Știrile zilei de21 octombrie 2021

Amintirile lui David Croitor: filmul (I)

Când eram copil, prin anii ’60, la noi în sat cineva aducea din când în când, cam o dată pe lună, o maşinărie cu motor gălăgios cu care se dădeau filme la cămin. Când zăream căruţa încărcată cu măgăoaia negră ca păcura şi unsă cu vaselină, hurducându-se şi înaintând cu greu prin gropile uliţei principale, noi, copiii, alergam ca bezmeticii bucuroşi şi buieci pe uliţe, strigând cât puteam de tare: vine filmul, vine filmul, oameni buni!

Oamenii, mai ales cei bătrâni şi care nu erau la câmp, ieşeau pe la porţi, îşi aprindeau câte o ţigară şi încercau să ne descoase despre film, cum se cheamă, dacă e american sau rusesc, dacă e cu bătăi, cu pupături sau numai cu vorbe.

david_croitor

Noi nu ştiam nimic despre film deoarece în afară de căruţa cu motorul în cotiugă nu văzusem nimic, însă imaginaţia noastră lua foc imediat şi începeam să le îndrugăm oamenilor câte şi mai câte despre acţiunea filmului. Bineînţeles că filmul nu avea cum să fie altfel decât cu bătăi, mai exact cu cauboi şi cu pistoale, altfel nu prezenta nici un interes.

De pildă, la filmele ruseşti nu venea niciodată nimeni de bunăvoie, iar pentru ca sala să nu rămână goală, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru cei de la partid, şcoala trimitea obligatoriu câteva clase de elevi şi astfel se putea raporta la raion marele interes pe care-l prezintă publicul pentru filmele marelui frate eliberator de la răsărit.

Am fost şi eu de câteva ori luat cu japca de învăţător şi plasat pe rândurile din faţă ca să pricep ce şi cum, şi trebuie să mărturisesc că nici în ziua de azi nu am înţeles nimic, deşi am fost învăţaţi să spunem, dacă ne întreabă cineva, că ne-a plăcut la nebunie. Odată ajunsă căruţa în faţa căminului, cel care se ocupa de darea (proiecţia) filmului căuta la repezeală câţiva oameni care să-l ajute la descărcat motorul.

Era nevoie de cel puţin cinci, șase bărbaţi puternici, aşa că operatorul băga două degete în gură şi trăgea un fâşcâit (fluierat) puternic şi ascuţit în direcţia bodegii, care era la doi paşi de cămin.

Câţiva flăcăi, cam drojdiţi, dar învăţaţi cu băutura, clienţi fideli ai cârciumii, săltau ca la comandă de pe marginea şanţului, goleau în regim de urgenţă paharele şi se îndreptau în pas alergător spre căruţă, bucuroşi că vor fi lăsaţi pe gratis să intre la film dacă ajută la descărcat. După ce motorul era dat jos din căruţă i se făcea proba acolo pe loc, astfel că operatorul, nea Valeriu, începea să tragă cu putere de o sfoară care ieşea de undeva dintr-o gaură laterală. Trage omul o dată, de două ori, de douăzeci de ori şi nimic, doar un hârcâit slab şi miros de benzină. Se aşează în genunchi, pipăie motorul pe sub burtă, mai strânge un şurub, verifică una, alta şi începe iarăşi să tragă de sfoară cu şi mai multă râvnă.

Motorul nu vrea şi pace. Trage omul o înjurătură de profil, îşi aruncă nervos basca de pământ, se trage mai la o parte şi îşi aprinde o ţigară, pufăie şi meditează la monstrul nesupus, timp în care fiecare dintre cei aflaţi în chestiune îşi dă cu părerea, ba unul ca să facă o glumă, de parcă de asta îi ardea operatorului acum, îi spune că ştie el cum se porneşte măgăoaia.

film_cowboy

„Cum, bă! Ia zi, dacă eşti deştept! Păi dacă nu merge la sfoară, atunci împinge-l”, zice băşcăliosul de ocazie, moment în care operatorul îl gratulează cu un set de înjurături specifice cazului. După terminarea ţigării, omul cu filmul revine la motor, trage cu nădejde de sfoară de câteva ori şi, după vreo zece înjurături şi trei scuipături, motorul porneşte în sfârşit, scoţând pe la spate un fum gros şi înecăcios.

