Astăzi5 decembrie 2020

Gheorghe Boncheș, un țăran dornean în Dieta Bucovinei

Născut într-un colţ de rai numit Bucovina, pe Chilia Dornei, comuna Dorna Watra, la anul 1864, Gheorghe Boncheș, fiul lui Toader și Maria, a fost unul dintre apostolii dezrobirii românilor din Ţara Dornelor. Toată activitatea sa în plan cultural şi lupta sa politică nu au fost altceva decât un cald şi nemărturisit omagiu închinat acelor blânzi şi cinstiţi truditori pe care se sprijină patria: țăranii. Ei au fost cei care l-au trimis în Dieta Bucovinei și cei care nu i-au uitat faptele bune odată cu trecerea timpului.

Demn urmaş al vechilor răzeşi dorneni ce ţineau cândva de republica nesupuşilor din Ocolul Câmpulungului, îmbrăcat totdeauna în straiul strămoşilor săi, cu o cămaşă albă ţesută în casă, cu bundiţă din piele de oaie, încins cu chimir lat din piele şi suman negru între umeri, cu iţari şi opinci în picioare, cu pălărie lată ori având căciulă de miel pe cap, cu sprâncene arcuite şi ochi inteligenţi, Gheorghe Boncheş impunea respect de la prima vedere. Vorbea tare şi rar, îşi cântărea vorbele şi îţi căuta privirea când vorbea cu tine. Dacă se supăra pe unul, îi spunea tot ce avea de spus, chiar dacă nu-i cădea bine aceluia, dar nu-i ţinea mânie prea mult, căci era fire veselă şi-i plăcea să petreacă alături de prieteni pe seară, la un pahar de vorbă, cântându-le din vioara lui dragă.

Era un om harnic, de ajutor și săritor la nevoie. Avea o minte ageră, o memorie bună, învățând repede lucruri grele pe care „le prindea pe toate din zbor”. De la dascălul său, Dumitru Colonitschi, a prins tainele scrisului și tot el a fost cel care i-a dat primele lecții de istorie. A îndrăgit poveștile ascunse în slovele cărților, care erau rare pe atunci și-i cădeau cu destulă greutate în mână. Povestea însă cu drag și altora, neștiutori de carte, despre minunățiile ascunse între coperțile lor. Stagiul militar l-a făcut în cadrul Regimentului 41 Infanterie din Cernăuți, unde viața cazonă l-a învățat să acorde respectul cuvenit autorităților și legilor țării și să ia atitudine când acestea erau încălcate.

A știut aşadar să combine rigoarea, precizia și punctualitatea tipic germane cu hărnicia, inventivitatea, curajul și voința românului de la munte. A fost crescut în spiritul respectului față de familie, țară și neam, cu frică și credință în Dumnezeu și, chiar dacă paşii l-au purtat şi printre domnii din capitala Cernăuţi, nu și-a uitat niciodată rădăcinile. S-a implicat de tânăr în viața comunității, fiind văzut ca un om drept și cinstit, de aceea a fost ales de tânăr în consiliul bisericii Adormirea Maicii Domnului de sub Runc (zidită la anul 1863 și distrusă în incendiu la 2 septembrie 1954, care era construită pe locul unde este astăzi Ocolul Silvic Vatra Dornei), alături de alți oameni de seamă ai târgului: Vasile Deac, Gavrilă Ursu, Constantin Ionescu, Simion Irinar, Ion Piticar, Ilie Nichituş, Gheorghe Deac, Vasile Olaru, Dumitru Dranca, Mihăilă Odochean, Irimie Cârnu, cosilieri şi Pinitile şi Georghe Iugan, Maftei Candrea, Ştefan Forfotă, Ioan Ursuţ, Ilarion Pisdeli, Nicolae Mustea, Constantin Moroşan, Nicolae Tâcşa, Pintilie Irinar, Ilarion Dranca, corişti.

dieta_bucovinei

Nucleul acesta de oameni de seamă ai târgului, împreună cu preotul Gheorghe Balmoş, s-a implicat în viaţa comunităţii şi a arătat credincioşilor importanţa ieşirii din patima beţiei. Un viciu bine împământenit pe la 1850 în Bucovina, care-i lăsa pe ţărani şi fără puţinul dobândit cu greu din munca la pădure, la plutărit ori din munca câmpului. Legat de aceasta, interesant este faptul că tocmai Gheorghe Boncheş a fost cel care a vrut să ofere un exemplu personal. Aflat la vârsta de 30 ani, a considerat că este momentul să renunţe definitiv la consumul de alcool (chiar dacă nu făcea asta decât ocazional) şi să fie primul dornean care va jura în faţa altarului că se leapădă de acest păcat, după obiceiul deja consacrat al acelor vremuri.

