Astăzi12 iulie 2020

Religiozitatea de fațadă, o piedică în calea devenirii

Nu am auzit până acum nici o explicație care să mă mulțumească în legătură cu povața biblică: “Îi va fi mai ușor unei cămile să treacă prin urechea acului, decât unui bogat să intre în rai”. Să-i stigmatizezi pe toți bogații nu e normal, pentru că unii chiar s-au îmbogățit cinstit, iar de munca lor depind mulți alții. Oamenii care investesc foarte mult într-un fel de a fi, în personalitatea și caracterul lor, în momentul în care încearcă să devină cu adevărat credincioși, nu se împiedică de averea sau de funcția lor, ci de duritatea a ceea în ce s-au transformat. Ar putea părea curios, însă gândul mă duce la ușurința cu care un păcătos devine religios.

basescu-popi

Sunt atâtea exemple de oameni care au reușit această transformare, încât nu poți să te întrebi cum de a fost posibil? E posibil, atâta timp cât un astfel de om nu a investit foarte mult în imaginea publică, în “măștile” lui. Tocmai de aceea, nici nu i-a fost greu să devină autentic în fața lui Dumnezeu. Oamenii cu bani, politicienii, cei foarte ambițioși, alpiniștii sociali, parveniții de toate tipurile, cei care se identifică cu o funcție de conducere, contaminații de putere, tuturor acestora le vine mult mai greu să se abandoneze divinului. Nu poți fi și una și alta!

Nu poți să-ți dezvolți toată viața un Ego care te sculptează până în străfundurile conștiinței și ale creierului, după care să te duci la biserică și să încerci să pari altceva. Poți să te duci, însă nu păcălești pe nimeni, în afară de tine. Minunile transformării autentice mai pot apărea doar atunci când te călugărești. În rest, rămâi același om, cu siguranță ceva mai scindat în interior. Tânjești spre a deveni altceva, dar te agăți și de confortul a ceea ce ai devenit în “investiția” de-o viață: falsul “Eu”. Renunțarea cu adevărat la acest fals “Eu” te poate face cu adevărat religios, dar cine are curaj să recunoască că e de fapt un… nimic?

Și cum s-o faci de vreme ce nici măcar nu conștientizezi că în loc să-ți faci bine, nu faci decât să te afunzi și mai mult în iluzia propriei “deveniri”. Din nou te minți, crezând că pe lângă toată percepția de dinaintea așa-zisei religiozități, mai adaugi una, care îți e de fapt la fel de străină, ca și măștile anterioare. Tocmai de aceea, fragilitatea sinelui este uriașă, iar atunci când auzi de răbufnirile delirante ale celor care trec drept “religioși”, fie că e vorba de jigniri, loviri, preacurvie, realizezi cu uimire că te-ai înșelat. Da, pentru că transformarea nu e una autentică.

Este doar o fațadă, menită să amăgească. E un pansament ce nu poate opri o rană să supureze. Iar cea sufletească este cea mai cumplită dintre răni.

1 comentariu publicat:

  1. razasul

    Mda, de … domnule jurnalist, „intortocheate sunt caile domnului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.