Astăzi27 octombrie 2020

Evoluția rețelei de transporturi, poștă și comunicații în Bucovina anilor 1775-1918

După actul de anexare a Bucovinei din 1775, guvernatorii militari austrieci, generalii Gabriel Freiheer von Spleny şi Karl von Enzenberg, au înaintat Curţii Vieneze rapoarte amănunţite cu privire la noua provincie, denumită la scurt timp Bukowina sau Buchenland. Bogăţia resurselor naturale şi potenţialul economic al Bucovinei au făcut ca ea să fie privită cu interes şi să atragă multe investiţii, fapt ce a dus la extinderea şi modernizarea rapidă a căilor de transport şi mijloacelor de comunicaţie.

Pentru înlesnirea legăturilor dintre localităţi, dar şi pentru eficientizarea controlului militar al zonei, care trebuia legată cât mai strâns la Imperiu, se îmbunătăţesc sau se modernizează drumurile existente şi se construiesc altele noi. Acţiunea începe, într-o primă etapă, chiar în 1775, când generalul Spleny construieşte 70 de poduri de lemn pentru transportul mai rapid al trupelor sale. Între 1783 și 1814, se lărgeşte şi se modernizează drumul mai vechi dintre Cernăuţi și Vatra Dornei, prin Siret, Suceava, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc.

imagine_articol_drumuri_1

În acelaşi scop, al înlesnirii legăturilor şi călătoriilor între localităţi, încă din vremea administraţiei militare s-a trecut la organizarea oficiilor poştale, diligenței şi hanurilor. Al doilea guvernator militar al Bucovinei, generalul-baron Karl (sau Carol) von Enzenberg (din 3 aprilie 1778 până la 31 octombrie 1786), cel care a rămas în funcţie până la desfiinţarea administraţiei militare, va continua să organizeze sistemul de transport şi comunicaţii al provinciei:

„Enzenberg a dat o mare şi deosebită importanţă organizării Poştei şi înfiinţarea de staţiuni poştale, ceea ce pe atunci erau lucruri necunoscute în Bucovina. Simţind din primele luni lipsa instituţiuni culturale, făcu în Septemvrie 1778 o cerere guvernului central, pe baza unui proiect mai vechi a generalului Spleny, de a organiza un serviciu poştal, de la Sniatyn peste Cernăuţi la Siret, Suceava, Pojorîta, Iacobeni, Dorna până în Bârgău (ţinutul Năsăudului), arătând necesitatea organizării, necesare nu numai organelor statului, ci şi comerţului dar şi industriilor. Planul acesta nu s-a înfăptuit aşa de repede, s-a lovit de piedeci puse de Camera de finanţe a Curţii, cât mai ales de Comanda generală militară ardeleană, care voia însăşi să facă legătura poştală a Ardealului cu Bucovina. Abia la ianuarie 1783 se realiză în fine serviciul poştal în Bucovina”.

De-a lungul principalelor artere de comunicaţie iau fiinţă hanuri şi staţii sau oficii poştale. La începutul secolului al XIX-lea sunt amintite în documente staţii de poştă la Tihuţa, Poiana Stampei, Dorna, Valea Putnei, Pojorâta. Aceste staţii de poştă şi hanuri erau înzestrate de administraţia imperială cu întinse terenuri pentru întreţinerea unui anumit număr de cai. Oficiul poştal de la Dorna, spre exemplu, avea 53 de iugăre şi 200 de stânjeni de fâneţe. Cel din Valea Putnei avea însă 25 de fălci de fânaţ, iar oficiul poştal de la Pojorîta avea 245 de fălci de teren, toate luate prin confiscarea unor proprietăţi ale localnicilor sau ale Fondului Bisericesc.

Diriginţii de poştă erau de obicei germani sau poloni, ca Stanislav Dietzicky la Rădăuţi sau Wenzel Kratzer la Vatra Dornei. Diligenţele poştale dispuneau de obicei de trei locuri pentru pasageri şi unul pentru surugiu. Ele plecau în fiecare marţi pe ruta Suceava – Cernăuţi, cu halte la Rădăuţi, Grăniceşti şi Siret. Pentru urgenţe se foloseau poşte călări care plecau săptămânal, în zilele de vineri şi sâmbătă, şi care se întorceau duminica, vinerea şi miercurea.

imagine_articol_drumuri_2

Din 1788, s-a introdus şi serviciul poştal pentru trimiterea corespondenţelor, în 1818 o cursă poştală lega Iaşiul de Lemberg (Liov), prin oraşele Botoşani, Dorohoi, Herţa, Cernăuţi, Snyatin şi Stanislau. În 1829 se unifică serviciile poştale cu cele ale diligenţei, iar între 1802 și 1862 numărul oficiilor poştale a sporit de la 9 la 27. La sfârşitul veacului al XIX-lea serviciul poştal al Bucovinei era deservit de 10 oficii de stat, 83 de oficii poştale particulare, 7 staţii de poştalioane, 6 poşte de depozit, adică în total 106 servicii poştale.