În duminica de 2 septembrie a anului 1894, va face acest legământ în biserică în fața unui butoi plin cu rachiu, alături de Toader Nacu și Toader Lucaşievici, în prezenţa preotului paroh Balmoş, care citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. După aceasta, alaiul de enoriaşi, a străbătut tot oraşul în sunet de buciume și bubuit de pistoale. Butoiul cu rachiu, care întruchipa viciul, a fost afurisit de către preot şi îngropat, pe acel loc fiind ridicată apoi o cruce de piatră în amintirea acelei zile. Iată ce scria în acele zile ziarul „Deșteptarea” din Cernăuți:

„Din Vatra Dornei primim știrea că toți frații noștri de acolo s-au lăsat de băuturile cele otrăvitoare și trei români, anume George Boncheș, Toader a lui Istrati Nacu și Toader Lucaşievici au şi juruit aceasta. Dornenii au mai ridicat o cruce tare frumoasă de piatră care, după slujba cu sobor, a fost sfințită cu mare pompă. Pe cruce a fost scris: spre memoria părăsirii băuturei rachiului”.

Monumentul a avut o viaţă relativ scurtă, căci în anii 1960, cu acordul primarului Victor Toderean, un secretar de partid, Ioan Iacoban, a spart-o cu un ciocan. Adept al ideii „ridicării prin noi înşine” promovate de Octavian Goga în paginile ziarului „Tribuna” din Arad, patriotul dornean a susţinut principiile luminării ţăranilor români:

„Țăranul român ar avea drept nu numai la muncă şi pământ. Are și dreptul la luminarea minții lui prin buchea cărții, prin Scriptură și cultură”, convingeri bine promovate în plan local de societăţile „Şcoala Română”, filiala Vatra Dornei, şi de „Sentinela”. Alături de Vasile Deac, Ștefan Forfotă şi Ilie Odochian a contribuit la creşterea rolului şi importanţei acestor societăţi în viaţa socială şi culturală a Dornelor bucovinene. După cum arată o ştire apărută în numărul 57 al ziarului „Tribuna” din Arad, la data de 23 martie – 5 aprilie 1900, a început o campanie de strângere de fonduri pentru construcţia Palatului Naţional:

„Casă naţională în Dorna: În Dorna (Bucovina) s-a proiectat de cabinetul de lectură Sentinela de acolo zidirea unei case naţionale. Lucrările se vor începe la 15 Aprilie şi astfel Dorna va avé încă în acest an în hotarele sale o prea frumoasă casă naţională”.

Din comunele bucovinene învecinate, dar şi de la cele aflate peste graniţă, Dorna Arini şi Şaru Dornei, Vasile Deac, Gheorghe Boncheş şi Ilie Odochian au adunat fonduri menite să susţină edificarea Palatului Naţional Român din Vatra Dornei şi să se doteze Cabinetul de cetire cu publicaţii şi carte românească, precum şi toate cele necesare desfăşurării activităţilor culturale în bune condiţii. Au fost cumpărate cărţi editate la Cernăuţi, dar s-au procurat ziare şi lucrări interzise, publicate în Regat, pentru bucuria inimii şi luminarea minţii, toate aduse în traiste şi desagi şi trecute peste graniţă pe cărarea cucului, adică pe potecile ascunse ale munţilor.

Odată cu ridicarea Bucovinei la rangul de Ducat, în 1849, şi la cel de Ţară de Coroană autonomă, a apărut ideea conştiinţei regionale în rândul populaţiei. Ausgleich-ul austro-ungar din 1867, care anexa Ducatul Bucovinei ca Ţară de Coroană răsăriteană, jumătăţii austriece a monarhiei, a favorizat identificarea cu regiunea Bucovina, cu atât mai mult cu cât în jumătatea ungară se cultiva naţionalismul într-un stat unitar. Boncheș era conștient că trebuiau schimbate unele lucruri în mentalitatea autorităților față de românii din Bucovina și că acestea nu se puteau realiza peste noapte, ci în timp, cu multă trudă și implicare personală.

