Balul Bobocilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, evenimentul numărul 1 al toamnei la Vatra Dornei

scris de Ciprian Pardău
28 Oct 2014
28 Oct 2014, ora 0:14

Sala de spectacole a Casei de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei, s-a dovedit a fi neîncăpătoare în seara zilei de vineri, 17 octombrie, datorită sutelor de tineri, dar şi locuitori ai oraşului staţiune, care au dorit să ia parte la ediţia 2014 a Balului Bobocilor al Liceului „Ion Luca”, considerat a fi şi evenimentul numărul unu al toamnei la Vatra Dornei. Cu o sală arhiplină, care a numărat cel puţin 600 de suflete prezente, organizatorii au deschis balul la ora anunţată, 18:00, cu un tango specific anilor ’30.

Bună seara, „Ion Luca”! Bine v-am găsit, dragi oaspeţi!

A fost formula de salut, adresată publicului prezent în sala arhiplină a Casei de Cultură, rostită de Sorin Dobrincu. Alături de Loredana Costea, cei doi au format cuplul de prezentatori ai evenimentului, Sorin afişându-se în faţa colegilor săi îmbrăcat la patru ace, într-un costum complet, iar Loredana păşind zâmbitoare într-o rochie de seară lungă, de culoare roşie.

„Cu mult entuziasm şi dăruire, ne-am străduit să realizăm un bal de referinţă în istoria liceului „Ion Luca”, încercând să reconstituim, prin muzică şi dans, atmosfera fabuloasă a anilor ’30”, a fost introducerea prin care Loredana Costea, co-prezentator al evenimentului, a anunţat tema aleasă pentru ediţia 2014 a Balului Bobocilor, prezentată sub denumirea de „BACK IN TIME”.

Incursiune în anii ’30, realizată de cele 7 perechi de boboci

Ediţia de anul acesta a balului a numărat nici mai mult, nici mai puţin de 7 perechi de boboci, fiecare mai frumoasă, mai elegantă şi mai talentată decât toate celelalte, iar toate aceste lucruri s-au dovedit a fi adevărate, având în vedere prestaţia deosebită a elevilor de clasa a noua, aleși pe sprânceană, din peste 130 de proaspăt boboci, atunci când au deschis balul cu un frumos tango specific anilor ’30.

Prima pereche a fost formată din Veronica Pilug şi Cosmin Mezdrea, ea fiind o persoană sensibilă, cu spirit de iniţiativă, iar el o persoană cu o atitudine dezinvoltă şi pasionat de dans. Cea de-a doua pereche a fost formată din Alexandra Bădulescu şi Sebastian Drăghici, ea fiind înzestrată cu un deosebit talent la desen, iar partenerul ei fiind pasionat de tenis şi handbal. Perechea cu numărul trei a fost formată din Ioana Adriana Ujică şi Vlad Luca, Andreea fiind o persoană sociabilă şi optimistă, în timp ce partenerul ei este văzut mai tot timpul cu zâmbetul pe buze.

IMG_9078

Cea de-a patra pereche a fost formată din Camelia Lucescu şi Petrică Sesureac, ambii fiind pasionaţi de muzică. Perechea cu numărul cinci a fost formată din Raluca Pleşca şi Ciprian Grigoroaea, Raluca fiind pasionată de dans, iar Ciprian fiind vâzut mereu cu zâmbetul pe buze şi cunoscut drept o persoană conştiincioasă. Perechea cu numărul şase a fost formată din Alexandra Cîrceie şi Tiberiu Popescu, ea fiind o fire veselă şi amuzantă, în timp ce Tiberiu este pasionat de orgă şi contrabas. Cea de-a şaptea pereche intrată în bal a fost formată din Iasmina Străchinaru şi Daniel Vasiluţ, ea fiind o fire sensibilă şi delicată, iar el un practicant al dansului sportiv.

Toţi cei 14 boboci au fost atent urmăriţi din mijlocul publicului de juriul care a avut dificilul rol de a face diferenţa între boboci şi de a hotărî premiile oferite la finalul balului. Capul de listă al juriului a fost nimeni altul decât primarul municipiului, Ilie Boncheş, urmat îndeaproape de directorul adjunct al Liceului „Ion Luca”, Ciprian Vrânceanu, dar şi de doamnele profesoare Dana Bereholschi şi Rozalia Pungovschi. Din partea Orion Media, locul de jurat a fost ocupat de Doru Bighiu, din partea sponsorilor fiind prezenţi Roxana Oltean, Elena Chiforescu şi Andrei Apetrii, în timp ce organizatorii au fost reprezentaţi de către Roxana Bamboi şi Ema Odochian.

