.

Aşa era Modest Grigorcea, primar în comuna Carapciu Pe Siret. Cunoscându-i bine pe boieri, ne-a lăsat câteva caracterizări de fiu psihologic. Ne oprim la câteva: Aurel Onciu – temperament foarte vivace, om cu vederi foarte clare. Păcat că vedea într-un fel şi făcea în altul, avea păcatele birocraţiei austriece. Lui Iancu Flondor – i-a fost apropiat colaborator şi l-a caracterizat astfel: Om cu temperament, acesta parcă nu era bucovinean. Nu aducea cu fraţii săi. Bărbat foarte instruit, de o inteligenţă superioară, ager la judecată şi energic la vorbe, dar şi la fapte, vorbea ”ca din topor”. Deşi elegant şi enorm de îngrijit, în public nu îşi alegea vorbele, scăpând câteodată vorbe aspre, de se uitau unii la alţii a dezaprobare. Dar toţi îl respectau, ştiindu-l om de aleasă cinste, nu avea niciodată intenţii rele.

Singurul lui cusur era nervozitatea. Nu avea răbdare s-asculte pe alţii. El cerea cât mai puţine vorbe şi cât mai multe fapte, am petrecut mult timp cu el la Storojineţ, la moşie, firea mea îi plăcea, dar odată era să mă bată (nu înţelegea de ce Branişte asculta atent toate vorbele oamenilor), era sociolog în cugetare, dar aristocrat în simţire şi gust. Baronul N. Musteaţa – reprezentant al Comitetului Ţării – vorbea foarte slab limba română şi de aceea îl tot publica în ziar cum că la inaugurarea şcolii agronomice din Rădăuţi nu a putut pronunţa cuvântul ”îndeletnicire”, iar cu ocazia primirii Regelui Carol I în Cernăuţi, cu ocazia călătoriei sale spre Berlin, regele i s-a adresat în româneşte pe când baronul i-a răspuns în limba germană. Până astăzi, acest exemplu serveşte în a arăta faptul că păturile culte din Bucovina aveau un anumit grad de germanizare.

Viaţa socială era slab dezvoltată în Bucovina, dar separată după clasă şi rang social. Casele boiereşti şi ale “burghezilor” mai înstăriţi erau primitoare şi ospitaliere, deschise pentru oaspeţi, care erau bine primiţi şi văzuţi. Petrecerile boierilor nu cădeau în frivolitate, însă ale burghezilor, adeseori, deveneau apăsătoare, se bea prea mult şi se aranjau jocuri de cărţi. Cum Branişte era un bun dansator şi un cântăreţ priceput, era nelipsit de la baluri şi petreceri, unde era foarte bine primit şi apreciat, mai ales de doamne şi fete. De aceea va scrie că “la Cernăuţi am trăit zile frumoase, foarte frumoase, aici mi-am trăit zilele de tinereţe, la care mă gândesc cu drag.”

Starea socială de mijloc era firavă, puţini industriaşi români răsfiraţi în toată ţara, rămăşiţe ale vechilor bresle (cojocari), negustori români, armeni şi greci romanizaţi se pierdeau în marea de străini, nu formau un factor de seamă. Se făceau încercări pentru a se crea şi întări această categorie socială. Adevărata “clasă de mijloc”, care însă se considera “cea de sus” – erau românii intelectuali, care au luat calea birocraţiei, în continuă luptă de a ajunge în poziţii privilegiate şi de a obţine anumite beneficii. Birocraţia aceasta austriacă absorbea, în toată puterea cuvântului, întreaga generaţie de intelectuali a românilor bucovineni. Învăţători, profesori, preoţi, judecători, funcţionari la administraţie, la poştă şi telegraf, la finanţe, la Fondul Bisericesc, toţi erau pe aceeaşi scară, “privind fiecare în sus, gata a da din coate dacă se îmbulzeşte cineva să-i taie calea, dar şi gata a pune piedică celui de dinaintea lui spre a-i lua mai curând locul.”

Despre ţărănime, Branişte, în amintirile sale, o prezenta astfel: ”Poporul roman nu este la fel, în unele comune ale districtului Suceava, apoi în regiunile Câmpulungului şi ale Rădăuţilor, este un popor de-ţi era mai mare dragul să petreci în mijlocul lor. Curat la port, cumpătat în purtare şi ager la minte, figură impozantă, purtând încă în unele părţi plete lungi până la umeri, parcă vedeai pe celebrii arcaşi ai lui Ştefan cel Mare. Comportarea poporului la adunări politice şi la alegeri era de admirat, trebuia să te închini lui. Autorităţile austriece nu fac prea mult pentru starea materială a ţărănimii. Încheie Branişte amintirile sale din închisoare cu aprecieri a diferitelor personalităţi culturale astfel: pe savantul I.G. Sbiera – la ale cărui cursuri nu prea a fost, îl judecă foarte aspru – bătrân la sfârşitul carierei, în timpuri noi trebuie alte concepţii lingvistice, singuratic. Ce nenorocire a fost omul acesta pentru multe generaţii ce i-au trecut pe sub mână. Alt profesor ar fi făcut minuni.

Pe Simion Florea Marian – îl caracteriza astfel: om de inimă, cinstit, dar cu puţină energie. În lumea politică bucovineană domnea discordia între tineri şi bătrâni, între boieri şi funcţionari, între grupuri de interese adverse, iar autorităţile austriece ştiau să exploateze de minune lipsa de pregătire politică şi slăbiciunile omeneşti. La întoarcerea lui după Paşte de la Bucureşti, Branişte de comun acord cu Gh. Popovici şi Iancu Flondor, decide suspendarea ziarului “Patria”, pe care l-a slujit trei ani cu preţul libertăţii lui. Cu aceasta s-a încheiat activitatea mea bucovineană, alături cu I. Flondor şi Popovici am fost sarbătorit ca un erou al Bucovinei.

Închei prin a sublinia ce zicea George Tofan în 1905 despre Branişte: „era independent, nu se lăsa influenţat de nimeni, toate articolele importante erau făcute de Branişte, voia să dea o directivă politică şi toţi să o urmeze”. Amintiri din închisoare – este un document social-istoric şi o operă literară, care pune într-o lumină aparte societatea românească din Bucovina, de la sfârşitul veacului al XIX-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.