Trebuiau recunoscute drepturile moștenite din străbuni de oamenii acestor locuri, de care administrația austriacă uitase sau pe care le anulase treptat, trebuiau obținute altele noi și trebuia păstrat ceea ce era bun din legile vechi. Toate lucrurile acestea nu se făceau de la sine, așa că țăranul Gheorghe Boncheș a ales să pună umărul la realizarea lor și se implice în viața politică a țării, candidând ca şi independent. În anul 1910 va candida un post în Dieta imperială deoarece s-a ivit o ocazie neaşteptată, când contele Francisc de Bellegarde, deputat în Parlamentul vienez (Dieta imperială) din partea districtului Câmpulung, „dezamăgit de reaua conducere a ţării”, va demisiona cu regret din această funcţie.

Fiind vacant aşadar un mandat de deputat în colegiul Kimpolung – Dorna Watra, s-au organizat alegeri dietale anticipate la care a participat şi Gheorghe Boncheș alături de dr. Romul Reuţ, George Sârbu, Hippolit Călinescu şi Toader Leuştean. Chiar dacă ţăranul Boncheș va fi învins de George Sârbu, maestru silvic la Administaţia silvică din Vama şi nu va ocupa postul în Dieta imperială, el va candida din nou şi, în final, va ajunge deputat în Dieta Bucovinei, de unde-i va reprezenta cu cinste şi cu fermitate pe cei care l-au trimis acolo, adică pe ţăranii din zona Dornelor.

Merită să amintim în treacăt că în anul 1910, cuprins de febra campaniei electorale, preotul paroh de la Dorna Candreni s-a pronunţat oarecum pripit împotriva alegerii ţăranului Gheorghe Boncheş ca deputat vienez, îndemnând pe credincioșii săi, din uşa altarului: „Să nu alegeţi un ţăran prost, butuc încălţat cu opinci şi să nu ascultaţi de căpăii vorniceşti!”. Îndemnul se va dovedi fără ecou, total neinspirat pentru o faţă bisericească, dacă analizăm cele petrecute ulterior. În Dieta Bucovinei, constituită în baza legii electorale din 1910, românii deţineau 22 de mandate, la care se adăuga încă unul, al unui virilist, ceea ce reprezenta 36,5% din totalul de 63 de mandate, postul de căpitan al ţării fiind ocupat de către Alexandru Hurmuzachi.

Cele 22 de mandate rezervate românilor (16 în curiile populare şi 6 în curia marii proprietăţi) au fost adjudecate astfel: opt de către democraţi (Aurel Onciul, Florea Lupu, Mihai Chisanovici, Cezar Scalat, Romul Reuţ, Teofil Simionovici, Ioan Cuparencu şi Nicu Blându), şapte de către apărărişti-naţionali (Dorimedont Popovici, Eusebie Popovici, Nicu Vasiloschi, Constantin Isopescul-Grecu, Aurel Ţurcan, George Sârbu şi Ipolit Tarnavschi) şi diferenţa de cinci de către conservatori (Dionisie Bejan, Nicu Flondor, Constantin Hurmuzachi, Constantin Niculiţă-Popovici şi Varteres Pruncul). La aceste alegeri apare ca noutate un candidat independent, care s-a adăugat grupului românesc, în persoana lui Boncheş.

Deputatul Gheorghe Boncheș își va expune ideile și părerile sale în şedinţele Dietei, unde va demasca o serie de fapte de corupție (comise chiar de unii politicieni, precum Aurel Onciul) de pe urma hazardatei operaţiuni financiare „Centrala însoţirilor Economice Române” când ţăranii pierduseră aproximativ două milioane de coroane, dar și marile fraude din administrarea averii Fondului Bisericesc, despre care aflase. După declanşarea Marelui Război în 1914, a fost înfiinţat la Iţcani un Birou Comercial, aflat sub conducerea şefului Corpului de Jandarmi din Bucovina, colonelul Eduard Fischer, mai cunoscut sub numele de „Fischers Einkaufskommission Itzkany”, care avea sarcina de a colecta animale vii și alimente şi de a le livra apoi la Viena sau către conducerea Armatei a VII-a.

Guvernul Bucovinei, având sediul provizoriu stabilit la Vatra Dornei, a înfiinţat şi aici în vara anului 1915 un centru de colectare al produselor alimentare, aşa numitul „Birou alimentar guvernamental” (Ernährungsamt), condus de Berthold Storfer, de care se mai ocupau funcţionarii Emanuel Bardach, Wilhem Ippen, Siegfried Goldschlänger, Herman Grünseit şi Isac Körner.