Proba de cultură generală, mai dificilă decât se aştepta publicul

Prima probă la care au fost supuse cele şapte perechi de boboci a fost cea de cultură generală, fiecare dintre participanţi fiind nevoiţi să răspundă la câte două întrebări, alese de aceştia dintr-un mic bol. Fiind oarecum o surpriză pentru publicul prezent în sală, toate întrebările alese de boboci au avut legătură cu perioada anilor ’30, aceştia fiind puşi să răspundă la întrebări destul de dificile, precum „Cine a fost Carol I?”, „Ce au dobândit femeile din Turcia în anul 1930?” sau „Ce federaţie de fotbal a fost înfiinţată în anii ’30?”.

IMG_8725

Chiar dacă unii dintre boboci au reuşit să ofere doar jumătăţi de răspunsuri, cu toţii au trecut mai departe, întorcându-se în culise pentru a se pregăti pentru următoarea probă pe care urmau să o înfrunte, timp în care, pe scenă a urcat nimeni alta decât Loredana Costea, co-prezentatoarea Balului Bobocilor, pentru a interpreta o piesă de muzică populară.

Proba de aptitudini, o reuşită pentru boboci şi o încântare pentru public

După ce spectatorii s-au delectat cu întrebările dificile din cadrul probei de cultură generală, dar și cu răspunsurile oferite de către boboci, a venit vremea pentru partea importantă a competiţiei, şi anume proba de aptitudini. Chiar dacă emoţiile au fost uriaşe pentru bobocii ce au urcat pe scenă, cei mai mulţi dintre ei au reuşit să se stăpânească şi să prezinte momente frumoase pentru publicul prezent în sală, dar şi pentru juriul nerăbdător să noteze cea mai importantă probă din competiţie.

Prima care a urcat pe scenă a fost Veronica Pilug, cea care a prezentat un dans din Oltenia, urmată imediat de Cosmin Mezdrea, care a dansat, alături de fratele său mai mare, un dans ţigănesc. Cel de-al treilea boboc urcat pe scenă, Alexandra Bădulescu, a dansat Cha-Cha, în timp ce bobocul următor, Sebastian Drăghici, a ales să încânte juriul cu vocea sa de rapper; Ioana Ujică a urcat plină de încredere pe scenă, dansând pe un colaj de melodii.

IMG_8915

Unul dintre cele mai frumoase momente, în cadrul probei de aptitudini, a fost oferit de Vlad Luca, singurul boboc care a avut destul curaj încât să scrie şi să prezinte un moment de stand-up comedy. După ce publicul a fost lăsat cu zâmbetul pe buze, Camelia Lucescu a urcat pe scenă şi a cântat o piesă de muzică uşoară şi una de muzică populară, fiind urmată mai apoi de către Petrică Șeșureac, cel care a interpretat piesa „Poveste”, a lui Ștefan Bănică Jr., timp în care scena s-a transformat într-un loc de basm, datorită efectelor de scenă.

Raluca Pleşca s-a prezentat în faţa publicului cu un colaj din trei dansuri, şi anume un dans din Ardeal, Samba şi Rock’n Roll. Un alt moment de excepţie a fost oferit de Ciprian Grigoroaea, bobocul care a cântat piesa Radioactive, a trupei Imagine Dragons, atât voce, cât şi la chitară, iar mai apoi piesa Knocking on heavens door, a celebrului grup Guns N’ Roses, uimind publicul cu vocea sa. Următorul boboc care a urcat pe scenă a fost Alexandra Cîrceie, cea care a cântat, dar şi dansat vals vienez, fiind urmată de către Tiberiu Popescu, cel care a interpretat o piesă la pian. Penultimul boboc care a susţinut proba de aptitudini a fost Iasmina Străchinaru, care a interpretat piesa Young and beautiful, a celebrei Lana Del Rey, şi a dansat pe melodia solistei Fergie, A little party never killed nobody.

Proba a fost încheiată de Daniel Vasiluţ, care a ales să danseze un vals vienez, dar şi salsa, pentru ca mai apoi să urce pe scenă aceeaşi Loredana Costea, pentru a interpreta o piesă de muzică populară, moment în care bobocii s-au pregătit pentru proba surpriză, a treia şi ultima pregătită pentru ediţia 2014 a Balului Bobocilor.

Clovnul i-a pus în încurcătură pe boboci, în proba a treia

Pentru proba surpriză, imediat după ce perechile de boboci, în număr de şapte, au format un semicerc, un clovn şi-a făcut apariţia pe scenă, plimbându-se de la un boboc la altul şi adresându-le întrebări capcană, precum „Ce ai face dacă timpul s-ar opri pentru o oră?” sau „Care ar fi cele trei obiecte pe care le-ai lua pe o insulă pustie?”.

Liviu Teodorescu, invitatul special, a cântat live şi a făcut beatbox

După ce juriul a notat şi impresiile lăsate de boboci la proba a treia, iar publicul s-a liniştit după râsetele constante provocate de răspunsurile emoţionate ale participanţilor, a venit timpul ca invitatul special al Balului Bobocilor, Liviu Teodorescu, să vină în fața publicului, alături de colegul său, Denis, cel care s-a ocupat de partea de beatbox a spectacolului.

