Astăzi6 iunie 2020

Dornisme de toamnă

Un SOS pentru serviciul de salvare

Accidentele în lanț de pe DN 17, „Şoseaua morții”, au adus în prim-plan serviciul de ambulanță din orașul stațiune. Dacă asistenții medicali și ambulanțierii se străduiesc să se ridice la nivelul cerințelor unei intervenții, mașinile, din păcate, nu se mai ridică la pretențiile acestor vremuri. Cele două ambulanțe funcționale, de tip B, se apropie de 500 de mii de km parcurși. După ultimul accident din Pasul Tihuța, un medic din Bistrița a ironizat un consilier local dornean, spunându-i: “Păi voi vă prezentați la un accident cu o salvare în care plouă?”. Consilierul cu pricina a încasat bobârnacul, iar ulterior a informat executivul dornean în legătură cu starea jalnică a serviciului, aducându-le la cunoștință faptul că ambulanțierii nu au un dormitor corespunzător, nu au o toaletă, pe scurt, stația nu dispune de nici o structurare conform normelor în vigoare.

În stație sunt 9 asistenți medicali și 11 ambulanțieri. Așa cum am mai spus, nu contestăm profesionalismul acestor oameni, însă jumătățile de măsură nu își au locul într-un astfel de serviciu, iar aici ne referim la toate celelalte condiții de care trebuie să beneficieze personalul pentru ca la intervenții să dea maxim din pregătirea lor. Primăria trebuie să se implice la modul cel mai serios, și asta datorită faptului că anul viitor serviciul riscă să nu mai fie autorizat. Primarul ar trebui să se deplaseze până la serviciul în cauză pentru a vedea unde se schimbă personalul, unde dorm şi care sunt problemele reale ale acestui serviciu.

Știe domnul primar că la personal funcționează atât partea de dispecerat, cât și locul unde se odihnesc asistentele? Sau că aceștia se schimbă și iau masa în același loc? Sau că de ani de zile lipsa vestiarelor îi face pe unii să se schimbe pe hol? Misiunea jurnalistului este aceea de a atrage atenția unei comunități asupra unor lucruri care nu sunt în regulă. E mai bine ca presa să exagereze și să se înșele, decât să nu sesizeze și să ascundă lucruri grave.

Și cum să nu sesizăm autoritățile locale, precum și opinia publică, de vreme ce sub-stația de ambulanță de la noi din oraș este singura din județ care nu are dotări corespunzătoare, deși serviciul este solicitat intens, ajungându-se la câte 2 sau 3 drumuri la Suceava pe zi, ca să nu mai amintim de faptul că deservește întreaga zonă a Dornelor, ca să nu mai amintim de tranzitul care a dus la foarte multe accidente, sau de perioada de iarnă când sezonul de schi solicită serviciul la maxim? Despre orele suplimentare neplătite vom reveni într-un alt articol. Până atunci, edilii Dornei să facă bine și să se implice la modul cel mai serios, pentru că într-o astfel de problemă eterna scuză că nu sunt bani nici nu poate fi luată în calcul.

Aparențe înșelătoare

Executivul dornean face ce face și iar mimează dialogul. Anul trecut, când prețul gigacaloriei a explodat, asociațiile de proprietari au fost invitate, individual, la o întâlnire informală la care li s-a adus la cunoștință și le-au fost înmânate documentele prin care erau anunțați de noul preț al gigacaloriei ce urma să fie aplicat în sezonul 2013-2014. Anul acesta, asociațiile de proprietari au fost din nou invitate într-o ședință comună, în care urma să se discute noile măsuri și prețuri pentru sezonul 2014-2015.

În documentația primită cu o zi înaintea acestei întâlniri, şi anume 4 septembrie, se menționa că aceste măsuri urmează a fi luate în urma consultărilor ce vor avea loc pe data de 5 septembrie. În cadrul ședinței care a avut loc, executivul dornean a prezentat situația subvențiilor de la bugetul local ce urmează a fi aplicate în noul sezon, precum și măsura de reducere a consumului per apartament cu 0,1 gigacalorie, măsură care se vrea a veni în ajutorul locatarilor prin diminuarea cotei indivize care în sezonul trecut a creat cele mai mari probleme.

Măsura luată urma să se discute și să fie aprobată de către Consiliul Local în ședința din luna septembrie. Dar surpriză! În a doua zi după această întâlnire, asociațiile de proprietari au primit o documentație prin care erau anunțați că măsurile discutate pe data de 5 septembrie reprezentau o hotărâre a Consiliului Local din data de 4 septembrie. Ce concluzii se pot trage de aici? Deși actualul executiv dornean a promis la instalarea lui o transparență totală la luarea unor hotărâri de interes comunitar, vedem, și nu prima oară, că de fapt hotărârile sunt luate în spatele ușilor închise, iar cetățenii sunt puși, de fapt, în fața unui lucru împlinit.

Drumuri făcute praf: Gura Negri – Drăgoiasa

pg2Dornism3

În urmă cu 3 ani s-a inaugurat cu mare fast drumul județean dintre Gura Negri şi Drăgoiasa. Jurnaliștii prezenți la inaugurare și-l amintesc și acum pe Gheorghe Flutur, fostul președinte al Consiliului Județean, cum se umfla în pene, dar și pe primarii Nelu Moraru (Dorna Arini), Vasile Cozan (Panaci) și Cătălin Iordache (Neagra), beneficiarii “visului devenit realitate”, adică cei care nu visau că cei 22 de kilometri de beton vor fi turnați în mandatele lor. Flutur a fost taxat de către electorat și nu mai e în fruntea județului, însă cei 3 mai sunt încă primari, deși betonul s-a subțiat rău de tot în iernile care au trecut peste el, iar acum se circulă chiar mai rău decât se circula înainte de așa-zisa “modernizare” a acestui drum.

La inaugurare, unii gospodari din zonă erau atât de încântați de realizarea lui Flutur încât, copleșiți de o frenezie de tip ceaușist, au fost pe punctul să taie niște viței din grajd pentru a sărbători momentul. Bine că le-a trecut repede euforia, iar vițeii au crescut între timp, aducându-le profit, față de drumul care s-a distrus deja şi care le aduce numai pagube.

201408135751

Ceea ce e și mai interesant e faptul că păstrăm și acum înregistrarea cu Gheorghe Flutur, mai ales acel răspuns dat la întrebarea: “Domnule președinte, în urmă cu 50 de ani, când s-a construit exploatarea din Călimani, au mai apărut prin gospodării niște trotuare, niște fundații la casă, etc”. Flutur nici nu ne-a lăsat să ne terminăm întrebarea, rămasă doar la stadiu de aluzie, și a răspuns: “Știu unde vreți să bateți! Vă asigur că de la acest drum nu s-a furat, iar constructorul a făcut o lucrare foarte bună!”.

Putem vedea cu toții ce “lucrare bună” a făcut constructorul lui Flutur, de vreme ce în fiecare vară se sparg cu picamerul porțiuni de drum, ca să se poată turna beton din nou, procedeu inutil dealtfel, ținând cont că degradarea altor porțiuni de drum se face într-un ritm mai rapid decât reușește constructorul să remedieze. Oare vor trece încă 50 de ani ca să se pună un strat gros de asfalt peste betonul irosit cu atâta fast electoral?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.