La începutul anului 1916, Gheorghe Boncheş, sătul de toate ilegalitățile și abuzurile care se fac pe lângă Ernährungsamt Dorna-Watra de către negustorii, contrabandiștii și samsarii aciuaţi în umbra Biroului Economic din Cernăuţi, va face o plângere către Eduard Fischer în care arată că agenţii economici Jakob Klier, Alexandru Radowski, Josef Moses şi Moses Klammer făceau afaceri enorme prin speculă, în dauna populaţiei rurale. Ca răspuns la această plângere, la numai câteva zile după aceea, va apare un denunț calomnios la adresa sa, făcut foarte probabil chiar de cei implicați în asemenea afaceri oneroase, căci lor le strica Boncheş socotelile. Fostul deputat al cercului Câmpulung în Dieta bucovineană, a fost arestat de jandarmi la 27 aprilie 1916 şi adus în faţa Curţii Marţiale din Rădăuţi, care l-a achitat din lipsă de dovezi.

Cu toate acestea, un apropiat al lui Eduard Fischer intervine la acesta (foarte probabil să fi fost Aurel Onciul, care avea de plătit multe poliţe rivalilor săi politici) şi se emite un ordin prin care Boncheş a fost deportat şi internat în tabăra de la Wilnsdorf-Pöggstall, Austria de Jos, iar apoi transferat în lagărul de la Ober Hollabrunn, unde a stat până la 1 noiembrie 1917.

La finalul războiului, în multe sate bucovinene, ţăranii şi soldaţii întorşi acasă împreună cu populaţia înfometată, se răscoală, confiscă şi împart alimentele din depozitele militare, alungă Jandarmeria şi autorităţile habsburgice. La Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, Suceava şi Iţcani soldaţii, după ce au alungat pe jandarmii şi pe „finanţii” austrieci, au împărţit proviziile, au trecut la ocuparea primăriei şi la organizarea unor gărzi patriotice pentru instaurarea unui climat de ordine. Gheorghe Boncheş, Ilie Odochian şi Petru Forfotă vor trece la conducerea gărzilor patriotice naţionale (Garda Naţională din Vatra Dornei) şi vor instaura un climat de ordine şi disciplină în oraş, reuşind să oprească acţiunile de vandalizare şi jaf a prăvăliilor şi caselor.

La data de 27 octombrie 1918, fostul deputat Gheorghe Boncheş, alături de Ilie Odochian, Petru Forfotă şi medicul Albert, a participat la adunarea convocată de fruntaşii politici din Bucovina în aula Palatului Naţional din Cernăuţi. Adunarea s-a proclamat Constituantă şi, printre altele, a ales Consiliul Naţional Român şi a adoptat o moţiune de unire a Bucovinei cu România, primii doi dorneni fiind aleşi ca membri ai Consiliului.

Consiliul Naţional Român a convocat, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei. Intrând în ordinea de zi intitulată „Stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul român”, Iancu Flondor a prezentat Moţiunea Congresului spre adoptare unde era scrisă hotărârea: „Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Gheorghe Boncheș era conștient de adevărul ascuns în vorbele lui Eudoxiu Hurmuzachi: „Ţăran sărac, ţară săracă, ţară săracă, rege sărac” și a sprijinit înfiițarea băncilor care ofereau împrumuturi de ajutorare a țăranilor din Ocolul Cîmpulungului, care doreau să se ridice prin muncă deasupra condiției de simplu pălmaș care trăiește de pe o zi pe alta. Ar fi dorit ca ţăranii să primească mai multă educaţie, în afară de cunoştinţele de bază ei să fie instruiţi şi în anumite direcţii specifice muncii lor, după modelul fermierilor din ţările mai dezvoltate, să primească mai mult pământ arabil, păşune şi pădure pe care să poată să le lucreze după posibilităţile individuale sau în tovărăşie, să aplice şi la noi ceva din experienţa în administrare şi organizare a Domeniilor Coroanei de pe Valea Bistriţei sau chiar din experienţa sa personală, el având pe atunci o gospodărie foarte bine organizată, o fermă chiar şi o păstrăvărie destul de modernă pentru acele timpuri.

Era la vremea aceea singurul din Ţara Dornelor care se dusese până la Borca şi la Broşteni să vadă cu ochii lui modul de organizare al lucrărilor pe Domeniile regale de acolo, cu scopul declarat de „a fura” secretele creşterii intensive a păstrăvului în captivitate (în bazine), dar şi al preparării acestuia prin afumare şi conservare. S-a urcat într-o dimineaţă devreme pe plutele care plecau la Piatra şi a revenit acasă după o lună de zile, timp în care a învăţat tainele meseriei şi şi-a făcut o mulţime de prieteni. La numai doi ani după aceea, era foarte cunoscut şi la Cernăuţi, căci mulţi îi treceau pragul pentru o mâncare cu păstrăv de munte.