Între 1786 și 1809 se construieşte cea de-a doua arteră transversală care face joncţiunea între valea Prutului şi valea Moldovei. Drumul trecea prin localităţile Dubăuţi, Storojineţ, Vicov, Solca şi Cacica. De la Marginea, drumul se bifurca spre Rădăuţi şi spre valea Sucevei, mergea până la Straja, Seletin, Izvor, de unde trecea munţii spre Sighet. Cu ajutorul unor ingineri belgieni au fost construite şoselele Vama – Moldoviţa şi Frasin – Valea Suhăi, apoi şoseaua Iacobeni – Cîrlibaba – Ţibău, care ducea prin pasul Rotunda spre Someş, iar prin pasul Prislop spre Maramureş în valea Tisei.

Se realiza astfel o legătură mai bună între Bucovina şi Transilvania şi între aceste două zone şi Galiţia. În 1863, Bucovina dispunea de o reţea de 1683 de kilometri de drumuri, din care 408 kilometri erau considerate drumuri împărăteşti, 70,3 kilometri drumuri de vamă, 9,5 kilometri drumuri de saline, iar restul drumuri districtuale şi de ţară. În acest context, de valorificare a resurselor naturale, trebuie să amintim că descoperirea izvorului de apă minerală de la Poiana Negri şi a celor din localitatea Dorna Cândrenilor, a făcut ca „aşezarea să fie vizitată la 8 august 1855 de arhiducele Karl Ludwig, în prezenţa căruia s-a inaugurat drumul forestier Cândreni – Poiana Negri.

În compania guvernatorului Goluchowski, a preşedintelui ţării, von Schmick, şi a mai multor înalţi ofiţeri şi notabilităţi, arhiducele a străbătut călare noul drum până la izvor, urmând la întoarcere drumul vechi, peste munţi. Astfel, nobilul său nume a rămas până astăzi consemnat în cronica aşezării, care, pentru prima dată de la unirea cu puternicul imperiu, a găzduit un membru al casei dinastice”.

imagine_articol_drumuri_3

Dacă ar fi să facem o analiză uşor lipsită de modestie a perioadei în care Bucovina s-a aflat sub administraţia austriacă (în special ultima perioadă), am putea spune că atunci s-au introdus, s-au dezvoltat şi întâlnit (au funcţionat) în zona noastră toate tipurile de transport și comunicaţii cunoscute la acea dată, adică transporturile terestre (rutiere şi feroviare), aeriene şi pe ape. Dacă transportul pe apă (plutăritul) apare în jurul anului 1800 (o statistică din 1885 se arată că lungimea totală a căilor navigabile în Bucovina era de 345 kilometri), calea ferată va ajunge în Cernăuţi la data de 1 septembrie 1866 şi la Vatra Dornei abia la 28 octombrie 1902.

Transportul aerian este întâlnit în zona noastră începând cu anii 1915 (perioada Primului Război Mondial), dar se va dezvolta corespunzător după anii 1940. Odată cu dezvoltarea reţelei de căi ferate de interes local sau a celor forestiere s-a construit şi dezvoltat reţeaua de telegraf şi telefon. Primul Oficiu Poştal cezaro-crăiesc dotat cu telefon și telegraf a fost înfiinţat la Vatra Dornei în anul 1902 şi funcţiona în clădirea de călători a staţiei Vatra Dornei Gara Mare (acolo erau instalate şi serviciile de telegraf), diriginte poştal fiind numit Aron Asztaloch.

Serviciul de Poştă, Telefon şi Telegraf s-a mutat în anul 1910 în clădirea de lângă Primărie (unde funcţionează azi Casa Cărţii). În acel an telegraful făcea legătura între Bucovina și Ardeal prin legăturile create între Vatra Dornei și Bistrița-Năsăud prin Prundu Bârgăului sau pe traseul dintre Cîrlibaba și Rodna sau Cîrlibaba și Borșa.

Rețeaua telefonică civilă și militară era foarte bine dezvoltată, fiind conectate la acest serviciu nu numai localitățile importante, situate de-a lungul arterelor principale, dar existau și posturi telefonice amplasate în zone izolate, în locuri cu anumită activitate comercială sau militară, precum Slătioara, Argel, Ulma, Șipotele Sucevei, Sucevița, Straja etc.

În anul 1915, reţeaua de comunicaţii militare prin radio şi telefon în Bucovina a cunoscut o dezvoltare fără precedent, care nu a fost egalată decât în anul 1930. La mai bine de 100 ani de atunci, vedem că rețeaua națională de transporturi, comunicații și servicii poștale a evoluat într-un ritm galopant și a trecut prin numeroase transformări, unele bune și necesare, altele care ne îngrijorează și ne dau de gândit dacă punem în balanță siguranța națională și elementele ei. Cred că ar trebui întâi să măsurăm (calculăm) de două ori și după aceea să ne grăbim să privatizăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.