Toată lumea e bucuroasă, asta înseamnă că diseară vom avea film, glăsuiesc cu toţii. Următoarea mişcare este urcarea motorului sus, într-o cămăruţă specială, prevăzută cu o gaură pătrată în peretele care dă spre sala cu ecranul.

Apucă băieţii, fiecare de unde poate, motorul şi îl duc sus, îl pun pe o masă întorcându-l în aşa fel încât partea din faţă, cea cu becul să fie potrivită drept în mijlocul găurii pătrate. Apoi operatorul, nea Valeriu, scoate dintr-o ladă nişte roţi mari şi agaţă una în spatele becului. Nea Valeriu spune că astea sunt role şi că filmul din seara asta are două serii, adică patru role, şi că durează peste trei ore, ceea ce nu putea decât să ne bucure la culme. Cum mă aflam şi eu gură cască pe acolo, căci tocmai priponisem vaca în bahna satului, şi doar nu era să stau cu ea să-i ţin de urât, am fost pus la curent cu toată acţiunea.

Fiind ora amiezii, iar până spre seară mai era o grămadă de vreme, nea Valeriu, operatorul de ocazie, începe să facă publicitate filmului, adică să anunţe cum se pricepe el mai bine ca deseară va avea loc un film bun, cu bătăi, se înţelege, şi care ţine preț două serii. Pentru asta ne-a rugat pe noi, cei câţiva copii care ne învârteam pe acolo fără vreun rost precis, să mergem prin sat, să luăm uliţă cu uliţă şi să anunţăm lumea, timp în care el va porni muzica. În schimbul acestui serviciu ne-a dat câte un bilet de 50 de bani, din colecţia lui de bilete vechi, cu care puteam să intrăm să vedem filmul de la cap la coadă.

Zis şi făcut, pornim fiecare pe câte o uliţă şi strigăm în gura mare: diseară este la cămin un film numai cu bătăi, două serii şi trei ore de împuşcături, preţul este de o serie, adică un leu şi douăzecişicinci. Fiind mai mulţi băieţi, încercam să ne organizăm doi câte doi şi să pornim treaba. Eu nu vreau să merg pe uliţa mea pentru că m-ar fi întrebat tata de ce umblu brambura în miezul zilei şi nu am grijă de vacă. Între timp, nea Valeriu lipeşte pe peretele căminului un afiş mare, de doi pe unu, pe care era desenat în culori un cauboi călare pe cal, cu pistolul îndreptat către privitor. Deasupra cauboiului, cu litere mari, încârligate americăneşte scria: Un Dolar Găurit.

În partea dreaptă a afişului se afla o fereastră prin care nea Valeriu a scos un patefon, sau mai exact o boxă, imensă şi neagră, cu un fel de roată albă desenată la mijloc. Dintr-odată din boxă începe să salte o melodie populară, celebră deja pe toate uliţele satului. Pentru că nu eram mare amator de muzică populară, nu am fost curios niciodată să aflu cine şi ce cânta, sau cum se numea melodia cutare sau cutare şi cu toate acestea nu aveai cum să scapi să nu ţi se înşurubeze în creier câteva versuri, astfel că şi în ziua de azi de câte ori mă gândesc la filmul cu pricina, nu se poate să nu-mi vină în minte o strofă.

„Zi-i bade din fluieraş, că ţi-oi coase guleraş. Zi-i bade cu flueră, ca ţi-oi coase guleră”. Uneori placa patefonului se bloca, iar nea Valeriu era plecat la ale lui, aşa că strofa asta era reluată de sute de ori, ceea ce îi făcea pe săteni să creadă că guleraşul acela nu se mai termină niciodată de cusut.