Începând cu anul 1919, va lupta pentru drepturile ţăranilor şi pentru a se demara reforma agrară mult promisă şi va participa la şedinţele Comisiei de reformă unde va face multe propuneri de îmbunătăţire a proiectului de lege, ulterior va face parte din Comisia agrară de ocol a judeţului Suceava. Dezamăgit de modul în care era aplicată legea agrară, Boncheş s-a retras din viaţa publică, dedicându-şi timpul familiei şi pentru unele activităţi culturale. A corespondat mult cu foştii săi prieteni, dar nu a cedat rugăminţii lor de a reveni în politică, despre care el spunea că se află în mare criză. Meritele şi calităţile sale nu au fost uitate aşa că, la 21 ianuarie 1926, prin decretul regal publicat în Monitorul Oficial nr. 16, Gheorghe Boncheş a fost numit în comisia interimară pentru unificarea administrativă la nivelul judeţului Câmpulung.

Se va implica cu multă dăruire şi acum în această misiune încredinţată, încercând să vină în sprijinul dornenilor, militând chiar pentru acordarea unui statut mai aparte, privilegiat, Ţării Dornelor, în baza stării economice de atunci şi a potenţialului ei de dezvoltare. Din păcate, nu va ajunge să-şi vadă împlinit acest ultim vis, căci se va stinge la data de 22 februarie 1929. Va fi înmormântat simplu, aşa după cum a fost şi ultima sa dorinţă şi după felul cum a trăit toată viaţa sa.

Lui Gheorghe Boncheş i-a fost adus un ultim omagiu în data de 2 septembrie 1934, când Şcoala Generală de la Roşu a luat numele său. Pe placa de marmură dezvelită în ziua inaugurării, au fost scrise următoarele cuvinte:

„Această şcoală s-a clădit în anul 1931 şi s-a terminat în anul 1934, sub glorioasa domnie a M.S. Regelui Carol al II-lea, pe spesele comunei Vatra Dornei. Prim-ministru al ţării fiind d. Gheorghe Tătărescu, ministru al instrucţiunii fiind dl. dr. C. Angelescu, prefect al judeţului dl. Constantin Leontieş, Primar al oraşului a fost atât la clădirea şcoalei în 1931, cât şi la terminarea ei în 1934, dl. senator Petru Forfotă, care cu dragostea sa faţă de şcoală n-a cruţat nici o jertfă pentru terminarea acesteia.

Preşedintele Comitetului Şcolar fiind consilierul comunal dl. Ilie Dranca şi secretar al Comitetului Şcolar fiind dl. director şcolar Mihail Bilous, Şcoala a fost sfinţită şi botezată la 2 septembrie 1934 de PSS preotul Mihaiu Totoescu, dându-i-se numele: Gheorghe Boncheş, fost deputat în Dieta Bucovinei de la anul 1912 până la 1914”.

După ceva timp însă Şcoala Generală Roşu a fost închisă. În anul 2003 s-a deschis aici un Cămin de bătrâni (Centrul de primire şi îngrijire al persoanelor vârstnice) susţinut financiar de primăria oraşului. În anul 2015, fosta şcoală, ajunsă cald adăpost pentru bătrâni şi pentru femei abuzate, victime ale violenţei în familie, a fost renovată. Pentru execuţia lucrărilor de anvelopare (izolare termică) a clădirii a fost necesară însă demontarea plăcii inaugurale, ea zace stingheră astăzi într-o încăpere de la parter.

Cred că noi cei de acum, după ce am aflat cu adevărat cine a fost de fapt ţăranul şi deputatul Gheorghe Boncheş şi ce a făcut pentru noi în această calitate, avem datoria morală de a scoate la lumină meritele sale, de a repune această placă pe vechiul său amplasament sau chiar mai mult, să o aşezăm lângă un bust, pe care propun să-l ridicăm în cinstea acestui om. Un simplu ţăran dornean, care prin atitudinea sa verticală a devenit exponent al stării de spirit şi un simbol al luptei pentru unitate de neam şi ţară. Un simplu ţăran ajuns deputat în Dieta Bucovinei a preluat povara luptei începută de înaintaşii săi, de vicilicii Dornelor, de Eudoxiu Hurmuzachi şi alţii asemeni lui, a ţinut trează flacăra luptei pentru adevăr, patrie, proprietate, cinste şi dreptate şi a transmis-o mai departe urmaşilor săi.

