Amintiri din anii de şcoalǎ

scris de Corina David, Codrin Antoniu
în Opinii
10 iun. 2014
10 iun. 2014, ora 21:50

În principiu, pentru oricine, amintirea colegilor şi dascǎlilor reprezintǎ o paginǎ aparte din noianul cu amintiri, faptul acesta nefiind nici pentru noi o excepţie, motiv pentru care încercǎm şi noi, în rândurile care urmeazǎ, sǎ rememorǎm într-o ordine aleatorie, personalitǎţile unor profesori, care, prin ceea ce au fǎcut la catedrǎ au dat dovadǎ de originalitate.

pg4AmintiriScoala

Astfel, regretatul profesor Gheorghe Grigorean n-a dorit sǎ-i facǎ pe elevii sǎi rusofoni cu de-a sila, preferând sǎ le ofere sfaturi practice, astfel încât, de cele mai multe ori, elevii, alintaţi de Grig “umflǎţei” şi “umflǎţele“, se mulţumeau cu un “pǎduchios de 5”. Tot venerabilul dascǎl îţi punea în catalog un 10 mare cât o zi de post, dacǎ erai elev de serviciu în ziua în care aveai în orar limba rusǎ, cu condiţia sǎ-i faci pe plac lui Grigorean, astfel încât, în momentul în care dumnealui intra la orǎ, gǎsea în clasǎ curǎţenie deplinǎ, avea pe catedrǎ o faţǎ de masǎ şi vaza cu flori pe masǎ, iar geamul din dreptul uşii era deschis, nota maximǎ o primeai fǎrǎ sǎ conteze cǎ la limba rusǎ erai ”botǎ”.

“Noi nu trǎim ca sǎ muncim, ci muncim ca sǎ trǎim bine” şi “timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”, sunt “vorbe de duh” pe care adesea profesorul Grigorean le rostea în faţa elevilor, tǎlmǎcirea lor fiind foarte simplǎ, omul nefiind animal de povarǎ, fǎurindu-şi prin muncǎ o viaţǎ decentǎ (în primul caz), iar al doilea citat este o altǎ variantǎ a mult mai cunoscutei expresii ”noi ne facem cǎ muncim, ei se fac cǎ ne plǎtesc”. La rândul sǎu, domnişoara profesoarǎ Victoria Ostaficiuc s-a impus în faţa elevilor într-o manierǎ originalǎ, la sfârşitul orei le spunea poveşti foarte frumoase precum “Cǎpitanul Berty”, ”Hedda bǎrzoiul”, “Dracii roşii” samd.

Interesant este faptul cǎ domnişoara Ostaficiuc nu folosea pedepsele clasice, precum cearta sau bǎtaia, ci, pur şi simplu, la sfârşitul orei respective nu le mai spunea povestea elevilor, iar dacǎ pedeapsa era aplicatǎ unui singur elev, dupǎ ora de istorie acesta era luat “în şuturi “de cǎtre colegi, pentru motivul de a fi ratat povestea din cauza lui. Pe de altǎ parte, domnişoara Victoria Ostaficiuc le spunea poveşti elevilor, pe care-i alinta “gorobeţi”, chiar şi atunci când avea inspecţie la orǎ.

Oricum, deși au trecut câțiva zeci de ani de la orele pe care le făceam cu d-ra profesoară, istorie știu și acum, iar poveștile le spun copiilor mei.
“Nu mǎ intereseazǎ ce note ai, eu vreau sǎ vǎd ce ştii”, sunt cuvintele pe care profesoara Tereza Urzicǎ le rostea la fiecare orǎ, în mod obsesiv, încercând sǎ-i facǎ pe elevi sǎ înţeleagǎ faptul cǎ nu vor ajunge nicǎieri dacǎ “vâneazǎ” note mari care nu au acoperire în cunoştinţe.

Adesea, profesorul Mihai Jora evoca peronalitatea celebrului muzician german Ludwig van Beethoven, evidenţiind forţa interioarǎ a “titanului din Bonn”, care şi-a înfruntat nemiloasa-i soartǎ, el ajungând în paradoxala situaţie de a compune muzicǎ dupǎ ce a surzit complet. Profesorul de biologie, Miticǎ Gâciu, le punea nota 10 acelor elevi care rǎspundeau corect la întrebǎri de logicǎ atunci când preda, iar în aceeaşi situaţie punea adeseori întrebarea “elevi, ce credeți cǎ înseamnǎ cuvântul x”, iar dacǎ dǎdeai un rǎspuns greşit, faptul acesta nu era “un capǎt de ţarǎ”, în condiţiile în care te consola, spunându-ţi: ”elev, prefer sǎ îmi spui o prostie, decât sǎ vǎd cǎ stai ca o mobilǎ în bancǎ.”

Ne oprim aici, sperând cǎ aceste aspecte pe care le-am reflectat în cadrul articolului de faţǎ le-au trezit nostalgia foştilor elevi sau colegi ai dascǎlilor evocaţi, dar şi curiozitatea actualilor elevi din Vatra Dornei sau a celor care şi-au încheiat de curând anii de studii preuniversitari.

3 comentarii publicate:

  1. iris spune:

    Nu va suparati dar, cu parere de rau, poza asta mai bine nu ar fi fost postata, cei din poza, au fost chemati la „un pahar”, cine „ii stie”, stie ce spune si ceea ce fac acolo stie … „de la un paharel”, ca parte din ei asta fac in fiecare zi”, de ras, daca nu cumva de „plans”, analizati domnilor pozele inainte de a le posta.

  2. Profesorul Gheorghe Grigorean era foarte mîndru de poza asta. A povestit despre „lansarea de la crîșmă” într-o emisiune tv. Dumnealui considera că în ciuda „păhărelului” băut, oamenii l-au ascultat cu atenție… Am postat această poză în amintirea profesorului Grigorean, țînînd totodată cont și de faptul că momentul în care fusese făcută, fusese unul special…

  3. iris spune:

    Cu scuze, fiti siguri ca, nu am pornit de la ideea de a „umbri” amintirea profesorului ci, doar de modalitate, cei din poza, probabil, mai putin profesorul Grigorean, probabil, in mod sigur nu mai au de-a face cu „cartea” de … ahahahaaa mult timp si atunci, care ar fi valoarea unei „lansari” cu oameni care ciotesc doar „etichete … ” ?, deci daca este cazul … cu scuze.

Scrie un comentariu la articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.