Până spre seară, din boxă se prăvăleau peste sat, una după alta, melodii după melodii, astfel că oamenii îşi aranjau din timp treburile, iar cei de pe câmp se întorceau mai devreme de la prăşit. Totul era învăluit într-o atmosferă de sărbătoare, iar veselia cuprinsese satul întreg. Chiar şi eu, cuprins de frenezia momentului, îmi tot pipăiam buzunarul să văd dacă biletul mai e la locul lui şi răsuflăm uşurat când atingeam cu degetul hârtiuţa magică.

Cu cel puţin un ceas mai devreme decât în mod obişnuit, am dezlegat vaca de la pripon şi am luat-o spre casă, asta ca să am timp să mă pregătesc pentru film. Odată intrat cu vaca în curte, mă întâmpină tata, care mă şi ia la rost: „de ce-ai adus, mă, vaca aşa repede? Ce n-ai mai avut răbdare, vrei să ne faci de râs pe uliţă? Sau ai păţit ceva?”. Încerc să-i spun cam fără îndrăzneală că în seara asta trebuie să mă duc la film. Tata îşi schimbă culoarea feţei şi dă să-mi spună ceva, asta ca să nu treacă direct la aplicarea celor două palme zilnice. Trebuie să vă spun că tata nu era de acord ca eu să merg la film şi de aceea foarte, foarte rar, în cazuri excepţionale, îmi dădea voie.

Spunea el că la film se văd numai prostii, numai bătăi, înjurături şi femei dezbrăcate, aşa i-ar fi spus lui cineva, pentru că el nu fusese niciodată să vadă cu ochii lui. Eu îi spun că nu-i aşa, să se ducă să se convingă, dar el o ţine pe a lui, că numai calicii care n-au treabă stau la bufet şi la film, oamenii gospodari nu au ce căuta acolo. În consecinţă, îmi zice sec: „nu meri la niciun film, treci şi dă apă la vacă şi apoi în casă! Gata! Vine noaptea, mănânci şi la somn!”. Groaznic! Cum să mă culc deodată cu găinile când la cămin stă să înceapă filmul, numai împuşcături, una şi una? Nu, asta e prea mult pentru mine.

Iau hotărârea să mă duc, chiar dacă fug de acasă, aşa că îi spun pe şleau: „trebuie să merg, nu am încotro”. „Cum adică trebuie?”, îmi replică tata, „ce, te obligă cineva? Mai bine bagă-ţi minţile în cap până nu mă supăr”. „Ba da, trebuie, zic eu, pentru că am deja bilet, deci nu mai pot face nimic, nu-i clar?”. „Şi ce dacă ai bilet?”. „Păi cum ce, asta înseamnă că trebuie neapărat să mă duc, altfel ce fac cu biletul?”. „Cum ce faci cu el, îl bagi pe foc şi gata”. Ei, la asta chiar nu m-am gândit, aşa că mă pun pe plâns şi-l rog să mă lase, pentru ultima dată, că n-o să-i mai cer.

Pe când îmi dădeam sufletul, plângând de tremura carnea pe mine ca piftia în lighean, apare mama, care pune o vorbă bună şi spune: „hai, lasă-l, măi omule, numai de data asta, are şi bilet băiatul”. În cele din urmă, tata consimte, îmi dă câteva indicaţii şi-mi spune să nu stau mult. N-avea el de unde şti că filmul durează trei ore, dar n-am mai intrat în amănunte inutile. Deja seara se lăsase, iar filmul stătea să înceapă din clipă în clipă, aşa că am luat-o la fugă şi în câteva minute am intrat în sală, m-am aşezat undeva jos, într-un colţ, deoarece pe băncile lungi fără spătar nu mai era loc.

Oricum nu mai conta, important era că mă aflam în apropierea ecranului pe care din moment în moment trebuiau să apară cauboii şi bandiţii mei dragi.

Va urma!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.