Pe final, ne punem firesc întrebarea: câţi din „ţăranii dorneni” ajunşi pe la giudeţ şi în Parlamentul României după 1989 au rămas curaţi şi nu s-au uns de dohotul politicii dâmboviţene şi câţi dintre aceştia şi-au mai adus aminte de Ţara Dornelor şi au făcut ceva bun pentru zona asta după ce au ajuns acolo?

2 comentarii publicate:

  1. danila prepeleac

    Rasșpunsul … *NICIUNUL*, sau , doar daca i-a picat ceva in propriul buzunar dar, fara interes pentru locuitorii dorneni ci, doar … propriul buzunar, vreti sa ma contraziceti ?, dovediti contrariul !.

  2. Paul Braşcanu

    După apariţia acestui articol,dl. prof.dr.Cristian Cobeli mi-a atras atenţia că în cuprinsul lui s-au strecurat unele greşeli şi a avut amabilitatea să îmi prezinte şi unele argumente destul de solide. Ca urmare, înclin să îi dau dreptate în multe privinţe, ţin să îi mulţumesc foarte mult pe această cale pentru ajutorul acordat, îmi fac ,,mea culpa,, rugând cititorii să ia în calcul următoarea erată:
    A – Biserica din partea estică a Dealului Runc avea hramul Naşterea Maicii Domnului, nu Adormirea Maicii Domnului.
    ( Greşeala comisă de mine provine de la o contradicţie de informaţii:
    A1. În volumul Enciclopedia României, vol.II apare scris că biserica aceasta, zidită la 1783 are hramul Adormirea Maicii Domnului / vezi aici: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vatra_Dornei,
    A2. În lucrarea lui Vasile M. Demciuc – Monumente istorice ecleziastice din judeţul Suceava până la sfârşitul sec. al XIX-lea – la pag.68 apare informaţia că la Vatra Dornei exista înainte de 1710 biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi ulterior biserica Naşterea Maicii Domnului reclădită pe fundaţiile bisericii cu hramul Sf. Apostoli (clădită la 1763 ?) – noi ştim însă că a fost edificata pe la 1863.
    A3. Prof.Em.Grigorovitza, în – Dicţionarul geografic al Bucovinei, Volumul 2,1908.- arată că: ,, la Dorna, Cultul este îngrijit de o biserica ortodoxă cu hramul Sf. Marie, ce se află în centrul tîrgului şi de o biserica ortodoxă filială în cătunul Moroşeni cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, pe lîngă care mai sînt în fiinţă şi 8 bisericuţi de cimitir pe la cătunele împrăştiate, unde liturghia se face de către paroh şi cei doi preoti auxiliari, la anumite sărbători mari….; dar nu precizează la care din cele două sărbători se referă, la cea din august sau la cea din septembrie…
    A4 – actuala biserică din partea vestică a Dealului Runc are hramul Naşterea Maicii Domnului, dar ea a fost zidită la anul 1905 de proprietarul german Dieb şi nu ştiu sigur dacă a fost închinată atunci praznicului Naşterii Maicii Domnului sau a primi hramul acesta mai târziu. Sper să clarifice situaţia cineva mai bine informat ca noi.)

    B. – O biserică construită din lemn nu poate fi zidită, deci: ea a fost Clădită, ridicată la anul 1863 şi a fost distrusă în incediul din 12-13 septembrie 1954. Asta spun majoritatea surselor, mai caut poate găsesc pe undeva şi o ştire scrisă prin ziarele vremii.

    C. – Crucea beţivilor -spun majoritatea surselor – că a fost distrusă în anii „60 dar nimeni nu arată data exactă. Dl. prof.dr.Cristian Cobeli susţine că aceasta a avut o viaţă mai lungă şi eu înclin să-i dau dreptate – până ne oferă cineva date mai clare şi mai exacte – deoarece am încredere în memoria sa, care lucrează mai bine ca un PC.

    Consider că orice informaţie în plus este binevenită, de aceea rog cititorii care deţin documente sau fotografii şi vor să contribuie cu ceva la relevarea unor părţi din trecutul oraşului, să ia legătura cu noi sau cu redactia Monitorului de Dorna. Cred că informaţia pe care o deţine un singur om nu are nici o valoare, din moment ce ea va dispare odată cu el ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.