Dragobetele: a iubi e primăvară

scris de Jenica Romanică
1 mart. 2016
1 mart. 2016, ora 15:07

Sufletul stropit de picături de ploaie sau acoperit de fulgi nu face altceva decât să se revigoreze. Tinerețea nu ține cont de vreme. Ea ține seama să împrăștie fericire. Se strecoară în numărul anilor și devine stăpână. Și atunci indiferent de ce ne rezervă vremea, nimic nu ne dezarmează. Îmi place să-i privesc pe cei mai în vârstă cum se amestecă printre adolescenți și cum împreună sălășluiește înțelepciunea cu tinerețea.

Momente de adevărată bucurie s-au tot prelungit în ultima lună. Dar eu am să vă povestesc de cea mai recentă. Ne place să respectăm ce este național, ceea ce ne caracterizează. Să nu uităm că suntem cei care păstrează și transmit din generații tradiția și obiceiurile. Iar a iubi este o stare care trebuie înrădăcinată adânc în suflete. La o întâlnire anterioară s-a stabilit să ne îmbrăcăm în cămăși naționale și să ne revedem de ziua românească a dragostei. A fost o flacără ce ne-a aprins imaginația.

dragobete_1

Așa că am scormonit în lăzile de zestre. Ne-am scos cămășile, le-am însorit și am întâmpinat dragostea. Unde anume? Ca de obicei la Biblioteca Municipală ”G.T.Kirileanu”. Cine ne-a primit? Nicoleta și Simona, cele două prietene ale cărții, ale tradițiilor, ale adolescenților. Și cum nouă ne plac poveștile, totul începe ca-ntr-o poveste. Cu povestea Dragobetelui. Filmulețul pregătit de fetele de la bibliotecă dedicat feciorului nebunatic, după cum spun străbunii, a deschis întâlnirea noastră. Apoi au urmat adolescenții. Liceenele îmbrăcate în cămăși populare au străbătut istoria năvalnicului Dragobete.

Versurile lor ne-au purtat prin colțurile de rai ale țării Mioriței, prin munții străbătuți de chipeșul fiu al Dochiei, împrăștiind cântec și iubire. Ne-am imaginat printre străbunii daci, printre fete și flăcăi, printre săraci și bogați, până în vârf de Ceahlău. Șăgalnic, și noi, ne-am imaginat îndrăgostiții tineri de altădată. Dar adolescenții nu s-au oprit aici, ne-au încântat cu melodii românești.

Sentimentul de dragoste străbătea ca firul alb și roșu, de început de martie, fiecare cuvânt. Vocea lui Ciprian și chitara lui au fost acompaniate de vocea și inima colegelor sale. Elevii clasei a X-a B ai Liceului Teoretic ”Ion Luca” își dăruiesc cu sensibilitate și seriozitate talentul și preocuparea lor culturală celor care au depășit demult vârsta adolescentină. Și le face plăcere, pentru că știu să dăruiască.

dragobete_2

Îmbujorarea de pe fețele lor spune multe. Cuvântul în prea plinul lui nu poate reda starea ce ne-a copleșit pe toți. Florile prinse la ureche, coronițele înflorate, cămășile lor ce purtau pecetea vechimii, făceau din adolescente Ilenele Cosânzene din mitologia românească. Iar atmosfera aproape de basm. Și s-a dat frâu liber cuvântului. Domnul Gh. Pața a citit câteva pagini de proză, despre un personaj din lumea satului, care la rândul său împrăștia dragostea. Când ironic, când șăgalnic, ademenit de sentimente tinerești, personajul, al cărui nume părea să fie ancorat în realitate, ne-a purtat în locuri cunoscute din ținuturile dornene.

Povestea cămășii vechi de generații ne-a împărtășit-o doamna Anica Făcână. Mare iubitoare a specificului național păstrează cu sfințenie zestrea lăsată din vechime. Tot ea ne-a încântat cu lectura unor poezii vechi, de dragoste, adunate într-o carte, pe care a descoperit-o în biblioteca proprie. Poeții satelor românești, țăranii din ținuturile Olteniei, în preajma anilor 1970, au dăruit din versurile lor, culegătorilor de folclor. Și iată că acestea ne-au încântat sufletul, de Dragobete.

Îmbrăcată cu o cămașă, cusută de curând, chiar de propriile mâini, doamna Paraschiva Abutnăriței, o cunoscătoare profundă a folclorului românesc, ne-a vorbit de tradițiile noastre, despre perpetuarea acestora în rândul tinerilor, despre rolul ce-l avem fiecare dintre noi pentru a transmite ce e românesc generațiilor viitoare. Menirea de a fi român. Și a accentuat că trebuie să ne caracterizeze sentimentul de iubire, făcând trimitere la cuvintele Apostolului Pavel, dacă dragoste nu e, nimic nu e, și dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.

dragobete_3

Despre iubirea adevărată, despre iubirea ce se întruchipează în familie, în vers, în cânt, ne-a impresionat într-o poezie originală, domnul Gruia Ungurian. Pentru că o parte dintre cei participanți erau și creatori de literatură, n-am fost surprinși, ca pe aceeași temă, să ascultăm versuri scrise de doamna Aldona Patraș și un acrostih de doamna Teia Opaiț.

Pentru că dragostea ne unește pe toți, am fost fericiți să avem alături de noi o nonagenară, fostă profesoară a liceului nostru, doamna Tațiana Guga. Îmbrăcată în cămașă cu motive populare, încinsă cu brâu tricolor, a fost entuziasmată să se amestece printre adolescenți. A petrecut cu plăcere timpul alături de noi, ne-a sfătuit și ne-a povățuit ca pe adevărații păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor strămoșești.

Și ce a fost surprinzător. Am intrat la bibliotecă pe o ploaie de primăvară și am ieșit de la bibliotecă, după aproape două ore, pe când Baba Dochia își scutura, prea devreme, cojoacele. Fulgii mari au acoperit pământul și brazii. Era o feerie. Albul fulgilor de zăpadă s-au adăugat purității dragostei. Dragobetele năvalnic ne-a dat un semn al iubirii.

„A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar și iară, a cunoaște-nseamnă iarnă, a iubi e primăvară”.
Lucian Blaga

1 comentariu publicat:

  1. Gelu V spune:

    Prin imagini apare un maaaaaaaaaaaare dragobete, dl. PAŢA GHE. I s-au mai tocit dinţii acum dar tot periculos rămâne. Atenţie doamnelor, că fugăreşte tot ce prinde!

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.