IMG_8975

Liviu Teodorescu, fost participant al emisiunii Vocea României, a interpretat cele mai cunoscute piese din repertoriul personal, ridicând sala în picioare şi uimind prin combinaţia excelentă dintre muzica live şi ritmurile de beatbox. Unul dintre momentele importante din timpul recitalului lui Liviu a fost atunci când a invitat alături de el, pe scenă, cele trei miss din anii anteriori, şi anume 2013, 2012 şi 2011. Imediat după ce Dora Ciuhlău, Beatrice Antonievici și Loredana Costea i s-au alăturat solistului pe scenă, acesta le-a dedicat melodia „Eşti piesa”, spre încântarea acestora, dar şi a spectatorilor, care s-au ridicat în picioare şi au dansat alături de solist, dar și de cele trei domnișoare prezente alături de el.

Întrebat la final de concert cum i s-a părut publicul şi ce le transmite atât bobocilor, cât şi liceenilor în general, Liviu Teodorescu a declarat pentru Monitorul de Dorna:

„Publicul a fost incredibil, m-a primit cu căldură şi a dansat şi cântat pe piesele mele. Am simţit o energie pozitivă venind din partea lor, iar asta se simte şi acum în vocea mea, chiar și în timpul interviului. Iar referitor la ce le pot transmite liceenilor, pot spune că trebuie să îşi urmeze visele şi să aleagă o facultate fără să fie influenţaţi de către părinţi; să se ghideze după dorințele personale.

Miss şi Mister Boboc, Iasmina Străchinaru şi Ciprian Grigoroaea

Momentul mult aşteptat, cel de anunţare a câştigătorilor concursului, a fost prezentat de cel mai îndrăgit reprezentant al mass-mediei din Vatra Dornei, Doru Bighiu, din partea Orion Media, cel care a înmânat diplomele câştigătorilor, dar care a făcut parte și din juriul ediției 2014 a Balului Bobocilor.

IMG_9060

Astfel, titlurile de Miss şi Mister Originalitate au revenit Ioanei Adriana Ujică şi lui Tiberiu Popescu, cele de Miss şi Mister Talent au revenit Ralucăi Pleşca şi lui Cosmin Mezdrea, iar cele de Miss şi Mister Popularitate au ajuns la Alexandra Bădulescu şi la Sebastian Drăghici. Pe locul al treilea au urcat Alexandra Cîrceie şi Daniel Vasiluţ, pe locul al doilea s-au clasat Vlad Luca şi Veronica Pilug, în timp ce locul întâi a fost câștigat de către Camelia Lucescu şi Petrică Șeșureac.

IMG_9066

Titlul de Miss Boboc 2014 i-a revenit Iasminei Străchinaru, în timp ce titlul de Mister Boboc 2014 a fost obţinut de simpaticul Ciprian Grigoroaea, vocea superbă a ediţiei 2014 a Balului Bobocilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din municipiul Vatra Dornei.

Întrebată dacă a fost copleșită de emoții atunci când s-a văzut rămasă în grupul de patru boboci din care urma să fie aleasă atât Miss Boboc, cât și Mister Boboc 2014, Iasmina Străchinaru a spus:

„Nu am avut chiar atât de multe emoții pe cât mă așteptam; nici măcar nu îmi dau seama cum am reușit să mă stăpânesc atunci când mi-am auzit numele. Sinceră să fiu, eram aproape sigură că cealaltă fată care a rămas la urmă, Camelia Lucescu, o să fie aleasă pentru titlul de Miss Boboc 2014.”

Întrebat cum i s-au părut cele 3 săptămâni de repetiții și pregătiri pentru marea seară, Ciprian Grigoroaea, puțin emoționat, a declarat pentru Orion Media:

„A fost un program încărcat, cu repetiții dimineața, cu o grămadă de pregătiri de făcut pentru seara balului, o mulțime de ore plecate de acasă și petrecute în sala de lucru și destul de multe ore lipsite de la liceu. Dacă ar fi să mulțumesc cuiva pentru toate acestea, le-aș mulțumi părinților și organizatorilor balului, care mi-au suportat toate greșelile și stresul din aceste 3 săptămâni.”

IMG_9162

Atât spectatorii, cât și organizatorii și profesorii, implicați sau nu în organizarea balului, s-au declarat extrem de mulțumiți de prestațiile bobocilor de pe scena Casei de Cultură „Platon Pardău”, de spectacolul realizat de către invitații speciali, Liviu Teodorescu și Denis, dar și de felul în care organizatorii au făcut față stresului enorm de a pune la cale ediția 2014 a Balului Bobocilor de la Liceul Teoretic „Ion Luca”.

Fotografii de Ciprian PARDĂU

Scrie un comentariu la articol